Revoltele agricultorilor și miza electorală europeană

De ani de zile, în diverse reuniuni la Bruxelles și în marile capitale revenea o temă foarte interesantă dar, din nevoia păstrării corectitudinii politice, discutată doar la modul teoretic-universitar, politicos și fără perspective reale de apropiere de realitate. Sau deloc, cum s-a întâmplat și se va întâmpla la noi.

Este vorba despre problematica sindicatelor sau a marilor asociații profesionale reprezentative la nivel social, de regulă reunite la nivel european și mondial în confederații odinioară enorme, foarte bine structurate și care, de mult timp, s-au impus ca forță de temut care nu putea evitată. Asta până la un moment dat, atunci când situația economică a unor țări se stabilizase și bunăstarea pe termen lung părea ireversibilă făcea ca ideea sindicatelor militante să-și piardă treptat din relevanță, în paralel cu transformarea pe nesimțite a organizațiilor societății civile în mișcări preluate politic și folosite cu deosebire în perioade electorale ca arme împotriva dușmanilor politici. Mișcarea sindicală a început să se spargă în numeroase, din ce în ce mai numeroase, organizații care, astfel, își micșorau puterea de acțiune și capacitatea de a se prezenta ca partener de dialog în fața guvernelor, rămânând active în mod real pentru sectoare sociale pentru care revendicau ceva, din ce în ce mai mult limitându-se la domeniul salarial.

Numai că promisiunea „statului bunăstării" pe model nordic a ținut doar câteva decenii, iar acum amenințarea sau chiar prezența recesiunii repune în actualitate vechile condiții în care sindicatele și asociațiile profesionale ar fi trebuit să răspundă, să fie deja pregătite de mult timp cu listele de revendicări și cu echipele de negociatori. Asta în teorie căci anii de dezbinare sau de indiferență au făcut ca, fără niciun fel de surpriză, sindicatele și asociațiile profesionale să devină irelevante tocmai pentru că erau cu zecile cei care revendicau reprezentativitatea ca actor social, în paralel cu vechile structuri izolate și acuzate în cel mai bun caz de imobilism.

Asta explică revolta, uneori aproape de violență socială extremă, a fermierilor europeni care nu se mai simt apărați și reprezentați de cei care ar fi trebuit să se lupte pentru interesele lor, de la miniștri până la șefii de sindicate sau asociații profesionale. Foarte important moment deoarece revendicările sunt comune în întreaga Europă, din Danemarca în Polonia, din Italia în Germania, azi în Franța și, chiar la noi, cu toate că numărul celor ieșiți la proteste este incomparabil mai mic și nici nu s-a auzit vocea unuia dintre marile sindicate. Iată un tablou al realității franceze și veți vedea dacă pot exista puncte de similitudine la nivelul revendicărilor.

În Franța există problema reprezentată de dimensiunea medie a fermelor care a crescut de la 40 la 69 de hectare, tendința certă fiind de evoluție către entități industriale mamut (uneori cu participări străine importante directe și indirecte), acestea devenind beneficiarele cele mai importante de subsidii acordate de actuala Politică Agricolă Comună. În ultimul deceniu au dispărut peste 100.000 de ferme mici și mari, iar problema forței de muncă devine din ce în ce mai acută deoarece, în acest moment, pentru trei fermieri care ies la pensie, intră pe piața muncii doar unul tânăr. Toți fermierii reclamă acum (nu numai în Franța) creșterea birocrației impusă de regulile votate la Bruxelles, dar, se spune, reguli adesea contradictorii venind din partea diverselor organisme europene. Spre exemplu, cererea privind fotografii cu geo-localizarea și certificarea fotografiilor pentru fiecare porțiune de teren care să dovedească faptul că este cultivată și nu în paragină. Chestiunea interzicerii pesticidelor până la limitele cele mai stricte imaginabile, spun asociațiile de agricultori, pune în primejdie competitivitatea diverselor piețe, un domeniu sensibil fiind reprezentat de doleanțele crescătorilor de albine. Fiecare administrație naționale pare acum să aibă reguli contradictorii privind protejarea habitatului, cuantumul acceptat de fertilizatori, regulile de distanțare între diversele culturi, etc. Toți agricultorii din Europa cer simplificări administrative, o remunerație mai bună și, poate cel mai dificil lucru, abandonarea urgentă a multora dintre constrângerile impuse de GREEN DEAL.

Cel mai important și semnificativ moment este astăzi, începând cu orele 14, când două mari sindicate FDA și cel al Tinerilor agricultori din Franța cheamă la blocarea Parisului, asta în paralel cu blocajele de circulați în numeroase zone, pe marile autostrăzi la intrările în marile orașe.

Există deja o mare tensiune și vom vedea cum vor evolua lucrurile, mai ales că Macron se află deprate, într-o deplasare oficială, iar guvernul este condus de un tânăr prim ministru, cel mai tânăr din Istoria Franței, cu poliția și jandarmeria care au în memorie foarte neplăcutele amntiri dion momentele ciocnirilor cu "vestele galbene", cu tot valul de acuzații care a urmat privind modul în care au reacționat la violențe.

Deocamdată este limpede că, în funcție de ce se va petrece azi și de poziționările ulterioare ale autorităților și sindicatelor, vor exista reacții puternice pe piața politică, influențând alegerile europene deoarece, chiar dacă în Franța nu există un Partid al agriculorilor precum BB în Olanda, deja avem exprimată solidaritatea cu protestatarii din partea partidelor de extremă dreapta, Rassemblement National și Reconquete (Marinne Le Pen și Eric Zemour).

Vor intra partidele politice în joc? Cred că da, silite de împrejuări, vor trebui să-și modifice actuala distanțare prudentă și poate, după un vechi obicei, chiar să coboare în stradă și, dincolo de demagogie electorală, să discute despre măsuri de termen lung și foarte lung.

Dacă le au, dacă știu ca le-ar putea aplica vreodată. Deocamdată, să ne uităm la ce va fi la Paris pentru că mi se pare limpede că încă n-au asimilat înțelepciunea proverbului nostru strămoșesc despre capul plecat pe care sabia nu-l taie nicodată.

Cristian Unteanu