Puterea și "violul psihic" asupra multimilor
Postat la: 15.04.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
După întâlnirea fabuloasa dintre Trosky și Freud de la Paris, liderului revoluției bolșevice i-a venit ideea ca pentru a prelua și apoi controla puterea, sovieticii ar trebui sa seducă masele precum masculul alfa recurgând la "violul psihic". Da, termenul pare Șocant, însă el este folosit de sociologul rus Serghei Ceahotin, in cartea sa "Violul mulțimilor prin propaganda politică".
Ceahotin precizează ca prin mijloacele tehnice pe care le are statul și prin cunoașterea mecanismelor psihologiei sociale, puterea poate "viola psihic" mulțimile, menținand cu abilitate echilibrul fragil dintre dorința și frica. Prin propaganda și manipulare, statul totalitar poate așadar sa inducă colectivității, sentimente puternice precum frica, exaltarea, debusolarea, facand-o sa se supuna precum o victima sexuala, iar toate aceste sunt posibile, susține Ceahotin întrucât: iraționalitatea este predominantă la nivelul conștiinței publice."
Ivan Petrovici Pavlov, medic și psiholog rus, celebru pentru teoria condiționării clasice, demonstra importanta extraordinara a cuvintului ca stimul pentru formarea reflexelor condiționate. Dacă Evanghelia lui Ioan spune ca "la început a fost Cuvântul, și cuvântul era la Dumnezeu, și Dumnezeu era cuvântul", propaganda și manipularea sovietica păstrează baza, însă îl înlocuiesc pe Dumnezeu cu Statul. Noii teologi, războinici ai Cuvântului așadar, devin Propagandiștii, iar bisericile "sunt înlocuite de redacțiile ziarelor. Preotul revoluției devine jurnalistul, iar mântuirea ca și concept abstract devine mult mai la îndemâna omului: raiul este pe pământ", concluzionează Ceahotin.
Acum, nici nu este prea greu de înțeles cum funcționează mecanismul: prin viralitatea știrilor din spațiul mediatic sunt introduse in mințile oamenilor idei negativiste, dezarmante, arealuri de probleme copleșitoare (violul psihic), apoi apar solutiile, oamenii providențiali, ideile "mesianice" (tandrețea post viol).
Gusteve le Bon scrie: " ideile dorite de manipulatori au menirea sa condiționeze reflexele, iar atunci când trebuie să se promoveze un lucru pe care publicul n-a fost complet convins să-l accepte, cineva scrie un articol, abordând acel subiect din toate punctele de vedere și dându-i o importanta deosebită. Apoi procesul este repetat până când rezistența publicului este învinsă pe toate planurile."
Știm astăzi ca omul este o ființa programabila neuro-lingvistic. Propagandistul este inainte de toate un "muzician al sufletelor, care canta la claviatura pulsiunilor și instinctelor umane, străfundurile și sublimările lor". El va provoca deliberat în mase reflexele condiționate, le va inhiba pe unele, dezinhiba pe altele, va crea unele noi, declanșând un areal de acțiuni care sa-l apropie de obiectiv. Se genereaza o stare emoțională, sunt atinse anumite corzi sensibile ce evocă reflexele condiționate.Din păcate, astăzi nu mai exista presa liberă, deci ar fi bine sa înțelegem ca cea mai mare parte din ceea ce citim sau vedem la televizor, a fost mai întâi validat prin studii asupra publicului-ținta, prin campanii de sondare a opiniei publice.
În funcție de rezultatele obținute prin aceste barometre de opinie se iau anumite măsuri, corectându-se prin metode de programare și manipulare adecvate abaterile grupurilor țintă de la direcția impusă. Iată ce scrie un alt mare sociolog, specialist in manipularea maselor, Daniel Naisbett in cartea: Trend Report: "Oamenii trăiesc cu impresia că sunt bine informați, dar nu-și dau seama că opiniile pe care le presupun a fi ale lor au fost de fapt create în instituțiile de cercetare de grupuri de gândire.Ei nu sunt lăsați să își formeze opinii proprii, iar cei care îndrăznesc să o facă sunt imediat sancționați social."
Oreste Teodorescu
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...