Toate-s vechi și nouă toate...
Postat la: 15.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Dacă tot au trecut sărbătorile și a venit zăpada, se poate relua și Liga I din fotbalul nostru. Cum s-a și întâmplat, încă de duminică seară, cu restanța Viitorul - Hermannstadt, în care elevii lui Rednic au câștigat cu 2-1, după o fază demnă de comicii vestiți ai ecranului.
Arbitrul Radu Petrescu a dictat corner, la o fază de la poarta constănțenilor, apoi a indicat ...penalty, după care s-a răzgândit din nou și a dispus tot lovitură de colț! O bâlbă antologică, firește, dar una comisă chiar la reluarea campionatului parcă anume pentru a ne aminti că amărâta noastră de primă ligă e tot lipsită de VAR, rămânând în continuare la mâna cavalerilor fluierului, suspectați în mod constant de orbul găinilor.
Nimic nou, așadar, la debut de stagiune, în care fruntea clasamentului prezintă ordinea triplă FCSB, Craiova, CFR Cluj, cu șanse teoretice la titlu pentru toate trei, dar cu sorți net favorabili steliștilor. Gigi n-a vândut nimic, căci ține sus pretențiile, așa că au căzut ofertele ca-și-plecatului Coman, Moruțan e și el pe poziții, ba chiar și Dennis Man, pe care l-ar vrea acum Parma, din Serie A. Acolo a fost transferat de la Craiova și mijlocașul Mihăilă, pentru care italienii au plătit 8,5 milioane de euro. Becali cere însă 14 milioane pe Man și nu pare dispus să mai coboare, deși presa din "Cizmă" anunță că transferul s-ar putea încheia la 12 milioane. Până una-alta, Dennis, golgheterul Ligii I, rămâne la FCSB, care reia campionatul în formație completă.
Ba mai mult, dacă tot n-a vândut nimic, Gigi...cumpără în continuare. L-a luat în vară pe Octavian Popescu, de la Craiova, un mijlocaș de numai 18 ani, care a prins deja echipa mare și care este considerat perla în devenire a steliștilor, cum l-a mai luat și pe Ovidiu Perianu, alt puști de 18 ani, căruia Gigi îi prevede un viitor strălucit. La rateuri, finanțatorul FSCB trebuie să-l pună pe Ghiță, de la Viitorul, la care Hagi nu vrea să renunțe, apoi pe Burcă, de la Cluj, iar duminică seară a căzut și transferul convenit deja cu Denis Haruț, de la Botoșani. Acesta a refuzat să mai semneze (în alb!) și un al doilea contract, care l-ar fi legat de club pentru alți câțiva ani. Povestea era desigur ilegală, dar la FCSB practica a devenit obligatorie, de când Gigi Becali l-a pierdut pe Tătărușanu, plecat... gratis, la final de contract. Nimic nou deci, nici aici!
De când i-a lăsat Bergodi, care înviase Craiova din morți, făcând-o vicecampioană, oltenii se descurcă tot cu Papură, așteptând întărirea echipei cu câțiva noi jucători, care întârzie însă să debarce în Bănie. Se caută mai ales un portar de valoare, care să-i ia în sfârșit locul scandalagiului Pigliacelli, aflat în război deschis cu ultrașii craioveni, ceea ce spune totul despre cât pricepe și apreciază el fidelitatea și importanța celei mai frumoase galerii din fotbalul românesc! Se aude că vizat pentru înlocuirea sa ar fi David Lazar, care ar fi fost deja ofertat la Astra, dar cum tânărul portar al naționalei are contract pe încă doi ani cu giurgiuvenii, lucrurile rămân în continuare sub semnul întrebării.
La Cluj, după plecarea lui Dan Petrescu și (re)venirea lui Edy Iordănescu, noutățile țin mai degrabă de îngrijorări privind atacul. Omrani mai are câteva luni de contract, Rondon este accidentat, Debeljuh încă nerefăcut, iar slovacul Vojtus, adus din vară și care urma să fie împrumutat, e păstrat, ca unică speranță a campionilor de a-și apăra titlul! Dacă nu cumva Edy va prelua și el strigătul disperat al Bursucului: "Ne trebuie jucători!"
În caz că așteptați vești și de la Dinamo, vă garantez că sunt alea binecunoscute! Băieții tot nu și-au luat salariile, mănâncă în continuare din ce le aduc suporterii de la DDB, în timp ce Pablo Cortacero și spaniolii săi au împărțit...între ei prima tranșă din drepturile de televizare, după cum a declarat revoltat Gigi Mulțescu! De unde ar putea veni salvarea? Răspunsul fanilor și al tuturor celor de bună credință e același: Dinamo nu mai poate supraviețui decât dacă dispare mincinosul Cortacero și se întoarce Nicolae Badea!
Singura noutate a începutului de an îl privește pe Șumudică, plecat în sfârșit de la Gaziantep, după ce i s-a refuzat aducerea a doi jucători și i s-a propus diminuarea contractului cu 10%. Că, drept mulțumire, a fost făcut circar și țigan e altă poveste urâtă, cu care începem să ne obișnuim dinspre turci, ceea ce a spus apăsat și Mircea Lucescu: "Să nu uite că românii au făcut foarte multe pentru ei!" Marele antrenor român l-a pus în gardă și pe Dan Petrescu, care tocmai a preluat Kaiserispor, unde situația "e foarte, foarte grea".De parcă și asta era vreo noutate!...
Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...