O propunere (mai veche, dar actuală): Ziua Eminescu - Ziua României și a Românilor de pretutindeni
Postat la: 15.01.2016 | Scris de: ZIUA NEWS
Mă alătur cu bucurie celor care îl omagiază astăzi pe cel mai luminos reprezentant al culturii și spiritualității românești, Mihai Eminescu. Îi datorăm, cu toții, prețuire și recunoștință.
Deși, personal, sunt printre cei care consideră că data reală a nașterii sale este 20 decembrie 1849 (apreciind ca mai verosimilă mărturia Poetului și a familiei sale decât o consemnare birocratică, într-un registru oarecare), este bine ca Eminescu să fie sărbătorit și opera sa să fie cunoscută și promovată - și astăzi, și oricând. În definitiv, putem face asta, și e bine să o facem, cu orice prilej. Avem și vom avea întotdeauna nevoie de Eminescu, de puterea gândurilor sale, de înțelepciunea scrierilor sale și de frumusețea versurilor sale.
De altfel, de-a lungul anilor, am militant constant pentru ca ziua trecerii sale în nemurire, 15 Iunie, să devină Ziua Națională a României. Mă gândesc că a venit momentul să repun în discuție acest proiect. Avem nevoie de o Zi Națională care să reprezinte atașamentul nostru față de valorile fundamentale ce ne definesc ca popor, pe lângă ziua de 1 Decembrie, Zi Națională cu semnificații înalt politice pentru statul român.
Ca principal argument al alegerii zilei de 15 Iunie aș aminti că este în spiritul tradiției noastre ca ziua trecerii la cele veșnice să fie consemnată ca zi reprezentativă a unei personalități exemplare (așa cum se procedează, cum bine știm, în cazul Calendarului Creștin). În plus, 15 Iunie este o dată certă, care nu lasă loc niciunei îndoieli sau dezbateri.
Mai mult, nu am fi singurii cu un asemenea tip de opțiune. Poporul portugez (de care suntem atât de apropiați, sufletește) are ca Zi Națională 10 iunie, "Dia de Camões", ziua morții marelui poet lusitan Luís de Camões. Portugalia a proclamat această zi, oficial, "Dia de Portugal, de Camões e das Comunidades Portuguesas" (Ziua Portugaliei, a lui Camoes și a Comunităților Portugheze). De ce nu am proclama, la rândul nostru, ziua de 15 Iunie "Ziua României, a lui Eminescu și a Românilor de pretutindeni" ? Cred că avem această datorie față de Eminescu.
Marian Munteanu
-
Demență la vârful NATO!
În timp ce Statele Unite și aliații occidentali se comportă ca niște parașute de pe centură care pretind că-s virgine, R ...
-
Mitul democrației sau teatru absurd românesc
Majoritatea candidaților la alegerile prezidențiale fără un partid cât de cât încropit în spate, dacă nu cumva chiar toț ...
-
A câștigat doar Elon Musk!
Producătorul suedez de baterii pentru mașini electrice, Northvolt, a intrat în faliment. Volkswagen, Audi și BMW au înch ...
-
Farmacia politică!
Ofițerul acoperit al SRI, Marcel Ciolacu, a fost exonerat de infracțiunile de abuz în serviciu și trafic de influență de ...
-
Hai, ca se poate!
Dupa scoaterea din cursa a Dianei Sosoaca, astazi BEC a decis stergerea de pe net a materialelor promotionale ale lui Ca ...
-
Diabolicul Băsescu!
Fostul comunist - după cum se prezenta Băsescu la alegerile din 2004 - nu se dezminte. El l-a incurajat pe Orban să se r ...
-
Cine l-a proiectat brusc pe Ilie Bolojan la vârful aranjamentelor politice din campanie și care e jocul său real
Ilie Bolojan a dispărut de la vârful PNL înainte de alegerile din 2019, deci acum mai mult de 5 ani. Atunci era prim-vic ...
-
Eu sunt România!
Sunt plânsul mut al celor care nu mai speră, dar și furia mocnită a celor care nu mai pot îndura. Sunt locul în care tre ...
