Regele Charles ar putea fi folosit de lobby-ul maghiar!
Postat la: 06.06.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Nicolae Titulescu, semnatar al Tratatului de la Trianon, atrăgea atenția asupra a ceva ce s-a dezvoltat după 1920, și anume lobbyul maghiar, prin reprezentanții unguri, prin discuțiile de la Liga Națiunilor șamd.
Evident că o vizită în România a celui care e acum regele Marii Britanii e importantă și ea poate fi foarte bine "vîndută", în termeni de PR. Pe de altă parte, eu sunt Toma Necredinciosul, îmi amintesc că zona în care a funcționat cel mai bine lobbyul maghiar este Londra.
Mă uit la faptul că Regele a mers în zone în care era însoțit de contele Tibor Kálnoky, a fost înconjurat de o anumită ambianță mai curînd maghiară, mă gîndesc la discuțiile nepublice, bănuiesc că multe dintre ele legate mai puțin de România și mai mult de Transilvania și de o anumită istorie a Transilvaniei.
Poate că lucrurile nu s-au întîmplat așa, dar cred că ar trebui să ne aducem aminte că ziua de 4 iunie e semnificativă pentru noi din punctul de vedere al semnării Tratatului de la Trianon. Dacă adăugați vizita președintei Ungariei în Transilvania... lucrurile acestea, dacă le pui împreună, apar niște semne de întrebare.
Nu legate de Rege ca atare, ci de faptul că el poate fi folosit într-o acțiune de lobby internațional pe termen mai lung, apropo de strategiile pe care Ungaria a știut să le construiască.
Eu cred că de data aceasta Regele Charles - sau echipa lui - a făcut o concesie. La vizitele anterioare, el mergea doar în Transilvania, la fel ca unii demnitari unguri care vin doar în Transilvania, fără să treacă pe la București. De data aceasta a acceptat să treacă și pe la București
Adrian Nastase
-
Despre viitorul nostru, între aritmetică și geopolitică
A trebuit să meargă ministrul Energiei, Sebastian Burduja, tocmai la Paris, la Conferința Internațională „Roadmaps to Ne ...
-
Scandalul GSP: Bătălia este între patroni și acoperiții rezerviștilor!
Acum o săptămână scriam despre Tolo, Țepelin și GSP următoarele: "Cătălin Tolontan își pregătește plecarea de la Ringier ...
-
Schimbăm norii. Un test neintenționat de geo-inginerie alimentează o încălzire record a apei oceanelor
Afirmația nu îmi aparține. Este titlul unui articol relativ recent din revista Science - a se vedea numărul din 2 august ...
-
Sociologii l-au băgat deja pe Simion în finala prezidențială
Să continuăm, prieteni goldiști, cu analizarea cercetărilor în serie ale institutelor de sondare. O să vedeți că așa put ...
-
De unde vine dezastrul bugetar în care am ajuns
În timp ce afacerile companiilor au crescut cu 500%, PIB-ul cu 570%, salariile cu 640%, cheltuielile bugetare au crescut ...
-
Extremiștii și comuniștii
Lumea s-a sucit. Rău de tot. Și s-a divizat. Și mai rău. În Europa, în Statele Unite și în lumea întreagă s-au format pe ...
-
Noua situație a Uniunii Europene
Cu profunzimea-i cunoscută, fostul cancelar german Helmut Schmidt a lăsat în urmă cel puțin trei atenționări: Uniunea Eu ...
-
Agitație fără precedent în SUA
Agitație fără precedent în SUA la această oră: la miezul nopții expiră anul fiscal american, iar în absența unui nou bug ...
-
Cele cinci instituții ce-au dezvoltat civilizația umană și care azi sunt toate în ruină: familia, biserica, școala, legea, opinia publică
În vara asta am muncit, dar am reușit să și citesc mai mult decât în altele dinainte, câțiva dintre prietenii mei au pro ...
-
Frica de AUR generează strategia de luptă publică între guvernanți și USR într-un presupus beneficiu reciproc
După necazul arestării intempestive sau plănuite îndelung a lui Buzatu de Vaslui, pesediștii au primit răgaz să comunice ...
