Ziua în care liberalii pleacă de la măcelărie
Postat la: 25.09.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Într-o atmosferă hiper-tensionată, se întrunește azi Biroul Politic Național al PNL, care urmează să ia o decizie cardinală. Rupe sau nu rupe alianța cu PSD? Pleacă sau nu pleacă de la guvernare? În epicentrul scandalului politic, care pare ireversibil, se află teoretic președintele Klaus Iohannis. Doar teoretic.
S-a ajuns în punctul de la care este greu de presupus că mai poate exista o întoarcere. O revenire la relații amiabile între conducerile celor două partide, care acum se înjură ca la ușa cortului. Liberalii îi acuză pe pesediști că mint de îngheață apele, nemairecunoscând faptul că ajunseseră la o înțelegere cu partidul condus de Ciolacu legat de candidatura lui Klaus Iohannis la Senat, pe listele partidului încă condus de generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. Iar pesediștii se jură că nu este așa și că liberalii nu fac altceva decât să mintă. Biroul Electoral Central nefăcând nimic, amânând luarea unei decizii, toarnă gaz peste foc. De fapt, BEC nu are competența necesară pentru a soluționa acest caz. BEC nu poate satisface pretenția lui Klaus Iohannis de a decide că este democratic și constituțional cu câteva zile înainte de alegeri să schimbi regulile electorale și să admiți ca un președinte, care constituțional este în afara partidelor, să poată candida fără să demisioneze în prealabil pe listele unui partid politic. Așa că reprezentanții BEC au adoptat politica struțului.
În urmă cu câteva zile, câțiva lideri liberali au avut o discuție la Cotroceni pe această temă cu președintele Klaus Iohannis. Acesta le-a cerut să ia măsurile necesare pentru ca el să aibă posibilitatea de a candida pentru Senat pe listele PNL, fără a demisiona în prealabil din poziția de președinte al României. Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al partidului, indiscutabil un protejat al lui Klaus Iohannis, a șutat înainte, spunându-i acestuia că se subînțelege faptul că va candida la Sibiu. Replica lui Klaus Iohannis a fost fulgerătoare. Nu va candida la Sibiu, ci la București. Și la pachet cu o parte dintre consilierii săi. Răspunsul a fost atât de ferm, atât de lipsit de echivoc, încât fruntașii liberali literalmente au încremenit. Și există câteva motive temeinice care explică perplexitatea reacției lor.
Generalul cu patru stele Nicolae Ciucă susține că președintele Klaus Iohannis s-ar mai bucura în prezent de voturile a circa 20% dintre cetățenii României. Analiștii susțin la unison că acest procent este mult exagerat și că în realitate președintele ar mai benefica de susținerea a cel mult 6% dintre cetățeni. Dar unde pot fi localizați aceștia? În niciun caz în București, unde, după cum s-a văzut la alegerile locale, candidatul lui Klaus Iohannis la Primăria Generală, doctorul Cîrstoiu, a fost ejectat din mers întrucât în urma cercetărilor de piață s-a constatat că nu are decât o susținere electorală simbolică. Și totuși Klaus Iohannis nu vrea să candideze la Sibiu, unde de bine, de rău ar mai putea să aibă o susținere, ci în Capitală. Acolo unde urmează să domicilieze în vila super-luxoasă de pe Bulevardul Aviatorilor. Și, cum precizam mai sus, vrea să vină cu o întreagă echipă, canibalizând practic crema Partidului Național Liberal, care și ea se înghesuie pe listele de la București. Sub aspect electoral, este un adevărat salt mortal. Nu poți să fi în afara partidelor în calitate de președinte și să te regăsești în același timp pe lista unui partid politic. Nu poți să fi independent și, în același timp, pe o listă care presupune fără doar și poate afilierea la un partid. În baza acestor argumente, PSD a luat decizia de a nu mișca niciun deget la acest capitol în favoarea lui Klaus Iohannis. Evident, accentuând asupra unei alte aberații, și anume faptul că PNL a propus un act normativ pentru o singură persoană, așa cum de altfel rezultă cu claritate din expunerea de motive. Oricum, nu se mai pune problema unui act normativ, atâta timp cât PNL nu găsește o majoritate calificată care să-l voteze. Klaus Iohannis nu-și poate îndeplini dorința decât printr-o șmecherie. Acționând pe șest. Mergând cu capul înainte și determinându-i pe liberali să-și facă seppuku cu câteva zile înainte de alegeri. Ar mai exista teoretic o soluție de natură să împace cumva și capra și varza, nu însă și Constituția. Și anume ca, pentru a nu provoca o ruptură dramatică a alianței PSD-PNL, care poate genera o criză politică, în inteligența sa, Klaus Iohannis să se decidă la un pas îndrăzneț. Și anume să candideze de capul lui, ca un adevărat independent, fără deci a fi înscris pe listele vreunui partid. Ar fi o încercare temerară. Conform legii, are nevoie să obțină 5% din voturi. Adică să se ridice de unul singur la nivelul Dianei Șoșoacă.
Dar Klaus Iohannis nu este totuși Diana Șoșoacă. Aceasta, de bine, de rău a beneficiat de agenți electorali care au strâns pentru ea semnături și care au fost capabili să-i aducă numărul necesar de voturi. Cine vor fi agenții electorali ai lui Klaus Iohannis? Ciurda de consilieri prezidențiali? Sau va înhăma la această muncă reprezentanți ai instituțiilor statului pe care le coordonează în calitate de comandant suprem?
În orice condiții însă, PSD, după cum se vede, rămâne ferm pe poziții. Și bine face. Iar PNL, până una alta, nu cedează. Astăzi, în Biroul Politic, poate fi luată una din două decizii. Fie PNL se declară învins, depune armele și nu mai mișcă un deget pentru Klaus Iohannis, rămânând astfel la guvernare alături de social-democrați, fie același PNL decide să rupă pisica. Și să plece de la măcelărie taman acum, în preajma alegerilor.
Sorin Roșca Stănescu
-
"Am spionat în Cuba pentru CIA"
În iunie 2000 am fost arestat de Departamentul Securității de Stat al Cubei (DSE) sub motivul că sunt spion CIA, ancheta ...
-
Hemiplegia morală definitivă
Mitingul românilor a provocat un ecou foarte mare în întreaga lume. "Poporul s-a ridicat... Fără precedent în România!" ...
-
Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
În istorie se numește critica izvoarelor, internă și externă, se studiază la cursul de științe auxiliare ale istoriei (h ...
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...