Supraviețuitorii tragediei de la Colectiv și rudele celor decedați doresc condamnarea cu orice preț a tuturor inculpaților din dosar, indiferent dacă sunt vinovați sau nu
Postat la: 28.04.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
M-am gândit mult dacă să scriu sau să nu scriu acest articol, convins fiind de faptul că, dacă îl scriu, îmi voi atrage multe critici și înjurături de la persoane care nu au decența de a-l citi cu scopul de a înțelege ceea ce vreau să exprim, înainte de a lansa critici mai mult sau mai puțin vehemente.
Văzând, atât linșajul mediatic la care sunt supuși cei doi judecători investiți cu soluționarea apelului, după respingerea corectă a cererii de recuzare a celor doi magistrați, cerere formulată de către DNA, cât și scrisoarea deschisă semnată de supraviețuitorii tragediei de la Colectiv și o parte dintre rudele persoanelor decedate cu prilejul acelui nefericit eveniment, am decis să scriu acest articol cu scopul de a puncta situații/ împrejurări care nu pot fi contestate, indiferent de ce parte a baricadei te-ai afla. Pentru a nu exista nici un dubiu și pentru a nu exista absolut nicio interpretare tendențioasă, încă de la început doresc să subliniez faptul că am toată compasiunea, atât pentru suferințele îndurate de supraviețuitorii tragediei de la Colectiv, cât și pentru rudele și prietenii celor decedați în urma nefericitului accident.
Referitor la persoanele care au supraviețuit tragediei, doresc să menționez faptul că mă bucur că au scăpat cu viață din acel calvar și îmi pare rău, la modul cel mai sincer, de suferințele îndurate. Referitor la persoanele decedate și, implicit, la rudele acestora, cuvintele sunt prea sărace pentru a putea exprima regretul pentru pierderea atât de multor vieți. În mod evident, nimic nu va putea alina suferința permanentă, cruntă, a părinților, a bunicilor sau a fraților celor decedați în urma tragicului accident petrecut în noaptea de 30 octombrie 2015.
Cu toate acestea, nu pot asista impasibil la linșajul mediatic al membrilor completului de judecată, linșaj generat de acuzațiile nefondate lansate la adresa judecătorilor Adina Pretoria Dumitrache și Andrei Viorel Iugan imediat după termenul din 14 aprilie 2021, termen la care, în mod, nu doar pertinent, dar și legal, Președinta completului de judecată a învederat faptul că, la termenul următor, instanța de judecată va pune din oficiu în discuție anumite schimbări ale încadrărilor juridice ale unor infracțiuni reținute în sarcina unor inculpați, inclusiv în ceea ce o privește pe clienta mea, Daniela Ioana Niță.
De asemenea, nu pot asista impasibil la mânia proletară cu care multe persoane solicită public condamnarea la ani grei de pușcărie a tuturor inculpaților din acest dosar, indiferent de gradul de vinovăție al fiecărui inculpat sau, și mai grozav, chiar dacă o anumită persoană, precum clienta mea, este complet nevinovată raportat la toate acuzațiile formulate împotriva ei.
În mod incredibil și nepermis, după ce Președinta completului, Adina Pretoria Dumitrache, a anunțat la termenul din 14 aprilie faptul că va pune din oficiu în discuție anumite schimbări ale încadrărilor juridice ale unor infracțiuni reținute în sarcina unor inculpați și după ce a fost respinsă ca nefondată cererea de recuzare a celor doi magistrați, cerere formulată de către DNA, cei doi membri ai completului investit cu soluționarea apelului au fost țintele unor acuzații precum: „schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaților ar duce la pedepse mici și nesemnificative".
Mai mult, în scrisoarea deschisă semnată de supraviețuitorii tragediei de la Colectiv și o parte dintre rudele persoanelor decedate cu prilejul acelui nefericit eveniment, se menționează neechivoc faptul că : „... după 5 ani și jumătate de chinuri felurite, atât fizice, cât și sufletești, aflăm din documentele emise după termenele apelului, că se ia în mod serios în considerare schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor inculpaților, lucru care, dacă s-ar înfăptui, ar putea duce la absolvirea acestora de o parte din vină și la <îndulcirea> până la derizoriu a pedepselor acordate".
Următoarea frază din cuprinsul scrisorii deschise ar trebui să genereze o reacție, atât din partea tuturor avocaților inculpați din dosar, cât și a CSM-ului: „Am luat cunoștință cu deznădejde și tristețe aceste evoluții noi în cazul Colectiv și am decis să vi le împărtășim pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la repercursiunile deosebit de grave pe care le-ar putea avea adoptarea schimbărilor de încadrare juridică, propuse spre discuție de către Curte".
Aceste susțineri impun cel puțin următoarele precizări:
- din moment ce schimbarea de încadrare juridică este un remediu procedural prevăzut de Codul de Procedură Penală, nicio persoană, indiferent de context sau motiv, „nu ar trebui să fie cuprinsă de deznădejde și de tristețe" în cazul în care schimbarea de încadrare juridică reflectă, mult mai aproape de realitate, situația de fapt și este în deplină concordanță cu dispozițiile legale incidente.
