Raed Arafat și uluitoarea lui inginerie
Postat la: 17.11.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Prezint astăzi noi argumente de natură să demonstreze că Raed Arafat, care este simultan secretar de stat la Ministerul de Interne și conducătorul de jure și de facto al sistemului integrat medical și tehnic de urgență și, în același timp, președintele și, până la urmă, proprietarul Fundației Smurd, entitate privată, a pus la cale un mecanism, prin care un segment al statului român „eșuat" a fost preluat în mod ostil de el. În definitiv, Raed Arafat nu este decât o persoană fizică, care are și calitatea de înalt funcționar al statului român. Și care totuși este autorul unei performanțe uluitoare. Caracatița Smurd.
Pentru a dezvolta această temă începând cu începutul, precizez că Fundația Smurd este o organizație non-guvernamentală, înființată în 2006 ca persoană juridică privată, non profit, apolitică și independentă de orice instituție sau persoană. Așa scrie în statut. Realitatea este însă alta. Cel puțin atâta timp cât Raed Arafat deține în statul român calitatea pe care am precizat-o mai sus. Și nu este singurul în această situație din conducerea Fundației Smurd, care a canibalizat o parte însemnată și vitală, în această perioadă de criză, a sistemului românesc de sănătate.
Nu intru în toate detaliile statutului Smurd. Cred că, pentru a demonstra ceea ce am de demonstrat, este pentru început suficient să mă rezum la câteva detalii. Primul vizează modul în care Fundația este condusă. Ea are la vârf un Consiliu Director. Conform statutului, acesta îndeplinește toate atribuțiile executive. Consiliul Director decide ce și cum. Își asumă rezultatele pozitive. Dar, în aceeași măsură, își asumă și răspunderea. Dacă prin intermediul Smurd se săvârșesc grave ilegalități, responsabil nu este numai Raed Arafat, autorul acestei spectaculoase inginerii, care a atras miliarde de euro, ci și fiecare membru în parte al acestui Consiliu Director. În esență, întreaga operație de mare anvergură, pe care numeroși jurnaliști, printre care mă număr și eu, o taxează drept frauduloasă, are la bază acest dublu statut al lui Raed Arafat, care conduce Smurd cu o mână, iar cu cealaltă mână, în calitate de secretar de stat în Ministerul de Interne, Departamentul de Situații de Urgență al statului român.
Din acest Consiliu Director mai face parte generalul locotenent în rezervă Vladimir Secară, în calitate de vicepreședinte, un personaj pe cât de puternic, pe atât de dubios, condamnat pentru corupție, dar în același timp bine înșurubat în structurile statului subteran. Mai face parte din acest Consiliu Director Adrian Diță, în calitate de secretar general, care și el deține în același timp, conform site-ului Smurd, poziția de președinte al Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială. Este un nou personaj cheie, al cărui rol este să împingă spre Smurd fonduri și active ale statului român și să forțeze în mod prietenesc sau chiar ostil mâna societăților comerciale cu capital străin sau cu capital românesc, pentru ca acestea să devină donatori Smurd.
Uluitor este că printre executivii Smurd regăsim trei personaje extrem de cunoscute publicului larg. Este vorba de Emil Hurezeanu, fost jurnalist, apoi consilier prezidențial sub Iohannis și numit de acesta pe rând în două poziții cheie, mai întâi ambasador al României la Berlin, iar apoi ambasador al României la Viena, în Austria, poziție pe care o deține și în prezent. În principiu, beneficiind de acest statut, el îi poate asigura protecție externă lui Raed Arafat și poate atrage fonduri externe în beneficiul acestuia. Nu dețin nicio probă că Hurezeanu și-ar fi utilizat înalta poziție pe care o are în statul român pentru a desfășura operațiile de mai sus. Mă intrigă în schimb două lucruri. Pe care am să le spun pe șleau. În ciuda sentimentelor de prietenie pe care le am față de el. 1). Nu apare nimic în declarația sa de avere și de interese legat de beneficii pe care le-ar obține de pe urma statutului său de membru al Consiliului Director Smurd. Dacă a primit bani, ceea ce este extrem de probabil, și nu i-a declarat, Hurezeanu se face în mod clar vinovat cel puțin de declarații mincinoase în acte oficiale. Dacă nu primește bani, mă întreb ce primește în schimb. Pentru că niciun om normal la cap nu stă într-un Consiliu Director care are puteri executive, fără a obține în schimb un beneficiu. 2). Conform statutului Smurd, chiar conform pasajului pe care l-am citat mai sus, această fundație nu este subordonată și nici legată de vreo entitate statală. E total independentă. Și atunci cum se face că un înalt funcționar al statului apare drept personaj de primă mărime în chiar conducerea Smurd? Și dacă acolo se fac ilegalități, oare nu răspunde și Emil Hurezeanu? Ministrul de Externe Bogdan Aurescu are ceva de spus? Dar președintele Klaus Iohannis, care l-a numit de două ori în poziția de ambasador și care, în același timp, primind probabil informații explozive de la SRI, i-a cerut lui Ludovic Orban, conform declarației acestuia din urmă, să-l demită de urgență pe Arafat, atunci când Orban deținea calitatea de premier?
