Se zgâlțâie plăcile tectonice în marea politică

Nici nu a început bine anul și, iată, în mod neașteptat, asistăm la efortul mai multor partide de a se reconfigura și de a se repoziționa. Fenomenul este pe cât de neașteptat, pe atât de interesant. Și este interesant pentru că centrul lui de greutate nu este atât în zona opoziției, cât în zona puterii. Să fim deci cu ochii pe Ponta, pe Tăriceanu și pe Diaconescu. Și iată de ce.

Simțind parcă faptul că, relativ curând, vor intra în coliziune, cele două partide mai mari aflate la putere, PSD și PNL, încearcă să-și activeze energia magnetică. PNL cochetează în prezent cu ALDE, în ideea de a-i aplica acestui partid o fuziune prin absorbție. O operație chirurgicală severă, la capătul căreia PNL, condus încă de „tabăra câștigătoare", ar urma să pună mâna pe mai multe organizații, pe mai mulți aleși locali și pe un număr semnificativ de sedii, pe care Daniel Chițoiu s-a priceput să le adjudece, atunci când a sărit pe neașteptate în barca lui Călin Popescu Tăriceanu. Un lider politic pe care-l bălăcărise în ultimul hal, atunci când fuseseră colegi în conducerea fostului PNL.

Sunt silit să fac precizarea că, în prealabil, din nou ținându-se de mânuță cu Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu a tatonat terenul, făcând mai întâi cărare la PSD. Se pare însă că Marcel Ciolacu a fost reticent. Reprimirea lui Victor Ponta în partidul pe care l-a dat jos de la putere este și așa o broască destul de greu de înghițit. Două broaște erau însă prea mult. Pentru că, să nu uităm, Călin Popescu Tăriceanu s-a lăsat și el sedus de cântecul de sirenă al lui Ponta și, împreună cu acesta, iar nu separat, a pus umărul la temporara dărâmare a PSD.

Reîntoarcerea lui Călin Popescu Tăriceanu în PNL cu activiști cu tot - să-i urăm de azi pentru mine „La mulți ani!" - creează însă o serie de dificultăți. Una este de natură statutară. Este adevărat, Călin Popescu Tăriceanu a fondat acest partid, după ce, simțindu-se izolat în vechiul PNL, a plecat într-o bună dimineață pentru a bate palma cu Victor Ponta, pe atunci premier, președinte PSD și suficient de puternic pentru a-l ajuta pe liberal să-și încropească un partid și să asceadă la poziția de președinte al Senatului. Numai că, acum poate puțini își mai amintesc, dar Călin Popescu Tăriceanu nu mai este președintele ALDE. A renunțat la această poziție de dragul ultimei sale candidaturi. Tot ca efect al cântecelor de sirenă ale lui Victor Ponta. Prin urmare, orice negociază el la PNL cu Florin Cîțu, trebuie renegociat și validat de către conducerea oficială a ALDE. Și orice negociază Tăriceanu cu Cîțu, trebuie avut în vedere că este cumva o operație făcută împotriva vântului.

Din momentul formării ALDE și până în prezent, acest partid a fost într-o opoziție tranșantă cu noul PNL. Practic, cu ambele tabere din acest partid. Susținătorii ALDE și susținătorii PNL s-au încăierat în cele mai multe localități ale României. În plan psihologic, s-a creat o situație atât de complicată, încât mie unul mi-e greu să văd cum s-ar produce o fuziune, fie ea și prin absorbție, în absența unor păruieli în plan local. Și poate și în plan central. Pentru că nu-i văd pe Norica Nicolai și cu atât mai puțin pe Varujan Vosganian lingând unde au scuipat de atâtea ori. Este adevărat însă că PNL, extrem de vulnerabilizat, căzut pe a treia treaptă a podiumului electoral, după ce a fost serios surclasat de AUR, pare în prezent dispus la cele mai mari compromisuri pentru a recupera o parte din electoratul pierdut. De aceea, nu m-aș mira ca, la un moment dat, chiar și Ludovic Orban să fie îmbiat să se întoarcă la nava mamă, cu condiția ca președintele Klaus Iohannis să întoarcă și celălalt obraz.

Nici afacerea care ar urma să fie perfectată între PSD și Pro România nu este o treabă ușoară. Ponta prea s-a spurcat mult cu unii dintre liderii de la vârful PSD, pentru a putea să bată palma cu aceștia cu inima ușoară. Dar ce nu face acest carierist de profesie pentru a reveni în joc? Aici, din nou, dificultatea stă în incompatibilizarea liderilor din eșalonul doi, PSD și Pro România. Pe de altă parte, e clar că PSD se așteaptă la tot ce poate fi mai rău din alianța pe care a încheiat-o cu liberalii. Nu are cum să nu forțeze de pildă debarcarea imediată a lui Virgil Popescu, ministrul Energiei. Și denunțarea acestuia Parchetului. Operațiunea care urmează, impusă în mod imperativ de propriul electorat, are riscurile ei și va genera cu certitudine un cutremur în coaliție. Deja vedem cum vârfurile PSD scot rând pe rând cuțitele de sub masă. Pe care, între timp, le-au ascuțit.

O mișcare se produce și legat de PMP. În ciuda spuselor lui Cristian Diaconescu, care aparent se opune oricărei fuziuni cu PSD. Și acest partid dispune de aleși locali, de organizații și de sedii, pe care PSD preferă să le aspire în propriul folos. Cristian Diaconescu se va opune până în momentul în care, la fel ca și Victor Ponta, va primi o poziție cât de cât semnificativă în PSD. După care cedează.

În ciuda faptului că este pe val și, atenție, în opoziție, AUR își exersează la rândul său în prezent capacitatea de a aspira primari, deputați și senatori ai celui mai vulnerabil partid de la putere, PNL, și a celui mai vulnerabil partid din opoziție, USR. Ca să nu mai vorbim că sunt disponibili și senatori și deputați independenți care, la o adică, pentru a-și face loc în Parlamentul următor, se vor precipita către partidele cu vocație electorală.

Singura formațiune politică din zona partidelor parlamentare, cu excepția UDMR, care nu încearcă sub nicio formă să se transforme nici în mire și nici în mireasă, este USR, un al doilea partid în cădere liberă după PNL. Dar și aici, începând chiar din primele zile ale acestui an, plăcile tectonice au început să se miște nervos și dezordonat.

Toate acestea sunt semnale că ceva semnificativ urmează să se întâmple pe scena politică românească. Oamenii politici și partidele politice de la noi, cu toate defectele și precaritățile evidențiate până în prezent, au totuși o calitate. În mod paradoxal, oportunismul poate fi și este valorificat în sensul dezvoltării unui simț special al schimbării și deci al pericolului. Pericol sau oportunitate. Clasa noastră politică simte că în primăvara și vara acestui an, cel mai târziu în toamnă, presiunea populației va genera schimbări. Care pot fi spectaculoase. Care vor fi cu certitudine dramatice. Și care, pentru mulți, vor constitui o oportunitate. De aici semnalele pe care ni le transmit plăcile tectonice.

Sorin Rosca Stanescu