Preambulul suspendării lui Iohannis? Ies la încălzire Geoană, Boc, Kovesi, Șoșoacă
Postat la: 15.08.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Un prieten, profiler de meserie, îmi trimite azi un mesaj care sună așa: "Tu ai văzut ce conferință de presă a dat ieri Cîțu? Bătrâne, să știi că are o gravă problemă psihică, băiatul ăsta este mitoman complet, și ți-o spune un specialist!" Poate fi chiar cum zice amicul meu, iar acest lucru nu face decât să adâncească gravitatea situației în care se află statul român.
La treaba cu beția la volan, Mediafax adaugă azi și un dosar (despre care știam) din care transpare Cîțu-Țeparul, respectiv o datorie în SUA de cca 10.000 $ pe care Cîțu n-a plătit-o (deși a avut bani prin job-urile din Noua Zeelandă/Frankfurt!) și, așa cum vă ziceam ieri, stă pe țeavă și devoalarea unui dosar de infracțiune financiară transatlantică pe care actualul prim-ministru a săvârșit-o într-un grup de trei persoane. Atâtea detalii din SUA, puteau fi obținute doar de către oameni cu legături trainice acolo, inclusiv cu acordul "unchiului Sam", ceea ce ne zice multe (am putut identifica personajele ce-l atacă pe Cîțu analizând prieteniile/complicitățile celor din presă ce au sursa exclusivă, respectiv intențiile de putere ale celor cu legături bune în SUA, rezultatul nu e surprinzător pentru mine; nu le devoalez numele pentru că... nu vreau).
Despre treaba cu Cîțu-beat/drogat se discută de miercuri, pro sau contra, legalitate, moralitate, scenarite, ale tinereții valuri, minciună, prostie, agent secret, etc., acum se va discuta și asta cu Cîțu-Țepar, dar asupra unui lucru nimeni nu are nicio îndoială, deși asta nu prea se discută, ci doar se constată: incompatibilitatea lui Cîțu cu funcția pe care o ocupă în statul român, în urma certificării condamnării sale, incompatibilitate pe care specialiștii o pot încadra ușor prin legile existente.
Iohannis îl vrea pe Cîțu președinte la PNL, dar mai ales prim-ministru, tocmai pentru că acest Cîțu este atât de găurit și de șantajabil, punându-l astfel ușor în postura să execute orice cerințe ale camarilei Iohanniste, respectiv impuneri ale grupului internațional de criminalitate financiară care abuzează azi România, sub privirile unor oameni din instituțiile de forță care privesc tâmp/complice la operațiunea de dezintegrare a statului român, în condițiile în care noi îi plătim ca să ni-l păzească.
Așadar Iohannis nu are niciun interes să-l dea jos pe Cîțu, acesta devine sluga perfectă pe măsură ce acuzațiile la adresa lui se întețesc. Aici intervine însă, peste scârboasa dorință prezidențială, capcana menținerii în funcție a unui om despre care Iohannis a fost sesizat public că este incompatibil cu funcția de prim-ministru.
Și, de-aici încolo este despre suspendarea lui Iohannis. Cei care i-au pregătit această capcană cunosc la fel de bine ca mine tot ceea ce v-am descris mai sus, știu felul de a fi și complicitățile lui Iohannis, și probabil raționează cam așa: dacă președintele nu cere demisia lui Cîțu, în condițiile incompatibilității acestuia, KWI încalcă legea flagrant, iar aceasta va fi prima motivație solidă în argumentarea suspendării, care e posibil să se declanșeze sau nu în această toamnă, dar în mod sigur va fi demarată în 2022.
Pân-atunci se vor mai fi adunat destule gafe-gogomănii ale lui Cîțu, pe care de-aici încolo le va deconta direct omul ce-l protejează, adică Iohannis. Temperatura socială va crește peste punctul de fierbere, pe fondul sărăcirii bruște și profunde a românilor (pe care-am anunțat-o alaltăieri), partidele nu vor dori să deconteze public, iar la credibilitatea lor cvasi-nulă nici n-au ce, și-atunci va fi oferit Parlamentului/publicului vinovatul de serviciu, care nu poate fi vreun Cîțu, ci va fi chiar Iohannis.
Tot pe acest fond se va topi și protecția prezidențială actuală, deci nici presa nu-l va mai menaja, așadar nici mare parte din serviciile secrete, așa cum pățește orice președinte la al doilea mandat. Pot gândi și scenariul "complotiștilor" prin care se ajunge la suspendarea lui Iohannis și-n cazul în care președintele îi va cere demisia lui Cîțu, tocmai prin deranjarea intereselor celor ce sunt complici/protectori ai Gogomanului-Țepar, dar despre asta e prematur să scriu.
Citind evenimentele în cheia suspendării lui Iohannis, veți pricepe de ce a fost nevoie de atacarea prematură prin filmări și filaje a "prezidențiabilului" Geoană în 2021, când alegerile ar trebui să fie în 2024, respectiv scoaterea vremelnică la încălzire a lui Boc, candidatul noului Grup de la Cluj, căruia în baza dosarelor de șantaj îi e frică și de umbra lui, dar totuși a fost obligat de șefii săi să iasă public cu mesaje de tip prezidențial.
Ca să înțelegeți situația și stresul lui Iohannis, aflați că îl antipatizează pe Boc, cu Geoană n-a avut vreo chimie nici în 2009 când a fost candidatul de prim-ministru al acestuia (odată o să povestesc de ce anume...), și KWI nici nu va privi cu plăcere intrarea în ringul prezidențial din această toamnă a Laurei Codruța Kovesi, ce-a priceput demult că el a mătrășit-o.
În plus, pe culoarul naționalist va veni și Diana Șoșoacă, despre care știm cât de "drăguță" e cu KWI...
Vă puteți închipui deci ce prostii o să facă Iohannis în continuare, aflat fiind sub spectrul suspendării și-n fața perspectivei unor succesori cu care se află în relațiile descrise mai sus? Eu da! Ah, și să nu uit, adăugați la "prietenii" președintelui și rezerviștii ce-l urăsc de-a dreptul pe KWI, tot pe motiv că i-ar fi păcălit, de la Florian Coldea la Silviu Predoiu, plus mulți alții ce-au părăsit forțat sistemul în vremurile lui Klaus, care "ne-a scăpat de Mickey Mouse" în 2014, dar a intrat acum exact într-o capcană de șoareci.
Și vedeți că n-am luat încă în analiză observația excepțională a Danei Budeanu că președintele ar fi îndrăgostit, ceea ce complică și mai mult situația sa...
Cozmin Gușă
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...