Războiul în noua paradigmă

Postat la: 14.01.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Războiul în noua paradigmă

Pe finalul anului trecut, o concluzie a analizelor mele, în consonanță cu poziția altor analiști din lume, indica faptul că războiul din Ucraina își va da curând obștescul sfârșit. Mizam pe o soluție de pace. Sau măcar pe un tratat de armistițiu care să conducă la un conflict înghețat. Situația a evoluat rapid. Războiul s-a împotmolit. Iar părțile implicate caută cu disperare o soluție pentru încetarea sa.

Poate că Statele Unite nu se confruntă cu dificultățile financiare pe care le reclamă. Poate că amploarea acestora nu este chiar atât de mare. Sau poate că industria militară a reușit, între timp, să-și pună toți sacii în căruță și să-și recicleze, pe seama Ucrainei și partenerilor europeni, cantitățile uriașe de armament care trebuiau reciclate. Sau poate, pur și simplu, americanii s-au săturat de război, iar acest război din Ucraina se transformă într-o ghiulea la gâtul democraților, la debutul unei campanii electorale extrem de strânse. Sau, în fine, poate că echilibrul de forțe este de așa natură încât pur și simplu, războiul din Ucraina s-a împotmolit. Ucraina nu-și poate elibera teritoriile anexate de Federația Rusă, iar Federația Rusă nu are capacitatea de a distruge statul Ucrainean. Inevitabil se va ajunge, într-o formă sau alta, la o calmare a războiului și apoi la o încetare a focului.

Fapt este că, după ce Ucrainenii au fost asigurați și par asigurați de susținerea, până la victoria finală, a Washingtonului, după ce Volodimir Zelenskiy a fost purtat prematur și imprudent într-un car triumfal pe sub nasul tuturor demnitarilor de la Washington, iată că acum, mimând dezolarea, Casa Albă anunță că orice ajutor militar și material pentru Ucraina a încetat. Scurt pe doi. Mai multe state din Uniunea Europeană solicită și ele același lucru, uneori bătând cu pumnul în masă, cum face, de pildă, Ungaria. Dacă Uniunea Europeană dorește să mai susțină Războiul din Ucraina, nu o mai poate face în nume propriu, pentru că unei asemenea decizii îi va fi opus dreptul de veto. Cel mult, statele UE care doresc să-l susțină în continuare pe Zelenskiy economic și militar, o pot face doar individual. În paranteză, fie spus, deși nu avem de-a face cu o singură paranteză, în toată această afacere, România a cam rămas în offside. Singurul stat occidental care, în mod ferm, îi promite Kievului o susținere, chiar upgradată, este Marea Britanie.

Astfel, în timp ce Statele Unite și Uniunea Europeană intră în proceduri electorale cum nu s-au mai văzut până acum, Vladimir Putin mimează un asalt final asupra Ucrainei, iar Volodimir Zelenskiy încearcă, din răsputeri, să-și concentreze forțele care îi mai rămân pentru a rezista. El a identificat, în acest scop, o importantă resursă umană, astfel încât, pe de-o parte, campania de recrutări urmează să fie accelerată, iar pe de altă parte, în fine, liderul de la Kiev începe să se uite și în afara granițelor, acolo unde s-au refugiat un mare număr de tineri ucraineni incorporabili. Cum ar putea fi readuși aceștia în țară, cum ar putea fi ei determinați să meargă în taberele de instrucție și apoi pe front, și cum ar putea să fie ei impozitați? Sunt întrebări cam fără răspuns, până una alta.

În timp ce șefii serviciilor secrete din toate taberele implicate în acest război, în mod direct sau prin procură, își intensifică întâlnirile pentru a pregăti o soluție de pace, din lumea occidentală sunt lansate fel de fel de tiribombe. Ultima și cea mai năstrușnică este asumată de Nicolas Tenzer, președintele Comitetului Francez pentru Studiul și Cercetarea Deciziilor Politice. Acesta susține, nici mai mult nici mai puțin că „Rusia trebuie să sufere o înfrângere similară cu Germania și Japonia în cel de-al Doilea Război Mondial". Și că, din nou citez: „Rezultatul bătăliei din Ucraina va decide viitorul pentru deceniile următoare". Cea de-a doua afirmație este corectă. În schimb, prima, este total decolată din realitate.

Războiul din Ucraina, în acest an cel puțin, nu mai poate fi câștigat de niciuna dintre părți. Federația Rusă nu poate învinge, dar nici nu poate fi învinsă. Și la fel stau lucrurile și în ceea ce privește Ucraina.

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...