PNL s-a deghizat în Moș Crăciun

De ce s-a predat PNL cu arme și bagaje, în București, în favoarea USR? De ce îl susține pe Nicușor Dan și nu a propus un candidat liberal pentru Primăria Generală? De ce i-a lăsat pe cei de la USR să fure startul la sectoare? Ce urmărește de fapt Ludovic Orban? Face ceea ce face cu capul lui? Sau este manevrat din umbră de către Florian Coldea?

Ludovic Orban susține în mod repetat faptul că PNL continuă să rămână pe primul loc în preferințele electoratului. Și o serie de institute de cercetare de piață îi dau dreptate. PNL coboară în sondaje, dar nu accelerat. Ci moderat. Așa cum se erodează în condiții normale un partid la putere. În timp ce PSD, deși se agită, deși uneori este chiar efervescent în special la nivel parlamentar, înregistrează o ușoară creștere căreia nu-i poate imprima o accelerație. Și, la fel de straniu, USR, un partid care de fapt nu face nimic, cu excepția atacării din ce în ce mai înverșunate a guvernării liberale, din care face parte în eșaloanele doi și trei, continuă să dețină cea de-a treia poziție pe podiumul încrederii publice. Sub aspect electoral, este logic ca PNL să se lupte mai degrabă cu USR, pentru că ambele partide sunt dependente de același electorat. USR a înțeles acest lucru și și-a adaptat corespunzător strategia. În timp ce PNL și-a asumat rolul unui sac de box.

Chiar și în acest weekend, Ludovic Orban a insistat asupra faptului că principalul obiectiv este îndepărtarea cât mai mare de putere a „ciumei roșii". Nu a suflat o vorbă despre USR. Cu excepția faptului că le-a bătut colegilor săi neomarxiști cu delicatețe obazul. Reamintindu-le că PNL îl susține pe Nicușor Dan, care este de fapt candidatul acestora. Și deplângând faptul că USR a decis să-și alinieze candidații la primăriile de sector din București precum și la consilii. Candidați proprii. Fără nicio consultare prealabilă cu liberalii. Iar în final le spune acestora, încurajându-și totodată colegii de partid, că PNL are capacitatea de a merge în toate sectoarele Bucureștiului cu candidați proprii, cu care promite că va câștiga localele.

Este total aiurea. Am explicat în mai multe rânduri cum s-a ajuns în situația aberantă ca PNL, un partid aflat la guvernare și care iese mereu pe primul loc în sondaje, să opteze în București, de la distanță cea mai importantă primărie din țară, care valorează cât șase județe, pentru un candidat al altui partid, plasat pe poziția a treia și cu care, în plus, se află nu numai într-o complicitate la guvernare, ci și într-o competiție electorală, întrucât își dispută relativ același bazin de alegători. Și nu mai revin asupra istoriei care a condus la această opțiune, pentru a nu-i plictisi pe cititori. Cert este însă că Nicușor Dan nu prea are șanse în fața Gabrielei Firea, cu atât mai mult cu cât o parte din electoratul PNL, dezamăgit de această alegere, va rămâne acasă. Și, în al doilea rând, șansele liberalilor în lupta pentru sectoarele Capitalei scad exponențial, în condițiile în care USR, destul de bine plasat în București, merge cu candidați proprii, iar PMP va evita să cadă în cursa întinsă de liberali și se va duce și el separat în alegeri, pentru ca ulterior Traian Băsescu să-și poată negocia darurile de logodnă.

E clar că întreaga operație aparent sinucigașă, prin care PNL se deghizează în Moș Crăciun, oferind USR-ului toate darurile posibile, are un obiectiv. Care să fie acesta? Ludovic Orban este mult prea experimentat ca politician pentru a-și înfige fără rost unghia în gât și pentru a face o asemenea mișcare de uriaș sacrificiu. Dacă am creiona de dragul experienței un scenariu al acestei mișcări de sacrificiu, singura explicație cât de cât credibilă ar fi faptul că președintele PNL a înțeles că bătălia pe București este total pierdută, încă din momentul în care a plasat-o în fruntea organizației pe Capitală pe Violeta Alexandru, în scopul de a-i tăia craca de sub picioare lui Rareș Bogdan. După care a urmat un proces de dezmembrare a organizațiilor din sectoare și, în final, de plecare masivă a celor mai experimentați activiști nu la USR, care doctrinar este cea mai apropiată rudă a PNL, ci tocmai la PSD. La „ciuma roșie". O translație rarisimă de la un partid aflat a putere către un partid aflat în opoziție și care are un electorat total diferit de cel liberal. Se poate ușor deduce că cei 500 de activiști care au plecat la PSD vor atrage după ei un segment important de votanți, ceea ce va reprezenta practic un cadou uriaș pentru Gabriela Firea, dar și pentru candidații de sectoare ai PSD. Și am putea concluziona că, înțelegând situația în care se află, Ludovic Orban s-a predat. Și ultima linie a sa de rezistență va fi ca după alegeri să dea vina pe un extraliberal, adică pe Nicușor Dan, căruia între timp îi va descoperi o serie întreagă de erori tactice și pe USR, acuzându-l că s-a comportat neloial. Și neghiob.

