Sfânta Greta Trotineta și PeNeNeReta
Postat la: 10.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Țările europene dezvoltate sunt țări post-imperialiste care au supt secole la rând de la toți amărâții pământului. Anglia, Franța, Germania, Olanda, Austria, Spania, chiar și Italia, au asuprit cu metodă pe cei care n-aveau tunuri, tancuri, capital. Au luat de la săraci să dea la bogați. Să se îmbuibe ei. Și, Doamne!, ce s-au mai îmbuibat secole la rînd.
Ori de câte ori mergi prin capitalele alea mari, celebre, devenite adevărate locuri de pelerinaj turististic, nu poți să nu se strângă inima în tine. Uite, în Paris, palatul ăsta e din banii din colonia aia. Iar statuia asta din Londra e din exploatarea poporului celălalt. Dacă te plimbi prin Viena sau prin Budapesta (sau, mai la est, prin Istanbul sau prin Moscova), poți chiar să și pui degetul pe rana noastră, proprie și personală. Uite, asta e din aurul din Apuseni. Asta e luată de la gura copiilor români din Sibiu, să mănînce gura nepoților nemți din Berlin. Uite, palatul ăsta e din sarea și petrolul de la Telega, iar stația asta imperială de metrou din grânele din Bărăgan și din pădurile din Carpații noștri.
Ce să-i faci? Asta e. Istoria nu are milă față de cei proști, de cei slabi, de cei care nu știu să-și vază interesul. Se numește colonialism și funcționează din primii zori ai istoriei, de la Sumer încoace. Unii exploatează, alții sunt exploatați. Iar nouă se pare că ne place jocul ăsta tâmpit, că ne-a intrat în sînge. Aprobăm cu entuziasm necontenita extracție de resurse de aici, din România, De secole acceptăm asta. Să vină alții, să ne ia aurul, sarea, petrolul, copiii, banii. Să ia tot, să ducă la ei acolo, să facă metropola frumoasă și bogată. Ce să facem noi cu ele? N-avem nevoie de ispita asta. Luați-le, mă, voi pe toate, să vă bucurați voi de ele cu copiii și nepoții voștri turci, habsburgi, ruși.
Mai nou, să vină francezii, să ne ia banii prin bănci, să ne pună primar și să ne taxeze pe apă cât nu face. Să vină austriecii, să ne ia banii prin bănci, Petromul moca și pădurile cu garniturile de tren. Să vină nemții, să ne pună președinte și să instituționalizeze slugărnicia. De sute de ani, metropola se tot îmbuibă pe spinarea slugilor. Și, ce să vezi? De ceva timp, metropola dezvoltată și imperială a descoperit că îmbuibarea cronică produce obezitate. Că dezvoltarea produce consecințe neplăcute. Buba la mediu. Suferă liliecii, somonii, broscuțele și pîrșii de alun. Suferă aerul, apa, râul, ramul, mediul înconjurător. După ce occidentalii secole la rând au penetrat cu entuziasm tot ce puteau prinde spre penetrare, acuma dintr-o dată a dat grija peste ei.
Vai, maică, trebuie să intrăm la dietă. Suntem obezi. Suferim. Respirăm greu. Avem colesterol social. Vai, ce nasoale sunt autostrăzile: produc poluare. Vai, ce nasol e să te plimbi cu Mercedesul: produce aroganță. Să vină Greta să ne facă clismă, să scoatem toxinele din noi. Să ne învețe să ne ne pocăim și să ne deplasăm doar pe trotinetă. Dintr-o dată, țările dezvoltate au devenit mai virtuoase decât Papa. La fel cum sînt acele persoane care, după o viață de dezmăț culinar și senzorial, după o anumită vârstă încep să se simtă rău, să descopere că au diabet, colesterol și alte bube-n cap. Și atunci, dintr-o dată, devin virtuoase. Nu mai fumează decât țigări de-alea sănătoase, ecologice, la baterie. Nu mai beau decît apă cu lămâie. Nu mai circulă decât cu trotineta, ei care decenii la rând n-au avut altceva în cap decît autostrăzi și mașini luxoase. Nu mai mănâncă decât carne de struț. Și nu mai fu... nu mai penetrează decît pe alții la cap, că alt fel de penetrare nu mai au cu ce.
Ca babele alea virtuoase, foste actrițe corporal-senzoriale, devenite dintr-o dată cucernice maici și sfinte. Ajunse la menopauza dezvoltării post-materialiste, la menopauza poftei de înavuțire, țările occidentale dezvoltate renunță virtuos la toate cele pămîntești și o descoperă pe Sfînta Greta cea Acră și Năpraznică. Și nu numai că intră la penitență, dar îi obligă și pe ceilalți să facă același lucru, indiferent în ce stadiu al existenței lor ar fi ei. Îi freacă la cap pe ceilalți să nu bea, să nu mănînce, să nu fu..., să nu fornice, să nu mai facă nimic, decât mătănii pentru păcatele încă necomise. Țările europene dezvoltate reprezintă miezul puterii Uniunii Europene. Avînd puterea în mînă, ele fac ce au făcut dintotdeauna. Îi exploatează pe alții. Continuă politica neocolonială de extragere a resurselor din țările de la periferie. Doar că nu o mai fac cu tunul sau cu tancul. Nuu. Acum avem alte mijloace, mai viclene, mai insidioase.
