S-a sucit Joe Biden
Postat la: 16.10.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
După un du-te-vino, Antony Blinken, secretarul de stat american, a reușit să deblocheze situația de la granița dintre Fâșia Gaza și Egipt. În cursul acestei dimineți, refugiații se vor putea strămuta. Temporar? Definitiv? Nu se știe. Cu atât mai mult cu cât Joe Biden s-a sucit. Astăzi, el vrea altceva decât a vrut ieri. Din ce motiv?
Într-o ultimă declarație, Joe Biden subliniază două lucruri. Unu, că Statele Unite sunt de acord ca organizația teroristă Hamas să fie distrusă de către Israel și, doi, că Washingtonul nu susține expulzarea cetățenilor din Fâșia Gaza și crede că este necesară crearea statului palestinian, care să le ofere acestora un cămin. Asistăm practic la o spectaculoasă răsucire cu 180 de grade a Casei Albe. Pentru Israel, premiul de consolare sunt „două miliarde de dolari și poate mai mult", ca să-l citez pe Joe Biden. În ce constă această schimbare radicală de poziție, cum se explică ea și care pot fi consecințele?
Explicația constă într-o presiune uriașă a musulmanilor din întreg Occidentul, la care se adaugă firește și presiunile statelor lumii, care s-au coalizat cu Hamas, sub pretextul solidarității cu cauza palestiniană. Această presiune s-a exercitat în forță și asupra congresmenilor din Statele Unite. Care, la rândul lor, au reacționat. Rămâne desigur de văzut până la urmă cum va proceda Israelul. În ce măsură vor reuși autoritățile de la Ierusalim să-și reseteze planurile de ansamblu privind războiul din Gaza, privind Cisiordania și mai ales privind raporturile cu Autoritatea Palestiniană.
Până în urmă cu câteva ore, toți strategii militari din lume și cei mai relevanți analiști politici ai lumii occidentale au convenit asupra faptului că Hamas este o organizație teroristă, că Hamas nu îi reprezintă pe palestinieni, că Hamas trebuie eliminată prin uciderea membrilor ei și că, în acest scop, singura soluție este executarea unui atac necruțător la sol, cu asumarea, firește, a unor mari pierderi a armatei israeliene. În același timp, pentru a diminua pierderile umane care ar putea fi înregistrate în rândul populației civile, s-a căzut de acord asupra evacuării acesteia pe culoare umanitare deschise până la granița cu Egiptul. Este o populație extrem de numeroasă, între unu și două milioane de palestinieni, care practic a fost ținută ostatică de către teroriștii Hamas. Și chiar și în continuare, o parte însemnată a acestei populații nu a putut părăsi zona are urmează să fie expusă atacului israelian, întrucât teroriștii s-au opus evacuării lor.
Este o uriașă populație, în numele căreia gruparea Hamas a utilizat sume colosal de mari, donate de-a lungul timpului pentru realizarea unor obiective sociale, deturnând practic aceste fonduri în scop militar. Cu banii obținuți astfel au fost construite faimoasele tuneluri, rachetele cu care Hamas lovește pozițiile israeliene și alte facilități militare de care în prezent beneficiază teroriștii. În cele câteva zile de tatonare, s-a ajuns la concluzia că, în mod inevitabil, o parte a populației rămasă ostatică a Hamas va fi sacrificată în cursul ofensivei, iar o altă parte, cea care s-a refugiat, va lua calea exodului. Situația ambelor categorii de populație este dramatică. Nu este deloc clar la câte victime va conduce ofensiva israeliană în rândul civililor, cât de semnificativ va fi carnagiul, cum vor supraviețui cei care vor supraviețui după transformarea în ruine a căminelor lor și, în același timp, nu este deloc clar ce se va întâmpla cu populația de palestinieni expulzată.
Aceste semne de întrebare extrem de dramatice pe care le-am schițat mai sus, plus presiunile politice interne, plus presiunile politice externe, au determinat o schimbare semnificativă a discursului lansat de reprezentantul celui mai important aliat al Israelului. Dar cum va reacționa la această schimbare de macaz guvernul israelian, nu se știe încă.
În aceste zile, s-a demonstrat după opinia mea cât se poate de clar că Mahmud Abbas, șeful autorității palestiniene și Fatah au o proiecție fundamental diferită de cea a reprezentanților Hamas, Hezbollah și a aliaților acestora. Dacă s-ar găsi o soluție pașnică de a fi creat statul palestinian, sub garanții solide internaționale, dacă autoritățile de la Tel Aviv și Ierusalim ar fi de acord, atunci problema refugiaților ar putea fi soluționată convenabil. Nu prin împingerea lor în Egipt sau în Sinai, așa cum sugerează mai recent câțiva reprezentanți ai guvernului israelian, ci prin aducerea lor în interiorul noii entități statale. Admițând însă că acest veritabil nod gordian va fi tăiat, că impasul existent de decenii va putea fi acum depășit, tot nu este clar cum va fi posibil ca prin distrugerea Hamas executată în Gaza să nu fie decimată și o parte însemnată a populației civile. Este o dilemă dramatică, la care, până la urmă, vor trebui să răspundă separat și apoi împreună principalii jucători.
Sorin Rosca Stanescu
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...
-
Patriotismul este o aplicație a graviației
Patriotismul este o falsă raportare la țară. Țara este convenție artificială care statistic, își schimbă configurația od ...