-
Cum vor arăta următoarele 3 săptămâni, în care se decide configurația de putere politică pentru 5 sau chiar 10 ani
Ei bine, ușor-ușor, sau mai degrabă șontâc-șontâc, am ajuns și la finalul ciclului politic de 10 ani pe care l-am experi ...
-
Partenerul nostru strategic a inventat un popor nou!
Romania este, dupa cum stiti, una din putinele tari din Uniunea Europeana care nu recunoaste statalitatea provinciei Kos ...
-
Recreația s-a terminat
Cei prea entuziasmați de victoria copleșitoare în recentele alegeri americane a lui Donald Trump, a republicanilor, a tr ...
-
Aveți senzația că cei de la Antena 3 sunt proști? Nu sunt!
Mihai Gâdea e un om extraordinar de inteligent (și de parșiv, când interesul o cere), un bun orator, un manipulator prin ...
-
O victorie pentru democrație. Orbirea până la capăt!
Mass-media americană și europeană s-au încăpățânat până în ultima clipă să nege voința poporului, să nu perceapă și să n ...
-
What's next?
Victoria lui Trump nu a fost o mare surpriză, în condițiile în care sondajele îl dădeau umăr la umăr cu Harris, cu un uș ...
-
Fericiți cei blonzi că aceia vor moșteni pământul
Trei milioane de ilegali de pe teritoriul Statelor Unite vor fi expuzați în țările lor de origine de administrația Trump ...
-
A doua oară a fost cu ghinion: Grindă a fost refuzat de ambasadorul SUA
La finele lunii septambrie a anului 2020 Ambasadorul Statelor Unite ale Americii de atunci în România, Adrian Zuckerman, ...
-
Oare America chiar va fi comunistă? Sau mai are o șansă?
Victoria lui Trump ne face să nu mai vedem elefantul din sufragerie și anume că aproape jumătate dintre alegătorii ameri ...
-
O Primă Doamnă inteligentă și sofisticată, care a întors votul feminist în favoarea soțului său!
Personalitatea Internațională a săptămânii este Melania Trump, femeia elegantă care și-a demonstrat tăria de caracter în ...
-
E jale mare pe interneți...
Veștile de peste ocean i-au debusolat așa tare pe unii concetățeni că a început o jelanie de îți plânge sufletu. Sau s-a ...
-
Momentul când miliardarii americani au intrat in joc!
In loc de introducere, Scott Jennings, la CNN, traducere si adaptare aproximativa: "A câștigat votul popular național pe ...
-
De ce a câștigat Trump?
În primul rând, a știut cum să le spună oamenilor ceea ce doresc să audă, să le redea încrederea și speranța că fac part ...
-
Un președinte condiționat de Sistem
La ora aceasta încă nu se știe dacă alegerile din SUA vor fi câștigate de Donald Trump sau de Kamala Harris. Aș fi foart ...
-
Rugăciunea lui Adam
Despre dreptul la liberă expresie și limitările lui am tot scris și-am tot bombănit. Aș reveni, totuși, cu un semnal sup ...
-
2% - nici mai mult, nici mai puţin!
Perfidul fenomen, căruia în mod obişnuit îi spunem inflaţie, în statisticile Uniunii Europene se insinuează asemeni unei ...
-
Nicu și Marcel, ediție adăugită și revizuită
Astăzi, cei doi lideri politici se înjură ca la gura cortului. Și se jură că nu vor mai reface struțo-cămila PSD-PNL în ...
-
Nu mi-a plăcut niciodată să intru la IKEA. De azi nu mai îmi place nici să ies!
Am cumpărat cu Rî niște lucruri banale, dar necesare, și ne-am dus la casă. Cum la casa cu casier era coadă, am mers, ci ...
-
Despre BRICS 2024 sau despre noua ordine postimperială
În 2001, un economist al Goldman Sachs, a doua bancă sistemică americană, Jim O'Neill, devenit ulterior ministrul Comerț ...
-
Prefăcuta pudibonderie a lui Manda întinsă sub burta lui Tanda
Au anunțat cu emfază că au linii roșii peste care nu trec și că evită scandalurile de budoar, dar sunt trecuți pe statel ...
-
Am fost naivi crezând că străinii ne vor binele
După cum bine știți, sunt un militant public pentru o Românie suverană, care să fie condusă de către lideri români și la ...