Război aero în spațiul României

Începând din 2016, are loc un adevărat război nedeclarat între marile companii aeronautice ale lumii, care se desfășoară practic în spațiul românesc. Iar ceea ce este mai ciudat sau de-a dreptul exploziv este că înfruntarea are loc, practic, în interiorul statelor NATO. Bătălia se duce pe terenul elicopterelor de luptă între companii din Statele Unite și o mare companie franco-germană. Cine va învinge?

Este firesc să existe o rivalitate între companii de același profil, cu sediul în Europa și cu sediul peste Ocean. Războiul este în cele din urmă pe comenzi. Cine reușește să vândă mai multe elicoptere de luptă? Americanii sau europenii? Și, până la urmă, cum se va înzestra Armata Română? Acest război nedeclarat are o derulare clară, cu accente comice, dar și dramatice. Să schițăm istoria acestei rivalități, începând din septembrie 2016.

În septembrie 2016, se deschide o nouă fabrică de elicoptere construită de Airbus, companie franco-germană, la Ghimbav. Obiectivul este realizarea superelicoperului de luptă H215. La inaugurare participă premierul de atunci, Dacian Cioloș, dar și, atenție, președintele Franței Francois Hollande. Un fapt neobișnuit, dar care indică cu claritate excepționala importanță strategică a acestui obiectiv. Uluitor, cel puțin în aparență, Klaus Iohannis lipsește de la acest eveniment. Oare de ce?

În luna decembrie a aceluiași an, vine o mare surpriză. Apar informații despre un memorandum între IAR Ghimbav și Bell Helicopter, rivalul american al Airbus. Imediat, reprezentanții Airbus se prezintă la Guvernul României, cerând explicații. Pe motiv că această suprapunere de proiecte este cu totul și cu totul neobișnuită. Și pune în pericol colaborarea cu gigantul fraco-german. Puțin mai tâziu, în februarie 2017, premierul Grindeanu are o întrevedere cu reprezentanți ai ambasadei Statelor Unite și ai Bell Helicopter. Iar în martie, Hans Klemm, ambasadorul de atunci al Statelor Unite la București are discuții pe aceeași temă cu ministrul Economiei. Dar nici binomul franco-german nu stă degeaba. Ambasadorul Franței, Francois Saint-Paul discută cu ministrul Economiei de atunci, Mihai Tudose, aceeași temă legată de pericolul la care este expus proiectul super-elicpoperului de luptă H215M. Este prezent și însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Germaniei la București.

Are loc o mică pauză. Generată de criza politică de la București. Se schimbă Guvernul în urma auto-moțiunii de cenzură introdusă de PSD. În noul Cabinet, ministru al Apărărăii este Adrian Țuțuianu. Coincidență sau nu, numirea acestuia schimbă fundamental aliniamentul planetelor. Ministerul Apărării, împreună cu Guvernul României se reorientează în mod ferm către Statele Unite. Vine un anunț bombă. Urmează să fie creată o societate mixta Bell Helicoper-Romarm, care va produce elicoptere de atac. Paranteză. Într-o țară relativ mică, cum este România, aflată într-o poziție geostrategică extrem de sensibilă, cu o armată relativ la pământ sub aspectul înzestrării, este cel puțin straniu, dar în același timp onorant, să se producă două dintre cele mai performante elicoptere de luptă din lume.

Pe 24 august 2017, noul președinte al Franței, Emmanuel Macron vine în vizită la București, răspunzând cu o viteză uluitoare invitației omogului său român. Vizita este generată de acest proiect și de interesele strategice legate de el. Rivalitatea dintre compania franco-germană și compania americană ajunge astfel la cote dintre cele mai înalte.

Și venind în zilele noastre, în urmă cu scurt timp, Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite la București anunță, citez, „un parteneriat extraordinar între Statele Unite, România și Polonia". Acest parteneriat extraordinar este deschis printr-un memorandum de înțelegere între cele trei părți care prevede, atenție, înființarea în România a unui Centru Regional de Echipamente și Întreținere a Elicopterelor Black HAWC pentru Europa Centrală. Și, pentru început, este ofertat Ministerul de Interne, cu 12 aparate de acest fel.

Nu am dorit să intru în prea multe detalii. De aceea, pentru a nu-l tracasa prea mult pe cititor, nu am mai menționat faptul că, în acest război al elicopterelor care urmează să fie produse în România, există nu numai o rivalitate între companiile franco-germane și americane citate, ci și o adevărată bătălie între doi giganți americani cu același obiect de activitate. Dar războiul legat de înzestrare nu se oprește aici. El nu este doar aerian. Am văzut că există și un război IT, de această dată între Statele Unite și China, care și el vizează România, poziționată ca un fel de cap de pod. Război care, pe fondul general al rivalităților în materie strategică și economică dintre Washington și Beijing, a mers atât de departe, încât ieri președintele Statelor Unite a anunțat că proiectează o decuplare totală a celor două economii. Războiul merge și mai departe. În plan maritim, se extinde asupra situației înzestrării Armatei Române cu corvete de luptă. La acest capitol, Ministerul Apărării ne ține în ceață. Nu știm unde s-a ajuns. Pentru că procedurile sunt din ce în ce mai netransparente. La fel ca și în cazul achiziționării de rachete anti-navă, nici în ceea ce privește corvetele nu este respectată legea și nu se merge la Parlament, pentru a obține o aprobare pentru investiții de o asemenea importanță. Mai rămâne ca acest război să se mute și în spațiul cosmic al României. Aproape s-a mutat. Își mai amintește cineva că președintele Klaus Iohannis a lipsit nu numai la demararea proiectului Ghimbav, ci și la inaugurarea și apoi transferul obiectivului Deveselu de la armata Statelor Unite către reprezentanții NATO?

Când analizăm, pe de-o parte, relațiile dintre România și Statele Unite, nu atât de colaborare, cât de subordonare, și pe de altă parte relațiile dintre România și nucleul dur UE, nu de parteneriat, ci tot de subordonare, va trebui ca, în prealabil, să înțelegem contextul din ce în ce mai complicat în care se manifestă România ca jucător tot mai legat de mâini și de picioare. Și, dacă reușim măcar să intuim situația în care ne aflăm, vom reuși poate să înțelegem decizii politice absolut surprinzătoare luate la București și cu totul de neînțeles din punctul de vedere al logicii formale pentru cetățeanul obișnuit. Care merge cuminte și cu bună credință la alegeri. Și care află ulterior că, indiferent ce a ales și pe cine a ales, alții au ales de fapt în locul lui.

Sorin Rosca Stanescu