Scandalul Joe Biden-România. Și legătura cu Udrea!

Postat la: 17.05.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Scandalul Joe Biden-România. Și legătura cu Udrea!

În ultimele zile, din ce în ce mai insistent, în legislativul Statelor Unite, dar și în presa de peste Ocean, sunt vehiculate informații conform cărora Joe Biden în persoană, precum și familia lui, vizat fiind fiul său Hunter, ar fi săvârșit acte de corupție în mai multe țări considerate a fi de mâna a treia. Între care România și Ucraina. Care o fi adevărul? În ce direcție bat aceste informații? Și ce legătură ar putea exista între acest scandal în dezvoltare de la Washington și Elena Udrea?

Să ne reamintim. Arestată în Costa Rica, unde se refugiase din motive penale, Elena Udrea a fost supusă unui debriefing de către agenții FBI, fiind eliberată imediat după încheierea acestei proceduri. Majoritatea celor care au aflat și au comentat această operație a serviciului secret american, au considerat în mod cât se poate de rezonabil că întrebările și răspunsurile l-au vizat pe Traian Băsescu. Despre care autoritățile din Statele Unite aveau destul de multe suspiciuni. Inclusiv suspiciuni legate de trecuta sa colaborare cu serviciile secrete rusești. Dar lucrurile nu au stat tocmai așa. Poate că au existat și discuții de acest fel, dar nu reiese din nicio informație cât de cât credibilă că Elena Udrea l-ar fi trădat în vreun fel pe Traian Băsescu. Dimpotrivă. Conform tuturor informațiilor disponibile, ea i-a rămas loială acestuia până la capăt. Am îndoieli că Băsescu, la rândul său, i-ar fi rămas loial doamnei Udrea. Totuși, care putea fi subiectul respectivului debriefing?

Câteva informații deveniseră disponibile și se refereau la activitățile lui Joe Biden în România. Făcute direct sau prin intermediul fiului său Hunter. Sau și-și. Momentul politic era extrem de sensibil. Donald Trump deținea încă președinția Statelor Unite, dar alegerile se apropiau galopant. Pe ultima sută de metri, în măsura în care ar fi dispus de probe concludente împotriva lui Biden, Donald Trump l-ar fi pulverizat. De altfel, a și anunțat că va face o serie de dezvăluiri. Pe care însă nu le-a mai făcut. Este de presupus că acestea nu erau la data respectivă suficient de temeinic probate. Dar ce ar fi putut să știe Elena Udrea și să le împărtășească ofițerilor FBI, în schimbul eliberării ei și eventual a unor intervenții pe lângă Justiția română?

Eu am semnalat la data respectivă destul de insistent faptul că existau suspiciuni rezonabile legate de înșurubarea fostului ambasador al Statelor Unite la București, Mark Gitenstein, la conducerea Fondului Proprietatea, fond în care grupul de investiții Templeton, deținut de familia Rothschild, își adjudecase un procent semnificativ. Se știe că democrații americani în general și familia Biden în special au legături extrem de strânse cu familia Rothschild. Ei bine, Joe Biden, care la acea dată era vicepreședinte al Statelor Unite, s-a deplasat în România și l-a susținut direct și indirect, prin interpuși, pe Traian Băsescu, care era la un pas în a fi demis prin referendum, după care prietenul și colaboratorul său apropiat, Gitenstein, a fost numit președintele Consiliului de Administrație al Fondului Proprietatea. Această numire nu putea să aibă niciodată loc fără intervenția lui Traian Băsescu. Ei bine, în prezent, adversarii lui Joe Biden, ajuns între timp președintele Statelor Unite, susțin că familia sa ar fi primit la schimb, cu ajutorul lui Gitenstein, o serie întreagă de foloase necuvenite.

Dacă așa stau lucrurile, atunci, într-adevăr, este vorba de corupție la vârf. Iar probele vor ieși în totalitate la suprafață, pe măsură ce ne apropiem de alegerile prezidențiale din Statele Unite. Dar și Hunter Biden a călătorit destul de frecvent în România, făcând afaceri aici și participând chiar la mai multe partide de vânătoare. Activitatea acestuia este caracterizată de o parte a presei de peste Ocean drept corupție în toată legea. Până la un punct, în Ucraina lucrurile au degenerat și au scăpat de sub control într-o asemenea măsură, încât procurorul general de la Kiev a deschis un dosar penal pe numele lui Hunter Biden. Acum este pe deplin probat faptul că, la scurt timp după ce a ajuns președinte, Joe Biden a avut o discuție telefonică cu Volodimir Zelenski, cerându-i acestuia nici mai mult nici mai puțin decât clasarea imediată a respectivului dosar de cercetare penală. Ceea ce s-a și întâmplat. Nu este deloc exclus - și de aici toate acuzațiile din presa de peste Ocean - ca și în România să fi fost săvârșite acte asemănătoare de corupție la vârf, în care să fi fost amestecat fiul președintelui Statelor Unite.

Despre toate aceste lucruri, în mod obligatoriu, Elena Udrea ar fi trebuit și ar fi putut să știe multe detalii. Să nu uităm că ea a fost cea mai apropiată colaboratoare a lui Traian Băsescu, iar acesta, probabil pe bună dreptate, a repetat de multe ori că este cel mai bine informat om din România. De ce nu le-ar fi oferit Elena Udrea, în schimbul eliberării ei și a unor promisiuni de imunitate, asemenea informații explozive agenților FBI, într-un moment în care nu Biden, ci Trump era președinte? Pe măsură ce ne apropiem de alegerile prezidențiale din Statele Unite, vom afla în mod cert noi amănunte, dintre care unele pot fi explozive nu numai la Washington, ci și la București.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...