Președinția SUA a devenit o miză de tip dinastic. Deep State arbitrează și decide învingătorul!
Postat la: 23.07.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
O să realizez o istorie foarte pe scurt a felului în care s-au desfășurat alegerile în ultimele trei decenii în Statele Unite ale Americii.
În 1992, într-un mod neașteptat, Bush tatăl este învins de către tânărul guvernator de Arkansas, Bill Clinton, o surpriză despre care am aflat ulterior că era pregătită de mult timp în laboratoarele Deep State-ului american, care, sigur, avea mult mai multe șanse să impună acea dictatură a minorităților în Statele Unite, în spatele căreia și-au văzut liniștiți de treabă. Și, cu probleme mai mari sau mai mici, inclusiv legate de sexul cu Monica Lewinsky, totuși își duce mandatul până la capăt, în anul 2000, când în anul 2000 Bill Clinton, împuterit de 8 ani de președinție, vrea să își impună ca președinte un urmaș, un interpus, pe Al Gore, vicepreședintele său, cu care chiar câștigă alegerile la votul popular, numai că în Florida, la Curtea de Apel, se decide cu totul altfel și apare președinte fiul lui Bush tatăl, anume Bush Junior și începe la modul dinastic o altă perioadă de 8 ani de zile, din 2000 până în 2008, timp în care Deep State-ul american, dacă vă amintiți, a impus ca filozofie planetară războiul preventiv, dus împotriva terorismului, prin ceea ce s-a întâmplat (și din punctul meu de vedere a fost un simulacru groaznic) pe 11 septembrie 2001.
Trec și cei 8 ani ai familiei Bush, pe lângă ceilalți 4 dinainte, și în 2008 Clinton încearcă din nou, prin soția lui, să obțină nominalizarea democrată, însă un alt politician de laborator, de data asta antrenat direct de către George Soros, anume Barack Obama, câștigă nominalizarea din partea Partidului Democrat. Clinton pierde partida în interiorul Partidului Democrat și Barack Obama devine președinte pentru 8 ani, 8 ani groaznici pentru Statele Unite, în care practic au pierdut controlul asupra lumii, 8 ani în care a fost neglijată total Europa și în care China le-a făcut cu mâna din mers americanilor, inclusiv ca dominație geopolitică în zona Asiei, dar mai ales din punct de vedere economic.
În 2016, Clinton încearcă din nou, de data aceasta tot prin soția lui, care a obținut nominalizarea democrată, însă Hillary Clinton este învinsă la vot de către republicanul Donald Trump. Restul e mai aproape de noi: în 2020, știți, Obama, puternicul președinte după 8 ani de zile de mandat și foarte bogat de asemenea, beneficiind de faptul că Clinton pierduse în 2016 meciul cu Trump, reușește să își impună interpusul Joe Biden, fostul tău vicepreședinte, și, după niște alegeri fraudate (după cum s-a văzut și s-a demonstrat), Biden ajunge președinte. De remarcat aici, prieteni, că Obama a încercat în 2020 s-o impună la candidatură pe Michelle Obama, dar nu prea i-a ieșit; Deep State-ul nu a fost de acord cu el. Deci încă de atunci, din 2020, el a vrut să-și impună soția la candidatură, ca să fie ea cea care îl învinge pe Trump și să rămână în familie președinția SUA, nu dusă printr-un interpus ca Biden. Suntem în 2024, Trump revine, este pe cai mari, însă în partea democrată din nou apare lupta de tip dinastic între familiile Clinton și Obama. Clintonii o vor pe Kamala Harris, cu care ar fi fost de acord cumva și familia Obama, dacă Michelle Obama nu ar dori chiar dânsa să fie nominalizata celor din Partidul Democrat. Și în aceste zile, chiar în timp ce vorbim, această bătălie este în desfășurare între familiile Clinton și Obama. A mai intrat în piesă cumva, cum se spune în România, „și-a băgat capul în poză" și George Clooney, care și el se pregătește de vreo 8 ani de zile să devină un nominalizat al democraților la președinție. se va decide în câteva zile, poate mai puțin de o săptămână, care sunt candidații care vor intra la analiza inițială și apoi votul democraților la Convenția din luna august.
Păi mai zic doar așa: dacă treburile de tip prezidențial se desfășoară așa în țara considerată ca fiind liderul lumii libere, deci o țară democratică, liderul lumii democratice, ce poți să mai comentez negativ despre aranjamentele care, la vedere, din autocrații precum Rusia, care a prelungit a la longue mandatul de președinte al lui Putin, sau despre cele din dictatura Partidului Comunist, care este China, unde Xi Jinping a fost este și va fi bun în continuare, poate chiar pe viață. Sau, venind în România, ce să mai spui despre faptul că Iohannis vrea și el urmaș, pe unul Ciucă, că el nu are copii și l-a ales pe Ciucă, dacă în țara „marelui licurici" treburile sunt de tip dinastic, se desfășoară netransparent și nedemocrat.
Cozmin Gușă
(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea "Ce-i în Gușă, și-n căpușă!", de la GOLD FM)
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...
-
Patriotismul este o aplicație a graviației
Patriotismul este o falsă raportare la țară. Țara este convenție artificială care statistic, își schimbă configurația od ...