Este riscant să fii dușmanul Americii, dar poate fi fatal să fii prietenul ei

Postat la: 04.02.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

Este riscant să fii dușmanul Americii, dar poate fi fatal să fii prietenul ei

Doua, scurte:

1. Bernard Lewis: "Este riscant să fii dușmanul Americii, dar poate fi fatal să fii prietenul ei."

America first sau doar America? Mărturisesc că nu am înțeles logica tarifelor anunțate de Trump sâmbătă. 25% pt importurile din Mexic și Canada și 10% pentru cele din China.

Canada e cel mai important aliat al SUA, e vecinul din nord care te-a urmat și ascultat în tot ce ai făcut/cerut. Canada trimite zilnic 4 milioane de barili de petrol în SUA, nicio altă țară nu trimite atât de mult petrol pe piața americană. Ok, tarifele nu se aplică pentru importurile de energie, dar, totuși, cum să le pui 25% tarife? De ce? Și mai ales, cum 10% pentru China și 25% pt Canada? E total ilogic, mai ales că aceste tarife se vor duce în inflație, în condițiile în care din Mexic se importă multe legume și fructe. Ieri a venit răspunsul. Trump insistă să înglobeze Canada în SUA. Ireal.

Nimeni nu poate câștiga un război comercial cu SUA. Din două motive:

A. Cei 4%, cât reprezintă populația SUA în total populație globală, generează 20-22% din consumul mondial. Adică $20.000 - $22.000 miliarde din cele $100.000 miliarde total cheltuieli consum per an. Cea mai mare piață de consum din lume și toți vor o bucățică din ea

B. Dolarul american e cea mai puternică monedă, folosită în 60+% din tranzacțiile globale. Dolarul canadian s-a depreciat în ultimele ore la cel nai scăzut nivel din ultimii 20+ ani, după anunțul introducerii tarifelor. Nimeni nu poate rezista unui război comercial cu SUA.
Trump își "sacrifică" populația, care va suporta prețuri mai mari. Și își sacrifică cei mai apropiați aliați.

2. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, într-un interviu pentru Associated Press, că din ajutorul de aproximativ $177 de miliarde aprobat de SUA pentru Ucraina, țara sa a primit aproximativ $76 de miliarde.

„Când aud - atât în trecut, cât și acum - că SUA a oferit Ucrainei sute de miliarde [de dolari] (177, mai exact, pe bază a ceea ce a aprobat Congresul), în calitate de președinte al unui națiune în război, vă pot spune - am primit peste $75 de miliarde.

Deci, când oamenii vorbesc despre $177 de miliarde sau chiar $200 de miliarde, nu am primit niciodată asta. Vorbim despre lucruri tangibile, deoarece acest ajutor nu a venit ca bani în numerar, ci mai degrabă ca arme, care s-au ridicat la aproximativ $70 de miliarde.

Orlando Nicoară

loading...
PUTETI CITI SI...