România la Bruxelles şutuită şi fără lobby de ţară
Postat la: 03.06.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Nimic din ce este acum nu poate fi explicat fără a cunoaşte istoria trecută şi documentele ei mai mult sau mai puţin publice.
În acest context, dat fiindcă este posibil să urmeze evenimente la fel de importante ca cele care au premers şi au pregătit Summitul din Malta, cred că este necesar să ne întoarcem în bibliotecile diverselor instituţii specializate unde se află documente şi analize despre ce se întâmpla în Europa anului 1989, mai precis în primăvara şi vara acelui an al tuturor marilor schimbări structurale, atunci când instituţii internaţionale precum cele de la Bruxelles începeau să se poziţioneze în aşteptarea deciziei celor doi lideri care urmau să se întâlnească în Malta şi a sensului pe care aveau să-l impună în rescrierea hărţilor. Inclusiv în recalibrarea destinelor popoarelor din întreaga lume, cu o atenţie specială către nefericitele naţiuni din Europa Centrală şi de Est care urmau să părăsească lagărul comunist. În conseinţă, să vedem cum era percepută România în perioada decisivă a anului 1989 la nivelul Parlamentului European, "cutia de rezonanţă" politică cea mai fină a momentului şi care transmitea către decidenţii din Malta propria sa viziune asupra ţărilor din lagărul comunist, viziune echivalentă cu analiza lor asupra şanselor ţărilor respective de a putea face parte vreodată din Europa. Vă propun azi un document de sinteză, excelent realizat în 2015, privind vziunea PE asupra schimbărilor ce aveau loc în Europa în perioada 1989-1990, îl puteţi consulta integral aici .
Şi ei zic aşa:
"Discuţiile de atunci arată cu claritate că Parlamentul European subestimase viteza dezvoltării în Europa centrală şi de est. Nimeni nu fusese în stare să prevadă căderea Zidului Berlinului şi era evident că nimeni nu anticipa în noiembrie 1989 că Germania avea să fie reunită în viitorul apropiat. Acest lucru este adevărat şi din punctul de vedere al aderării ţărilor din Europa centrală şi de est. După ce în dezbaterile anterioare se discutase despre extindere ca etapa care era de dorit, discuţiile despre acest subiect au devenit brusc foarte prudente la finele anului 1989. Europarlamentarii încă credeau că aderarea ar fi fost răspunsul potrivit, dar nu doreau să avanseze idei care să divizeze Comunitatea. Credeau atunci că acorduri de asociere sau extinderea zonei de liber-schimb ar fi putut să fie soluţii mai bune. Mai mult, vocile critice puneau în evidenţă faptul că ar putea fi prematur să se lase garda jos şi că era nevoie încă de prudenţă în legătură cu liderii politici care trebuie să dovedească buna lor credinţă, capacitatea de viziune pe termen lung în raport cu o situaţie în care declinul imperialismului ar putea lăsa teren liber şi fundamentalismului în legătură cu o situaţie militară în care echilibrul rămâne precar. Cu toate acestea, mulţi europarlamentari rămân convinşi de faptul că Europa ar trebui să privească spre viitor şi că fantomele trecutului nu ar trebui să paralizeze sistemul de azi al luării deciziilor în Parlamentul European" (European Parliament debates of 22 November 1989 on events in Central and Eastern Europe, No 3- 383/151).
Ciudat? Nu, deoarece, aşa cum arată documentele desecretizate ale Summitului din Malta, doar liderii importanţi din cele două tabere reprezentate la Malta ştiau foarte bine de mai bine de un an că lagărul comunist avea să se dizolve şi că, de fapt, marea miză a momentului avea să fie reunificarea Germaniei. Decizie politică de importanţă crucială pe de o parte reparaţie istorică privind ruperea unei ţări în termenii unui Tratat de Pace, dar şi rezultat al muncii excepţionale dusă de diplomaţii de excepţie în linia Adenauer-Kohl care făcuseră deja din viitoarea Germanie, chiar înainte să fie constituită ca entitate statală, pivotul dezvoltării europene şi imaginea credibilităţii extinderii înspre Est, noul demers existenţial european.
Asta se ştia, asta se negocia şi, deja, din primăvara lui '89, ţările care aveau constituite reţele de lobby (unele care au lucrat aproape deschis pe durata întregii perioade comuniste) au început să multiplice contactele pentru a-şi pregăti o poziţionare publică cât mai bună în statele occidentale. Era logic în măsura în care se ştia că lui Gorbaciov îi rămâneau din ce în ce mai puţine pârghii de presiune şi, pe lună ce trecea, se confirma că o întoarcere la vechea stare de lucruri era imposibilă. Şi era la fel de evident că mijloacele de acţiune cu care încercau să preseze statele din centrul şi estul Europei, doritoare să se afle în pole position în viitoarele convorbiri de aderare, se bazau pe activarea diasporei pe care unele state (nu şi România, din păcate) o întreţinuseră cu grijă în deceniile trecute, cazurile clasice fiind ale celei poloneze, germane sau al ţărilor baltice. Iar discuţiile din PE privind România aveau să deseneze cu precizie matematică liniile viitoarelor mari dezbateri care au marcat perioada aderării şi care revin regulat şi acum ca teme prioritare. Printre acestea, atunci şi acum, în cazul ţării noastre, problema centrală ca şi dubiul major subsecvent, sunt legate de tratamentul asigurat minorităţilor etnice.
