"Steaua" sus răsare?
Postat la: 16.03.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
În week-end-ul trecut m-am uitat mai mult la tenis. Deși Simona Halep absenta motivat, preocupată cu recuperarea după durerile de spate, dar și cu ultimele retușuri la vila pe care și-a luat-o în Primăverii.
Am vrut să-l revăd pe marele Federer, care revenea după mai bine de un an de absență de pe circuite, dar m-a dezamăgit, după înfrângerea suferită la Dubai, în fața cvasi-necunoscutului georgian Basilashvili (6-3, 1-6, 5-7). De altfel, elvețianul a și anunțat imediat că se întoarce la antrenamente, renunțând să mai joace și la Doha. La fete, m-am distrat s-o văd pe fițoasa canadiancă Eugenie Buchard (ajunsă pe locul 144 mondial!) făcându-și praf racheta în finala de la Guadalajara, pierdută cu 2-6,5-7 în fața ibericei Sara Tormo. Iar sâmbătă, la Dubai, am gustat din plin chinurile celeilalte arogante-"model" din tenisul feminin, Garbine Muguruza, care a avut nevoie de două ore și mai bine pentru a trece de o specialistă în proba de dublu, cehoaica Barbora Krejcikova (7-6, 6-3), în finala feminină de la Dubai!
Chiar și așa, mai bine urmărești turneele de tenis, decât să asiști la relansarea bătăliei dintre FCSB și CSA Steaua, care ține de vreo două săptămâni capul de afiș al fotbalului nostru. Bătălie care a culminat cu transmiterea în direct a derby-ului din Liga a 3-a! Sigur, războiul e mult mai vechi și a culminat în 2014, când Gigi Becali a fost deposedat în instanță de dreptul asupra mărcii Steaua, fiind nevoit să treacă la formula FCSB. A urmat și a doua lovitură, care a privit revendicarea palmaresului, deci a tuturor performanțelor obținute de Steaua între 1947 și 2003, cerere aprobată într-o primă instanță, dar aflată acum la Curtea de Apel. Mai mult chiar, clubul Armatei îi cere lui Becali și recuperarea prejudiciului de 37 milioane de euro, rezultat din "folosirea ilegală a mărcii Steaua, între 2003 și 2014"!
În paralel, CSA Steaua s-a preocupat să-și crească o nouă echipă de fotbal, în jurul căreia a rechemat laureații Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla '86, ultimul revenit fiind chiar Helmuth Dukadam. Iar acea nouă echipă a clubului Armatei, ajunsă acum în Liga a 2-a, luptă pentru a ajunge din nou pe prima scenă, deși regulamentele FIFA și UEFA interzic cluburilor departamentele accesul la fotbalul profesionist. În urmă cu doi ani însă, Comitetul Executiv al FRF a emis o decizie controverstă, potrivit căreia cluburile de drept public din Liga a II-a ar putea avea acces în prima ligă, dacă își cesionează drepturile unui club privat, cu cel puțin un an înainte, și exact asta urmăresc atât MApN-ul, cât și CSA Steaua! Să înțelegem deci că Ministerul Apărării Naționale finanțează din bugetul apărării o echipă care ar urma să fie cedată/vândută apoi unui investitor privat?! Ar fi cel puțin discutabil, iar conducerea MApN ar trebui să vadă ce tocmai se întâmplă cu Dinamo, de unde Ministerul de Interne și-a retras de multă vreme finanțarea, echipa rezistând doar prin extraordinarele contribuții ale suporterilor.
Așa revenim însă la scandalul de acum, la derby-ul televizat din Liga a 3-a și la contraatacul pe care l-a lansat Gigi Becali. Peste numai două săptămâni, pe 5 aprilie, Tribunalul București va judeca plângerea FCSB contra CSA Steaua, prin care se solicită anularea deciziei FRF, privind găselnița cu cesionarea drepturilor unui club departamental către o entitate privată. Și, demn de reținut, demersul FCSB-ului este susținut oficial de Liga Profesionistă de Fotbal, ceea ce înseamnă că Becali are un asociat cum nu se poate mai puternic împotriva FRF. Deci a lui Răzvan Burleanu, care a patronat de fapt decizia din 2019.
Derby-ul dintre CSASteaua și FCSB II s-a încheiat remiză (1-1), dar rivalitatea lor poate ajunge, dincolo de semifinale, la un baraj direct în dublă manșă, pentru promovarea în Liga a 2-a. Cu alte cuvinte, mai e mult până departe dar , până atunci, avem din nou prilejul să înțelegem cum se tranșează lucrurile în fotbalul românesc și să ne întrebăm cu amărăciune dacă glorioasa Steaua de odinioară așa ar merita să iasă din nou la lumină ?
Horia Alexandrescu
(preluat din România literara)
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...