O situație parțial asemănătoare, dar pe fond diferită, îi vizează și pe doi importanți influenceri din România, Alex Șerban și Radu Tudor. Și ei fac parte din Consiliul Director Smurd. Despre statutul civil al lui Alex Șerban nu știu prea multe lucruri, așa că nu mă pronunț decât într-un singur sens. Atunci când acesta, în dezbaterile la care participă pe posturile televiziunilor de știri, se referă într-o formă sau alta la sistemul de urgență și implicit la Smurd, ar trebui să le comunice telespectatorilor faptul că vorbește nu ca o persoană detașată, ci ca o persoană implicată. Valabil și pentru cunoscutul jurnalist Radu Tudor, de la Antena 3. Acesta are o carieră strălucită în spate, se bucură de multă autoritate și credibilitate în rândul telespectatorilor. Știe foarte bine că unul dintre principiile pe care le-am aplicat întotdeauna în activitatea mea de presă și pe care le-am impus și subordonaților mei, din rândul cărora a făcut și el o vreme parte, este interdicția de a ataca în vreun fel vreun alt jurnalist. Ceea ce urmează să spun nu consider că este un atac. Este cel mult un avertisment și o punere la punct. Cred că Radu Tudor, după ce au fost făcute inclusiv zilele trecute dezvăluiri în ceea ce-l privește - și nu de către mine - are obligația ca, într-una dintre intervențiile sale, și asta cât mai repede, să informeze opinia publică asupra implicării sale în Smurd, pentru ca, atunci când îi ridică mingea la fileu lui Raed Arafat, telespectatorii să fie în cunoștință de cauză. De asemenea, cred că este obligatoriu să declare că își asumă în calitate de membru al Consiliului Director, care, conform statutului, reprezintă executivul Fundației, și eventualele derapaje de la lege ale Smurd.
Firește că voi continua aceste demers care, nu ascund, își propune să demonteze, piesă cu piesă, caracatița creată timp de aproape 16 ani de către Raed Arafat. Pentru a vedea împreună cum a fost posibil ca o fundație, care a început cu modesta sumă de 52.171 de RON, să dețină în prezent un patrimoniu de miliarde de euro. Dar nu înainte de a mă grăbi să-mi exprim o mare nedumerire: cum și-a permis Raed Arafat să afirme cât se poate de răspicat că se declară împotriva introducerii în certificatul verde, care este utilizat ca instrument discriminatoriu, a persoanelor care în urma contractării bolii beneficiază de anticorpi, motivul invocat de el fiind acela că populația trebuie împinsă spre vaccinare? Cu orice preț? Prin segregare? Prin abatere de la normele practicate în Uniunea Europeană? Nu cumva asistăm și din această perspectivă la un joc cu moartea, care le aduce unora putere și bani? Și îi mai informez pe cititori că, documentându-mă, am descoperit numeroase dezvăluiri legate de Arafat pe care, rând pe rând, le voi publica în CorectNews, așa cum au fost ele redactate de ziariști de investigație de la diverse publicații. Pentru moment, postez mai jos statutul Fundației Smurd și lista Consiliului Director, documente preluate chiar de pe site-ul oficial Smurd.
Sorin Rosca Stanescu
Statutul Fundației Smurd
Lista Consiliului Director al Fundației Smurd:
Dr. Raed ARAFAT
Președintele Consiliului director
Secretar de Stat, Coordonator al Departamentului de Situaţii de Urgenţă, Ministerul Afacerilor Interne
Gral. Lt.(r) Vladimir SECARĂ
Vice-președintele Consiliului director
Adrian DITA
Președinte al Oficiului de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială, Secretar General al Consiliului director
Frank HAJDINJAK
Director General
E.ON România
Emil HUREZEANU
Ambasadorul României în Republica Federală Germania
Alex ȘERBAN
Senior Partner
Șerban & Muşneci Associates
Radu TUDOR
Editorialist, analist pe probleme militare
„Jurnalul Național", „Antena 3"
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...