Aruncarea în aer a Uniunii Europene

Cu doar câteva zile înainte alegerilor pentru Parlamentul European, sub președinția rotativă a României, în plin Brexit eșuat și în mijocul unui uriaș scandal de corupție la vârful organizației, Uniunea Europeană este aruncată în aer dintr-o direcție cu totul și cu totul neașteptată. Germania și Franța au apăsat adevăratul buton nuclear. Și au decis ca Rusia să fie reprimită cu toate drepturile, inclusiv dreptul de vot, în Consiliul Europei. Și, culmea, doar patru state s-au opus. Între care nu a figurat România.

Ce face președintele Klaus Iohannis? Cum reprezintă el la UE interesele statului nostru, cel mai amenințat vecin al Federației Ruse de către mai marii Kremlinului? Din perspectivă românească, aceasta este cea mai grea întrebare pe care suntem obligați să ne-o punem și căreia suntem la fel de obligați să-i dăm un răspuns. Dar, pentru început, să intrăm în substanța acestui nou și neașteptat mega-scandal.

După cum de știe, anterior anului fatidic 2014, când sub ochii uluiți și neputincioși ai întregii Europe, Vladimir Putin a decis anexarea Crimeei, a existat un parteneriat consolidat în multiple domenii și instituționalizat ca atare între Uniunea Europeană și Federația Rusă. Acest parteneriat avea rolul pe de-o parte de a impulsiona relațiile economice dintre cele două entități învecinate, dintre a doua la acel moment cea mai puternică economie a lumii, azi a treia, și statul învecinat cu cea mai mare întindere de pe glob și cu un uriaș potențial energetic. Iar pe de altă parte acest parteneriat a permis monitorizarea și relativa corectare a abaterilor Federației Ruse de la respectarea drepturilor și libertăților fundamentae ale omului. Inclusiv până în 2014 au putut fi monitorizate de către Uniunea Europeană alegerile legislative și prezidențiale din Rusia. În 2014, ca o consecință a anexării Crimeei, dar și a susținerii de către Rusia a rebelilor din estul Ucrainei, Uniunea Europeană a înghețat treptat relațiile instituționalizate cu Federația Rusă, retrăgându-i acesteia, rând pe rând, o serie de drepturi obținute în virtutea calității de membru în Consiliul European și a acordului de parteneriat strategic. În paralel, Uniunea Europeană a recurs la sancțiuni economice și de alt natură, pe care le-a intensificat treptat. S-a ajus astfel în situația în care Federația Rusă, la rândul ei, a instituit sancțiuni, în special vamale, dar și vizând societăți comerciale și persoane, împotriva Uniunii Europeane, a sistat plata cotizației la care se angajase, ajungându-se la o datorie față de Consiliul Europei de peste 50 de milioane de euro și, în fine, mai recent, a amenințat cu retragerea totală din acest organism.

Ei bine, în acest context, cu foarte puțin timp înainte de alegerile europarlamentare, într-un moment foarte sensibil și la încheierea practic a mandatului tuturor reprezentanților în instituțiile europene - Parlament, Comisie, Consiliu - Germania a decis să întoarcă brusc toate cărțile de pe masa de joc, a atras și Franța de partea ei și împreună au luat una dintre cele mai scandaloase decizii din istoria Uniunii Europeane. O decizie care ar putea să pună capăt organizației în structura și mecanismele pe care le vedem azi. Doar patru state au votat împotrivă, iar România nu se numără printre acestea. Deci România, cel mai amenințat stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene de către Federația Rusă, amenințată mai ales în domeniul militar, nu s-a opus acestei fărădelegi. Sunt obligat să fac precizarea că Germania, atât de strâns legată energetic și dependentă sub aceste aspect de Federația Rusă, a acționat constant în politica ei energetică împotriva intereselor Uniunii Europene și în special a statelor din Europa Centrală și de Est iar proiectul Nord Stream 2, realizat în parteneriat cu Federația Rusă, a aruncat deja în aer relațiile politice dintre Berlin și Washington, existând riscul ca Statele Unite să renunțe la parteneriatul economic, politic și militar cu o Uniune Europeană care, sub hegemonie germană, devine din ce în ce mai imprevizibilă, mai necontrolabilă, distanțându-se de tot ceea ce a unit Europa cu Statele Unite după cel de-al Doilea Răzoi Mondial.

Acest uriaș scandal, prin care practic Uniunea Europeană renunță să mai sancționeze Federația Rusă pentru anexarea Crimeei, pentru susținerea brutală a rebelilor din estul Ucrainei, pentru intervenția în Siria de partea regimului Bahar al Assad, unde practic a câștigat un război asimetric împotriva Statelor Unite, înseamnă de fapt o premiere oficială a lui Vladimir Putin, recunoașterea și încununarea acestuia ca învingător în ciudatul Război Rece declanșat în 2014 și purtat între Uniunea Europeană și Federația Rusă timp de cinci ani. Un război cu mănuși, dar totuși un război în toată legea. Binomul germano-francez a impus recunoașterea de către Europa a statutului de entitate învinsă și a Federaței Ruse de entitate învingătoare.

Într-o cronologie inversă, acest uriaș scandal, care pune capac tuturor celorlalte scandaluri, survine imediat după ce la nivelul conducerii UE a izbucnit un adevărat incendiu, generat de multiple acuzații de mare corupțe pe bani europeni, de care se fac vinovați aceiași fruntași ai organizației care acuză constant România că ar îngenunchea statul de drept și în principal Justiția, în scopul susținerii corupției. Și mergând mai departe în această cronologie inversă, nu e un secret pentru nimeni că Uniunea Europeană se confruntă cu un Brexit eșuat, situație în care cel mai mare critic și de cele mai multe ori pe bună dreptate al modului în care funcționează această comunitate de state, Marea Britanie, după invalidarea acordurilor cu Uniunea Europeană, revine prin alegerile care au loc în această duminică în forță în UE. Și va conduce cu certitudine un cor din ce în ce mai puternic de voci care solicită cu insistență o schimbare radicală a modului în care funcționeză organizația, încăpută aproape în exclusivitate pe mâna binomului franco-german și devenită prizonieră a unei birocrații uriașe și extrem de costisitoare, cu sediul principal al Bruxelles.

În această Europă, mai tulburată decât oricând după cel de-al Doilea Război Mondial, mai incoerentă decât oricând și mai hegemonică decât oricând în istoria post-romană încoace, venim și noi, românii, cu noul lot de europarlamentari, dintre care e previzibil ca cei mai mulți să fie mai deciși ca oricând să promoveze și să apere interesul național, iar cei mai puțini, dar totuși în număr consistent, merg hotărâți să sacrifice suveranitatea națională, de dragul unei presupuse suveranități colective, care, după cum bine se vede, se suprapune cu suveranitatea motorului franco-german, într-un ciudat și scandalos parteneriat cu suveranitatea noii Rusii.

Sorin Rosca Stanescu