Dar toată această construcție mi-e teamă că nu stă prea bine în picioare. Ludovic Orban nu poate fi chiar atât de nătâng. Și nici înverșunarea sa împotriva lui Rareș Bogdan nu-i poate întuneca într-o asemenea măsură mințile. Așa că încerc să identific un autor al scenariului, altul decât Ludovic Orban. Și să-l așez pe Orban doar în poziția de executant. Acest regizor discret în principiu ar putea fi Klaus Iohannis. Klaus Iohannis are resursele necesare pentru a-l determina pe Orban să acționeze chiar împotriva voinței lui. Și chiar pentru a-i rupe la nevoie coloana vertebrală. Dar ce interes ar avea totuși Klaus Iohannis ca PNL să eșueze în cel mai important fief electoral al României? Nu a fost până în prezent PNL vehiculul său electoral? Nu i-au oferit PNL și Ludovic Orban scena pe care Iohannis să se manifeste ca președinte jucător? Nu i-a dat pe tavă Orban un număr periculos de mare de prerogative extra-constituționale? Prin cedarea prerogativelor puterii guvernamentale? De ce ar fi interesat Klaus Iohannis să apese pe pedala de frână până la refuz, în plină campanie electorală? La aceste întrebări nu am nicun răspuns rațional. Cu o singură excepție. Poate că președintele Klaus Iohannis s-a săturat până peste cap de prostiile lui Ludovic Orban și nu găsește altă soluție pentru a-l îndepărta din poziția de premier, decât o decapitare politică a acestuia. Pe care însă nu o poate săvârși decât cu condiția ca Orban să sufere un eșec electoral atât de mare, încât o masă critică din PNL să-i ceară capul. După care, s-ar gândi în acest scenariu Klaus Iohannis, el ar putea conduce țara, spre noi culmi de prosperitate, în stilul pe care-l dorește. Și acest raționament este însă șubred. Pentru că, dacă PNL se vulnerabilizează într-un asemenea hal, iar USR pierde și el competiția pe București, mă îndoiesc că președintele Klaus Iohannis ar mai dispune de instrumentul care să-i asigure în viitor poziția de jucător. Chiar dacă la PSD Ciolacu va învinge și chiar dacă va acționa în continuare ca o dronă.

Nu-mi rămâne, după ce am eliminat toate celelalte posibilități, decât să iau în calcul reintrarea în forță în marea politică a generalului Florian Coldea. Care nu s-a îndepărtat niciodată de butoanele statului subteran. Care este interesul lui Coldea? Care este în general interesul unui asemenea tip de personaj? Acela de a dezbina, de mări gradul de incertitudine, de a tulbura apele până la extrem și de a pescui apoi în ape tulburi. Așa funcționează statul subteran. Iar dacă Florian Coldea deține controlul atât de mult, încât devin din ce în ce mai plauzibile informațiile cum că Eduard Hellvig va fi debarcat, atunci îmi pot imagina cum Klaus Iohannis nu funcționează de fapt ca o marionetă a generalului cu patru stele. Acesta va deveni cu atât mai puternic, cu cât puterea locală și parlamentară va fi cât mai egal distribuită între diferite partide, asupra cărora are un control cu atât mai mare, cu cât conducerile acestora sunt vulnerabilizate. Și să nu uităm că în prezent toți liderii partidelor cât de cât semnificative sunt șantajabili. Ca să nu mai vorbim de însuși președintele Klaus Iohannis. Iar informațile cheie se află în seiful lui Coldea.

Sorin Rosca Stanescu