Aliniamente de forță în războiul hibrid ruso-ucrainean

Gluma se îngroașă. Petro Poroșenko, alertat de agresiunea militară rusă din strâmtoarea Kerci, dar și de duplicitatea statelor NATO, care doar vorbesc, dar nu acționează, a decretat, pentru prima dată de la destrămarea Uniunii Sovietice, legea marțială. Aceasta îi dă puteri sporite și echivalează cu declararea stării de război. La rândul său, Putin, încurajat de răspunsurile anemice ale Occidentului, face și nici măcar nu mai tace. Există însă nuanțe semnificative în ceea ce privește tipurile de reacție ale diverselor state.

Extrem de interesantă este poziționarea Ungariei și Cehiei, două foste state din sfera de influență sovietică. Întâlnirea care a avut loc zilele trecute între cei doi prim-miniștri, în ciuda apropierii pe care ambele state o manifestă față de Moscova, s-a concretizat printr-o condamnare fermă a ultimelor agresiuni împoriva Ucrainei, puse la cale de Vladimir Putin. În timp ce România își exprimă din vârful buzelor îngrijorarea, Ungaria și Cehia se declară ferm a fi de partea Ucrainei în acest conflict deschis. Și asta chiar în timp ce Vladimir Putin anunță, gândindu-se probabil atât la războiul hibrid, cât și la războiul clasic, că acest conflict cu Ucraina, extrem de periculos pentru stabilitatea acestei părți a lumii, nu se va încheia. Nu se va încheia atâta timp cât Poroșenko se află la putere.

Germania Angelei Merkel condamnă aparent agresiunea Federației Ruse, solicitându-i să revină la situația anterioară, să-i restituie Ucrainei vasele confiscate și personalul ținut ostatic, să revină chiar și la situația anterioară anexării Crimeei, dar, în același timp și dincolo de simplele declarații, Germania merge mai departe în proiectul economic comun cu Federația Rusă. Noua magistrală de gaze, care va pompa energie Vestului Europei prin intermediul Germaniei, va ocoli Ucraina, privând acest stat de un câștig anual de circa două miliarde de euro. O lovitură financiară grea pentru Ucraina. Dar și un atac energetic. Întrucât acest stat este total dependent de importurile de gaze. Și s-a instalat din nou iarna.

Până una alta, evenimentele evoluează într-o direcție fatală pentru Kiev. În mod tacit, cu excepția unor declarații, Ucraina pare lăsată în bătaia vântului. La discreția colosului rus.

Dincolo însă de acest vast teritoriu al nimănui, în Europa se construiesc de zor noi aliniamente. Toate țările din fosta Europă de Est, mai puțin România, s-au retras din Pactul ONU pentru Migrație. Sub pretextul absolut corect că acest pact le creează statelor obligații juridice. În acest sens, vârfurile de lance sunt Ungaria, Polonia și Cehia. România, deși a semnalizat din ce în ce mai insistent în ultimii doi ani că dorește să facă parte din Grupul Vișegrad extins, alăturându-se statelor care protejează interesele statelor nou venite în familia europeană, împotrivindu-se hegemoniei nucleului dur, face un regretabil pas înapoi la acest capitol al Pactului pentru Migrație. În paranteză fie spus, dar nu este doar o simplă paranteză, Guvernul, îmboldit de la Cotroceni și împins de la spate de lideri ai Comisiei Europene, a luat decizia de a semna acest pact fără vreun aviz al Parlamentului. Încălcând practic Constituția.

Este extrem de interesant de observat că, pe măsură ce viața internațională devine tot mai incandescentă, mai ales în zona de est a Uniunii Europene, fostele state din sfera de influență a Moscovei încearcă să strângă rândurile și, dobândind o masă critică, să pună tranșant problema dezvoltării construcției europene într-o direcție mai echitabilă. Să reținem în acest sens un tip de discurs lansat zilele trecute de primii-miniștri ai Ungariei și Cehiei, printr-o declarație comună. Ei preconizează ca în viitor Uniunea Europeană să fie expresia politicii statelor membre și nu a Comisiei Europene, care tinde să se transforme în vechiul de tristă amintire Politbüro, creat în trecut de Moscova, instituție care a dominat lagărul socialist. Este un semnal căruia România ar face bine să i se alăture.

Aparent, faptul că timp de șase luni, începând din ianuarie, primul ministru și Guvernul vor exercita președinția rotativă a Uniunii Europene, iar președintele Klaus Iohannis va trebui să-și îndeplineasă în aceeași direcție prerogativele, constituie o mare oportunitate pentru București, dar, în același timp, și un factor inhibator în ceea ce privește promovarea propriilor interese. Este însă numai o aparență. O simplă conjunctură, care se transformă într-o umbrelă pentru cei slabi. Faptul că vom exercita această președinție nu ar trebui să însemne sub nicio formă alinierea necondiționată a României în ceea ce privește poziționarea politică în rândul greilor UE. Pentru că, oricum, nu ne invită și nu ne va invita nimeni în nucleul dur. În rândul acelor state care în prezent conduc efectiv, mai ales în interes propriu, Uniunea Europeană. Această poziție nu ne-o putem câștiga prin ploconeli sau prin declarații de adeziune la axa Berlin-Paris. Până una alta, se pare că 2019 ne prinde ca fiind unicul stat UE care rămâne supus MCV-ului. Și printre puținele state neadmise în Grupul Schengen.

Dacă nu acționăm cu fermitate și cu curaj, dacă suntem lipsiți de viziunea unei altfel de Europe, echitabilă pentru toate statele, la mijlocul anului viitor, după șase luni de exercitare a președinției rotative, ne vom trezi că nu am făcut altceva decât să mușcăm dintr-un măr otrăvit. Când ne vom număra sacii din căruță, vom afla că nu avem mai mulți, ci mai puțini.

Tocmai de aceea, analizând cu luciditate circumstanțele și consecințele războiului hibrid și clasic aflat în plină desfășurare la granițele noastre terestre și maritime, liniile de forță care se disting clar la nivelul Uniunii Europene, intențiile unui grup de state aflate în divergență cu intențiile și interesele altui grup de state, precum și raporturile din ce în ce mai complexe dintre UE și Statele Unite, România trebuie să stabilească de urgență un program, câteva obiective clare, astfel încât autoritățile statului să aibă instrumentele de lucru pentru a acționa în beneficiul țării. Până atunci, noi nu știm prea bine nici măcar ceea ce vrem sau nu vrem în raport cu transformarea Ucrainei mai întâi într-un teren de luptă al unui război asimetric, apoi pur și simplu în poligon de trageri.

Sorin Rosca Stanescu