Aliniamente de forță în războiul hibrid ruso-ucrainean
Postat la: 02.12.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Gluma se îngroașă. Petro Poroșenko, alertat de agresiunea militară rusă din strâmtoarea Kerci, dar și de duplicitatea statelor NATO, care doar vorbesc, dar nu acționează, a decretat, pentru prima dată de la destrămarea Uniunii Sovietice, legea marțială. Aceasta îi dă puteri sporite și echivalează cu declararea stării de război. La rândul său, Putin, încurajat de răspunsurile anemice ale Occidentului, face și nici măcar nu mai tace. Există însă nuanțe semnificative în ceea ce privește tipurile de reacție ale diverselor state.
Extrem de interesantă este poziționarea Ungariei și Cehiei, două foste state din sfera de influență sovietică. Întâlnirea care a avut loc zilele trecute între cei doi prim-miniștri, în ciuda apropierii pe care ambele state o manifestă față de Moscova, s-a concretizat printr-o condamnare fermă a ultimelor agresiuni împoriva Ucrainei, puse la cale de Vladimir Putin. În timp ce România își exprimă din vârful buzelor îngrijorarea, Ungaria și Cehia se declară ferm a fi de partea Ucrainei în acest conflict deschis. Și asta chiar în timp ce Vladimir Putin anunță, gândindu-se probabil atât la războiul hibrid, cât și la războiul clasic, că acest conflict cu Ucraina, extrem de periculos pentru stabilitatea acestei părți a lumii, nu se va încheia. Nu se va încheia atâta timp cât Poroșenko se află la putere.
Germania Angelei Merkel condamnă aparent agresiunea Federației Ruse, solicitându-i să revină la situația anterioară, să-i restituie Ucrainei vasele confiscate și personalul ținut ostatic, să revină chiar și la situația anterioară anexării Crimeei, dar, în același timp și dincolo de simplele declarații, Germania merge mai departe în proiectul economic comun cu Federația Rusă. Noua magistrală de gaze, care va pompa energie Vestului Europei prin intermediul Germaniei, va ocoli Ucraina, privând acest stat de un câștig anual de circa două miliarde de euro. O lovitură financiară grea pentru Ucraina. Dar și un atac energetic. Întrucât acest stat este total dependent de importurile de gaze. Și s-a instalat din nou iarna.
Până una alta, evenimentele evoluează într-o direcție fatală pentru Kiev. În mod tacit, cu excepția unor declarații, Ucraina pare lăsată în bătaia vântului. La discreția colosului rus.
Dincolo însă de acest vast teritoriu al nimănui, în Europa se construiesc de zor noi aliniamente. Toate țările din fosta Europă de Est, mai puțin România, s-au retras din Pactul ONU pentru Migrație. Sub pretextul absolut corect că acest pact le creează statelor obligații juridice. În acest sens, vârfurile de lance sunt Ungaria, Polonia și Cehia. România, deși a semnalizat din ce în ce mai insistent în ultimii doi ani că dorește să facă parte din Grupul Vișegrad extins, alăturându-se statelor care protejează interesele statelor nou venite în familia europeană, împotrivindu-se hegemoniei nucleului dur, face un regretabil pas înapoi la acest capitol al Pactului pentru Migrație. În paranteză fie spus, dar nu este doar o simplă paranteză, Guvernul, îmboldit de la Cotroceni și împins de la spate de lideri ai Comisiei Europene, a luat decizia de a semna acest pact fără vreun aviz al Parlamentului. Încălcând practic Constituția.
Este extrem de interesant de observat că, pe măsură ce viața internațională devine tot mai incandescentă, mai ales în zona de est a Uniunii Europene, fostele state din sfera de influență a Moscovei încearcă să strângă rândurile și, dobândind o masă critică, să pună tranșant problema dezvoltării construcției europene într-o direcție mai echitabilă. Să reținem în acest sens un tip de discurs lansat zilele trecute de primii-miniștri ai Ungariei și Cehiei, printr-o declarație comună. Ei preconizează ca în viitor Uniunea Europeană să fie expresia politicii statelor membre și nu a Comisiei Europene, care tinde să se transforme în vechiul de tristă amintire Politbüro, creat în trecut de Moscova, instituție care a dominat lagărul socialist. Este un semnal căruia România ar face bine să i se alăture.
Aparent, faptul că timp de șase luni, începând din ianuarie, primul ministru și Guvernul vor exercita președinția rotativă a Uniunii Europene, iar președintele Klaus Iohannis va trebui să-și îndeplineasă în aceeași direcție prerogativele, constituie o mare oportunitate pentru București, dar, în același timp, și un factor inhibator în ceea ce privește promovarea propriilor interese. Este însă numai o aparență. O simplă conjunctură, care se transformă într-o umbrelă pentru cei slabi. Faptul că vom exercita această președinție nu ar trebui să însemne sub nicio formă alinierea necondiționată a României în ceea ce privește poziționarea politică în rândul greilor UE. Pentru că, oricum, nu ne invită și nu ne va invita nimeni în nucleul dur. În rândul acelor state care în prezent conduc efectiv, mai ales în interes propriu, Uniunea Europeană. Această poziție nu ne-o putem câștiga prin ploconeli sau prin declarații de adeziune la axa Berlin-Paris. Până una alta, se pare că 2019 ne prinde ca fiind unicul stat UE care rămâne supus MCV-ului. Și printre puținele state neadmise în Grupul Schengen.
Dacă nu acționăm cu fermitate și cu curaj, dacă suntem lipsiți de viziunea unei altfel de Europe, echitabilă pentru toate statele, la mijlocul anului viitor, după șase luni de exercitare a președinției rotative, ne vom trezi că nu am făcut altceva decât să mușcăm dintr-un măr otrăvit. Când ne vom număra sacii din căruță, vom afla că nu avem mai mulți, ci mai puțini.
Tocmai de aceea, analizând cu luciditate circumstanțele și consecințele războiului hibrid și clasic aflat în plină desfășurare la granițele noastre terestre și maritime, liniile de forță care se disting clar la nivelul Uniunii Europene, intențiile unui grup de state aflate în divergență cu intențiile și interesele altui grup de state, precum și raporturile din ce în ce mai complexe dintre UE și Statele Unite, România trebuie să stabilească de urgență un program, câteva obiective clare, astfel încât autoritățile statului să aibă instrumentele de lucru pentru a acționa în beneficiul țării. Până atunci, noi nu știm prea bine nici măcar ceea ce vrem sau nu vrem în raport cu transformarea Ucrainei mai întâi într-un teren de luptă al unui război asimetric, apoi pur și simplu în poligon de trageri.
Sorin Rosca Stanescu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...