Din pix. Din hârtii. Din documentele programatice. Din PNRR. Să dea reziliența în noi. Cuvinte pompoase care ascund de fapt un control ideologic necruțător. Putem păstra decalajul de dezvoltare pur și simplu forțînd băștinașii slugi prin lege, prin propagandă, prin sfîntă indignare de tip Greta Trotineta. Nici nu mai e nevoie să tragi cu tunul. Tragi cu Facebookul și cu fondurile europene. România e în continuare o țară săracă. Nu atât de săracă precum acum 20 de ani sau acum 10 ani. Dar în continuare săracă. Mai ales în comparație cu restul Uniunii Europene. România are nevoie în continuare să se dezvolte, să dea un pic de cheagul abundenței și al înstăririi. Nu vrem nimic altceva decât ce au și îmbuibații. Ce ne-au promis cînd am acceptat să intrăm în Uniunea Europeană. Dezvoltare. Bunăstare. Să fie bine să nu fie rău.
În limbajul de lemn al parlance-ului administrativ bruxellez, vorbim de convergență. Adică să-i prindem din urmă pe cei bogați și puternici. Și de coeziune. Adică de responsabilitatea celor bogați și puternici care, pentru faptul că ăia mici au renunțat la o parte însemnată de suveranitate statală spre behemotul european, și-au asumat prin tratatele europene să-i ajute pe ăia mici și slabi să crească, să-i prindă din urmă, să realizeze procesul de convergență.
Ete fleoșc. Ce-i prostia asta? Nici o convergență. Nici o coeziune. Post și rugăciune. Acuma noi ăștia dezvoltați sîntem obezi și trebuie să intrăm la dietă, să ascultăm de Sfînta Greta Trotineta. Deci ghinion, sărăntocilor. Renunțați la visele voastre de convergență, de dezvoltare. V-ați așezat la masa îmbuibaților prea târziu, când deja strîngem tacâmurile și nici firimituri nu mai aveți voie să ciuguliți. Gata cu prostiile astea de dezvoltare. Acuma trebuie să protejăm pârșul de alun. Uitați de irigații. Nu contează că noi ăștia, îmbuibații, de fapt așa ne-am dezvoltat, prin irigații. N-aveți nevoie de irigații, că sunt extensive, se evaporă prea multă apă și strică armonia naturii. Lasă, că am stricat-o noi destul. De ce s-o mai stricați și voi? Stați așa acolo, ca în secolul XIX, că așa avem nevoie de voi. Săraci și fără irigații.
Uitați de autostrăzi. Nu contează că noi avem cea mai densă rețea de autostrăzi de pe fața pămîntului, cu care ne mîndrim și din care n-am dărîma nici un centimetru. Ce să faceți voi cu autostrăzile? N-auzi că intrăm la dietă? N-auzi că Sfînta Greta Trotineta ne pune la mătănii și la canoane? Gata cu îmbuibarea. Produce suferință. Ia uitați-vă la noi ce suferim, după ce ne-am îmbuibat pe spinarea voastră sute de ani. Acuma capu' la fund, urmează program de reziliență. Adică de austeritate. Toată lumea la dietă. Noi, din bogăția noastră. Voi, din sărăcia voastră. Adică neocolonialism mascat prin cuvinte frumoase, virtuoase, pline de înțelepciune tristă, post-materialistă, menopauzatică. Sfînta Greta Trotineta și PeNeNeReta.
Vă place ce ieftin continuă procesul de colonialism? Extracție de resurse cu maximă eficiență. Fără tunuri. Fără tancuri. Doar din vorbe. Ăi bogați să rămînă bogați. Iar ăi săraci să rămînă și ei la fel, tot săraci, să nu sufere pârșul de alun. Doamne, ce ieftine sunt vorbele. Și ce puternice. Ce ușor controlezi oamenii doar din vorbe. Vă place cum ne place să fim făcuți din vorbe? Vă place ce ușor punem botul la păcălelile stăpînilor? Vă place cum n-avem nici coloană vertebrală, nici interes național? Lasă, că n-avem nevoie de coloană vertebrală. Nici de interes național. Ce să facem noi cu ele? E de ajuns că au alții, nu ne mai trebuie și nouă. Noi avem nevoie de trotinetă, mă sărăntocilor mă. Ghinion.
Mirel Palada
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...