Statul Paralel se pregătește de întoarcerea lui Donald Trump
Postat la: 15.01.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
NBC News publică un articol halucinant în care recunoaște că Statul Paralel EXISTĂ și că ia deja măsuri pentru a-l lega pe Trump de mâini și de picioare în cazul revenirii la Casa Albă.
Încă din vara lui 2016, Statul Paralel a încercat prin toate mijloacele să împiedice alegerea lui Donald Trump. RussiaGate a fost o conspirație la care au participat politicieni, servicii secrete, justiție și presă,
În ciuda conspirației, Trump a fost ales președinte, însă, în cei patru ani de mandat, acțiunile sale au fost în permanență subminate și boicotate de un monstruos mecanism subteran ascuns în măruntaiele supradimensionatului guvern federal
Acum, acest Stat Paralel cât se poate de real anunță fățiș că se pregătește să îl mai anihileze o dată pe Trump (presupunând că nici puzderia de dosare penale, nici o previzibilă fraudă electorală - ca în 2020) nu vor reuși să oprească realegerea sa.
După „Plandemia" COVID (unul dintre scopurile sale fiind detonarea președinției lui Trump) a avut loc un fenomen crucial: Statul Paralel nu s-a mai ascuns - nici în Statele Unite, nici în restul Occidentului.
A ieșit la lumină și a sfidat cetățenii. Le-a rânjit în față. Și le-a spus cum îi va călca cu bocancul pe față.
Acum, NBC News face un pas mai departe: recunoaște că Statul Paralel există și că, invocând Democrația, Constituția și Poporul lucrează exact împotriva lor.
Lucrează pentru ca un președinte ales de popor să nu aibă nici o putere să își pună în aplicare programul pentru care a fost ales.
Potrivit articolului, Justiția, infiltrată și pervertită de oamenii lui Soros și Obama, ar urma să aibă rolul principal în anihilarea lui Trump.
Redăm mai jos fragmente din articolul de un cinism fără margini publicat de NBC Newspe 14 decembrie 2024. O dată care va intra în istorie.
Un cerc de persoane numite independent de exercițiul politic al lui Trump l-a îndepărtat pe acesta de ideile care ar fi extins limitele puterii sale constituționale în cursul ultimului său mandat, potrivit cărților pe care le-au scris și mărturiilor pe care le-au făcut în fața Congresului.
Majoritatea (acestor persoane) au plecat la sfârșit (de mandat). În cursul unui nou mandat, numeroși foști oficiali se tem că Trump se va înconjura cu loialiști prea puțin dispuși să-i spună nu. (...)
Astăzi, pregătindu-se pentru o potențială revenire a lui Trump, o rețea de grupuri de interes public și de legislatori elaborează discret planuri pentru a încerca să contracareze o tentativă vizând să extindă puterea prezidențială, care ar putea include presiuni asupra armatei pentru a răspunde nevoilor politice.
Cei care participă la această acțiune au declarat pentru NBC News că au studiat acțiunile trecute ale lui Trump și pozițiile sale politice pentru 2024, pentru a fi pregătiți în cazul în care câștigă în noiembrie.
Aceasta înseamnă implicarea în acțiuni judiciare și trimiterea de scrisori persoanelor numite de Trump, pentru a le explica consecințele cu care se vor confrunta dacă aduc atingere normelor constituționale.
„Începem deja să constituim o echipă pentru a reflecta la tipurile de lucruri cele mai nocive pe care (Trump) le-ar putea face, astfel încât să fim pregătiți să începem acțiuni judiciare, dacă trebuie", a declarat Mary McCord, directoare executivă a Institution for Constitutional Advocacy and Protection din cadrul Facultății de Drept de la Universitatea Georgetown.
Scopul este de a identifica organizațiile care împărtășesc aceleași idei și de a crea o coaliție pentru a-l înfrunta pe Trump încă din prima zi, au declarat participanții la discuții. (...)
„(Trump) este o amenințare clară și imediată pentru democrația noastră", a spus William Cohen, un fost senator Republican de Maine și Secretar al Apărării în administrația Clinton, care nu este implicat în rețea. „Sprijinul pentru el este puternic și nu cred că oamenii înțeleg ce ar însemna să trăiască într-o dictatură." (...)
„Suntem la 30 de secunde de ora Armageddonului, în ce privește democrația", a spus Cohen. „Cred că atât suntem de aproape când avem un candidat la președinție inculpat pentru 91 de capete de acuzare, care poate fi (găsit vinovat) pentru agresiune sexuală, care am văzut că este un mincinos patologic, care a călcat toate regulile în picioare."
Adrian Pătrușcă
Editorial apărut pe Activenews
-
"Am spionat în Cuba pentru CIA"
În iunie 2000 am fost arestat de Departamentul Securității de Stat al Cubei (DSE) sub motivul că sunt spion CIA, ancheta ...
-
Hemiplegia morală definitivă
Mitingul românilor a provocat un ecou foarte mare în întreaga lume. "Poporul s-a ridicat... Fără precedent în România!" ...
-
Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
În istorie se numește critica izvoarelor, internă și externă, se studiază la cursul de științe auxiliare ale istoriei (h ...
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...