- o schimbare corectă a încadrării juridice nu „poate genera repercursiuni deosebit de grave", ea (schimbarea încadrării juridice) impunându-se cu necesitate într-un proces care se vrea a fi echitabil.
Deoarece în scrisoarea deschisă „îi este dedicat" un pasaj și clientei mele, pentru ca opinia publică să nu fie manipulată de deznădejdea și tristețea semnatarilor, trebuie precizat faptul că, în ceea ce o privește pe Daniela Ioana Niță, schimbarea de încadrare juridică nu ar putea genera repercursiuni deosebit de grave din moment ce, potrivit art. 49 din Codul Penal, „Coautorul, instigatorul și complicele la o infracțiune pedepsită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor".
Analiza cu bună credință a situației demonstrează, în mod irefutabil, faptul că judecătorii nu doresc, sub nicio formă, schimbarea încadrării juridice a Danielei Ioana Niță pentru a putea pronunța, în cazul ei, „o pedeapsă mică și nesemnificativă".
Nu poate fi omis faptul că, la același termen la care instanța a pus în vedere că se va discuta schimbările încadrărilor juridice puse în discuție din oficiu, clientei mele i-a fost respinsă, de către aceeași instanță de judecată, o nouă probă esențială în dovedirea nevinovăției ei, respectiv înscrisurile constând în Rapoartele de testare efectuate la data de 11.03.2021, de către KONSTRUKTA - DEFENCE, a.s., UNITATEA SPECIALĂ DE TESTARE - LIESKOVEC.
Rapoartele de testare anterior menționate sunt de o importanță covârșitoare pentru justa soluționare a acestui dosar deoarece demonstrează, fără putință de tăgadă, atât faptul că produsul pirotehnic folosit ZX8085 (ES3402) se încadrează în categoria T1, cât și faptul că acest produs pirotehnic poate fi folosit și în interior, nu doar în exterior! Deși si această decizie de respingere a încă unei probe vădit pertinente și utile justei soluționări a cauzei, poate avea repercursiuni dramatice asupra clientei mele, nici ea, nici eu, nu am mediatizat această împrejurare și nu am formulat cerere de recuzare a membrilor completului.
Cei care proclamă faptul că doresc tragerea la răspundere penală a adevăraților vinovați de tragedia de la Colectiv, au aplaudat frenetic decizia, cel puțin discutabilă, de respingere a încă unei probe esențiale pentru dovedirea nevinovăției Danielei Ioana Niță. La fel s-a întâmplat timp de mai bine de 5 ani, perioadă în care, atât organele de urmărire penală, cât și instanțele de fond și, din păcate, apel, au respins probe esențiale invocate de apărare. Este de necrezut faptul că, un înscris care trebuia să se afle la dosar încă din faza incipientă a acestuia, a fost admis doar în faza apelului, cu puțin înaintea finalizării cercetării judecătorești.
Evident, mă refer la înscrisul din care rezultă neechivoc faptul că articolul ES3402 produs de societatea LIUYANG XIANGXING CLASS A FIREWORKS EXPORT MANUFACTURE CO LTD, respectiv fântână de scenă 3m, 15 secunde, argintiu, produs în anul 2010 pentru societatea ENIGMA, este un produs destinat folosirii lui atât în interior, cât și în exterior. Din moment ce Daniela Ioana Niță a fost condamnată la aproape 13 ani de închisoare pentru faptul că produsul pirotehnic anterior menționat ar fi exclusiv de exterior, înscrisul emanat de la producătorul produsului pirotehnic este vital pentru pronunțarea unei decizii corecte.
Semnatarii scrisorii deschise pot fi mulțumiți de faptul că o persoană precum Daniela Ioana Niță a fost condamnată la aproape 13 ani închisoare, deși nu a intrat nici un moment în Clubul Colectiv, montajul produselor pirotehnice fiind realizat de doi pirotehniști profesioniști și, mai mult, a livrat un produs conform normelor UE, produs care poate fi folosit, în egală măsură, atât în interior, cât și în exterior?!?
Fără discuție, printre inculpații din acest dosar se află și o parte dintre persoanele cu adevărat vinovate de tragedia de la Colectiv. Indiferent că ne convine sau nu o decizie luată de membrii completului de judecată pe parcursul soluționării apelului, aceștia trebuie lăsați să pronunțe decizia, fără nicio presiune, strict raportat la reala situație de fapt și la dispozițiile legale incidente.
Din moment ce Adina Pretoria Dumitrache este un judecător de școală veche, aplecat spre aflarea adevărului, oricare ar fi el, iar Andrei Viorel Iugan este un judecator recunoscut ca fiind unul dintre cei mai fini cunoscători a normelor de procedură penală, este evident că membrii completului de judecată au capacitatea de a judeca corect și onest acest dosar astfel încât, decizia finală pronunțată de aceștia, să nu corespundă așteptărilor unora sau altora ci să corespundă adevărului judiciar, oricare ar fi el.
av. Florin Constantin Durgheu
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...