Nimeni nu acordase în 1988 atenţia cuvenită primei mari dezbateri din PE unde se anunţa tema ce este relevantă şi acum. În cadrul dezbaterii din 13 octombrie 1988 asupra drepturilor omului în România s-a spus ceva esenţial şi care s-a dovedit fie o intuiţie politică excepţională, fie o decizie de reală importanţă şi cu valoare deloc simbolică: "... PE este foarte clar în a spune că doreşte relaţii mai bune cu ţările din Europa centrală şi de est şi din URSS, dar orice dezvoltare ulterioară trebuie să aibă loc în cadrul Acordurilor de la Helsinki, adică inclusiv drepturile minorităţilor, autonomia şi drepturile omului. ... Europarlamentarii au spus că situaţia din România rămâne în contrast accentuat cu cele din restul URSS şi, din această cauză, consideră că CEE nu ar trebui să negocieze cu România în acelaşi fel cu celelalte ţări din Europa centrală şi de est... România ar trebui să devină un caz test pentru modul în care CEE şi foloseşte puterile şi responsabilităţile.
Discuţia va continua pe aceleaşi coordonate, cu acest domeniu ca o caracteristică majoră de spaţiu pentru România:
"...(problema respectării drepturilor omului) a revenit pe data de 16 martie 1989 şi a stat la baza unei Rezoluţii dedicate exclusiv încălcării drepturilor omului de către regimul Ceauşescu (Resolution of the European Parliament of 16 March 1989 on Romania, OJ C 96/137, 17 April 1989). Dacă în 1988, PE se comparase cu SUA, în 1989 a început să se uite mai mult înspre acţiunile altor instituţii internaţionale. Unul dintre argumentele folosite în argumentarea acestui demers a fost că UNHCR condamnase România şi exista sentimentul că PE ar trebui să urmeze pe aceeaşi linie deoarece "într-o perioadă în care UE reacţionează, nu putem avea o atitudine mai slabă decăt cea a restului lumii" (Speech by Simone Veil, European Parliament debates of 16 March 1989, No 2-376/221). Mulţi europarlamentari şi-au exprimat stânjeneala deoarece Occidentul rămăsese tăcut ani de zile şi până de curând reprezentanţii lui Ceauşescu fuseseră primiţi în PE deoarece România era privită ca o anomalie în CAER. Iată de ce nu e surprinzător că există un sprijin larg pentru moţiunea pentru Rezoluţie prezentată de şase grupuri parlamentare. Doar liberalii cred că acest text este prea slab şi deplâng faptul că nu ia în calcul îngheţarea imediată a negocierilor în vederea unui acord comercial mai extins. Într-adevăr, rezoluţia cerea doar Comisiei, guvernelor Statelor Membre şi Consiliului să analizeze legăturile lor cu România (Rezoluţia PE din16 martie 1989 privind România OJ C 96/137, 17 April 1989). Lucru interesant, până în final Comisia a fost cea care a cerut un demers cu mult mai dur decât cel recomandat de PE şi a decis oprirea imediată a negocierilor pe acordul respectiv. Această poziţie fermă este salutată de PE în cadrul dezbaterii privind Cehoslovacia...Problema drepturilor omului în România revine pe agendă în luna mai (European Parliament debates of 25 May 1989 on human rights in Romania, No 2-378/215) ...în cadrul cererii formulate de câţiva europarlamentari de a vota refuzul admiterii României cu statut de observator în Consiliul Europei".
În fine, de notat faptul că 14 decembri1989, mai are loc o dezbatere şi este votată o nouă Rezoluţie a PE privind România (European Parliament debates of 14 December 1989 on Romania, No 3-384/220; Resolution of the European Parliament of 14 December 1989 on Romania, OJ C 15/328, 22 January 1990), "cu doar două zile înainte ca regimul comunist să fie răsturnat şi ca liderul politic Nicolae Ceauşescu să fie executat. La modul unanim, europarlamentarii îşi exprimă îngrijorarea că regimul totalitar represiv din România a devenit tot mai izolat, prejudiciind procesul de democratizare aflat în curs în alte ţări din estul Europei. Au cerut Comisiei să pună o presiune dură pe România atât la nivel diplomatic cât şi comercial, retrăgând ambasadorii şi denunţând toate acordurile comerciale, exprimând stupefacţia şi indignarea în ce priveşte atitudinea de acceptare demonstrată de comunitatea internaţională care a tolerat atât de mult tmp politicile opresive ale lui Ceauşescu"
Ce a urmat ştiţi foarte bine: desprinderea, în ordsinea importanţei, a unui grup de ţări şi cu România tratată chiar ca un caz-test, alături de Bulgaria, sora noastră întru suferinţă. Şutuiţi şi fără lobby de ţară. Ne place sau nu, dar asta a fost. Ce s-a schimbat? Iarăşi, răspunsul este evident şi se impune de la sine.
Cristian Unteanu
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...