Adio și-un praz verde!
Postat la: 16.05.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
Finita la commedia! Duminică seară, în Gruia, ceferiștii clujeni și-au trecut în palmares al patrulea lor titlu și al doilea consecutiv, învingând Craiova cu doar 1-0, la capătul unui derby chinuit. Oltenii puteau egala în repriza secundă, pe care au dominat-o, eventuala remiză asigurându-le locul trei din campionat. Așa însă, or să le țâțâie fundul până sâmbătă, când e musai să învingă în Bănie taman Viitorul lui Hagi, pentru că, în caz contrar, adio și-un praz verde!
Deci, mare meci mare, muică, la final de Play-off, în fieful oltean, nu ca la București, pe Arena Națională, unde oastea de strânsură a lui Teja primește vizita nepăsătoare a proaspeților campioni. Gigi a anunțat deja că, după această a patra ratare a titlului, renunță la vreo șapte jucători și la nepotul Mihăiță Teja, ca să-l ia (în fine!) pe sfătuitorul său de taină, Marius Șumudică, care i-ar putea aduce înapoi la Steaua pe Budescu și pe Alibec!
Dinspre Cluj, Dan Petrescu recunoaște că o asemenea perspectivă ar complica serios lucrurile în viitorul campionat, dar că, până atunci, confruntarea cu FCSB-ul, din ultima etapă, nu-l interesează nici cât negru sub unghie, fiind lipsită, e drept, de orice miză. Cu excepția celei ...de onoare! Mi-a plăcut însă că Bursucul nu s-a bătut cu pumnul în piept după câștigarea titlului și a recunoscut public meritele lui Conceicao. Dar, dacă e să ne reamintim, la CFR Cluj s-au perindat, după plecarea lui Dan Petrescu în China, și Edy Iordănescu, și Coinceicao, și Minteuan, ca să nu mai vorbim și despre cutremurele care au zguduit clubul din Gruia în acest campionat, adică proteste și chiar greve ale jucătorilor, totul culminând cu demiterea celui care a construit, de fapt, istoria recentă a clujenilor, managerul Iuliu Mureșan.
Acum, echipa se așterne la un nou parcurs european, se vorbește de plecarea a 5-6 fotbalişti, dar rămâne de neșters rușinoasa sa eliminare din Europa League, de către luxemburghezii de la Dudelange! O să vedem care îi vor fi adversarii în noua ediție a Champions League, dar vocile care reclamă coeficientul redus cu care formaţiile românești sunt plasate de ani buni în grupa ousiderilor ar trebui să ia în calcul prioritar nu vechile noastre performanțe, ci starea actuală a fotbalului autohton. Or, iată că și acest campionat, care se încheie acum, nu ne permite să emitem pretenții, drept care și FCSB va debuta în preliminariile Europa League tot din primul tur. Din păcate!...
Și-acum, să trecem la eșecul Simonei Halep din finala turneului de la Madrid. Sigur că severa înfrângere a campioanei noastre ne-a durut pe toți cei care i-am fost, îi suntem și-i vom rămâne alături în extraordinara ei carieră. La Madrid, am văzut cum a fost eliminată și Naomi Osaka, nr.1 mondial, l-am văzut scos din cursă până și pe uriașul Roger Federer, așa că pierderea finalei de către Simona în fața olandezei Kiki Bertens (4-6, 4-6) nu trebuie dramatizată și cu atât mai puțin justificată de unii comentatori prin răceala contractată la debutul turneului. De fapt, Bertens o învinsese și la Cincinnati și, tocmai de aceea, era de așteptat pregătirea atentă a revanșei, la Madrid.
Așa ajungem la adevărata problemă a Simonei, și anume la imposibila înlocuire a lui Darren Cahill, absolut incomparabil cu Daniel Dobre. De fapt, nici cu belgianul Thierry van Cleemput n-a fost altfel, dar lucrurile au fost şi mai evidente acum. Simona a greșit enorm în această finală, deși s-a zbătut mult și a dorit cu ardoare să câştige, a pornit bine meciul, cu un break și 3-1 în primul set, după care și-a ieșit din ritm, s-a enervat și a apelat de două ori la Dobre, pentru on-court coaching. Fără succes însă.
M-a impresionat totuși franchețea cu care Simona și-a asumat înfrângerea: "Ea a jucat mult mai bine ca mine în seara asta. A meritat victoria. Despre jocul meu pot spune că am jucat slab şi sunt supărată pentru acest lucru, dar nu vreau să fac o dramă din asta. Mă gândesc la următorul meci împotriva ei şi vreau să schimb anumite lucruri. Am jucat prosteşte azi şi a ajutat-o. Se întâmplă uneori. Voi analiza şi voi încerca să fiu indulgentă cu mine. Kiki a meritat victoria, a jucat bine întreaga săptămână. Nu vreau să vorbesc despre ce a mers rău. Am jucat slab şi voi vedea ce am de făcut pentru următorul turneu".
Frumos, corect, dar mai e nevoie și de Darren Cahill, nu?!... Râmâne, desigur, onoarea locului 2 mondial ocupat de Simona în acest moment, cum mai rămâne regretul ei de a nu fi onorat la Madrid cei 80 de ani sărbătoriți acolo de Ion Țiriac. Și, nu în ultimul rând, rămâne premiul de consolare, de vreo 600.000 de euro!
Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...