-
Aurel Rogojan: România sub guvernarea înaltelor trădări
În titlul X al Codului Penal al României „Infracțiuni contra securității naționale", la articolul 398, faptele de înaltă ...
-
Câtă corupție și mizerie morală se vede în urma arestării baronului celui mai sărac județ din România!
În PSD, Dumitru Buzatu a fost în ultimele decenii un lider local influent, vopsit într-un Gică contra, care mârâia publi ...
-
O țară de zombi
Asta va deveni în curând România. În prezent, unul din patru români este afectat direct sau indirect de efectele consumu ...
-
Azerbaidjanul joacă cartea Rusiei, care-și marchează astfel dominația militară în Europa!
Am semnalat acum două zile semnificația geopolitică deosebită a conflictului militar din Nagorno-Karabah, cu posibilitat ...
-
România și-a pierdut busola prin blocarea dezbaterii publice și suprimarea libertății de exprimare
Ion Cristoiu a avut o idee bună aseară și a postat pe blogul său, retransmis de dimineață pe Gold FM, de la 7 dimineața, ...
-
Iohannis, la judecată pentru găurile netransparente
Președintele Klaus Iohannis, în plin regim de austeritate, a mai dat o gaură la bugetul statului. Netransparentă. Dar ev ...
-
Ambasadoarea SUA ne umilește printr-un editorial de PR
Kathleen Kavalec, noua ambasadoare SUA în România, a publicat ieri un editorial prin care în aparență ne mulțumește că a ...
-
Cum se va termina succesul capitalismului financiar
Lumea occidentală, capitalismul la care ne-am raportat şi ne raportăm cu toţii (vrem o lume ca afară), începe să fie din ...
-
Ozenismul - noul șiretlic al Diavolului
Diavolul progresist pregătețte un alt șiretlic. După plandemie și război, acum e rândul unei alte drăcovenii: UAP, noul ...
-
Peste câte mări are nevoie Klaus Iohannis să domnească?
Văzându-i aerul olimpian cu care patrona forumul „Inițiativei celor 3 mări", pentru un minut m-am gândit că președintele ...
-
OMV Petrom sfidează statul român
Așa ceva s-a văzut destul de rar. Ca o societate comercială, nu contează cu ce capital, român sau străin, să-i dea șah g ...
-
De la soluții la aplicare. Optica lui Virgil I. Bărbat
Cercetătorul, teoreticianul, comentatorul preocupat de viața din zilele noastre, dar care nu escamotează dificultățile, ...
-
Noii dumnezei
Un magistrat extrem de experimentat, pe care ani de zile l-am apreciat fără rezerve, aflat în fruntea organizației judec ...
-
Ucrainenii decretează că "partida rusească" va câștiga alegerile din România!
După ce s-au îndoit public și oficial de inteligența indienilor și chinezilor (zilele trecute, prin vocea dobitocului de ...
-
Este pentru binele cel mare!
It's for the greater good... (este pentru binele cel mare)... Es ist für ihre Sicherheit... (este pentru siguranța ta). ...
-
Cum procedăm cu drogurile in scoli
Fenomenul drogurilor a apărut odată cu deschiderea frontierelor și cu circulația liberă peste granite. Contactul cu lume ...
-
Cu românii ține cineva?
Poate părea cel puțin curioasă osârdia cu care oamenii din PNL, urmașii lui Brătianu adică, apără dreptul „multinațional ...
-
Un avertisment al pieţelor financiare
Asistând la incertitudinea fiscală promovată de premierul Ciolacu, la tensiunile politice dintre PSD şi PNL, ştiţi care ...
-
Noua struțocămilă
Este la ordinea zilei o discuție, mai degrabă o speranță, că după alegerile legislative social-democrații și liberalii v ...
-
Drona din România e americană!
În opinia mea, drona picată la Plauru nu a fost nici dronă ucrainean, nici rusească. A fost a americanilor de la noi - o ...