Pentru cine se va mai "naște” Hristos într-o lume resetată?
Postat la: 18.12.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Preacuvioși și preacucernici părinți,
Preacuvioase maici și iubiți credincioși,
În fiecare decembrie, Nașterea Domnului pe pământ reînnoiește și revigorează lumea, dându-i speranțe noi de viață. „Întruparea Fiului lui Dumnezeu este singurul lucru nou sub soare", spune Sfântul Ioan Damaschin. Este noutatea care a împărțit istoria în două - înainte și după Hristos -, iar această veșnică noutate privește nu numai Persoana Mântuitorului, ci și Lucrarea Sa, precum și trupul Său teandric, Biserica. Astfel, omul unit cu Biserica este nou - o creație continuu nouă, în toate experiențele lui pe calea mântuirii, sfințirii, asemănării cu Dumnezeu.
În ultima vreme însă, auzim vorbindu-se tot mai mult de un curent ce merită atenția noastră, pentru că se prefigurează a fi unul deosebit de periculos pentru om. Se numește MAREA RESETARE. Ce înseamnă aceasta? Marea Resetare vizează schimbarea structurală a lumii, adică o deconstruire a acesteia sub toate aspectele ei, astfel încât nimic să nu mai fie la fel - nimic din ordinea creată de Dumnezeu. Ea speculează faptul că mai ales copiii și tinerii sunt avizi de noutate și, profitând de acest imbold firesc, promovează schimbări nefirești sau chiar sfidătoare la adresa firescului și a normalității unanim acceptate până nu demult. Urmărește renașterea omului - dar nu „din apă și din Duh" (In 3, 5) -, ci exclusiv „din materie și ideologie". Dorește, cu alte cuvinte, distrugerea omului „setat" să creadă în Dumnezeu, în valori și principii religioase, dar și obișnuit cu respect din partea autorităților, bunăstare și democrație, și crearea OMULUI NOU, bazat pe alte principii și valori. Pe scurt, o NOUĂ ORDINE MONDIALĂ.
Astfel, întâlnim în societatea de azi, tot mai des:
- Oameni autonomi, autosuficienți, care se declară liberi de Dumnezeu, pentru că se consideră ei înșiși dumnezei.
- Conducători cu pretenții de Superman, care, deși tot mai puțin legitimați de votul popular, odată cocoțați în vârful puterii, pretind celorlalți încredere oarbă și supunere de necontestat.
- Bărbați care se pretind femei și femei care se pretind bărbați ori altceva din gama LGBTIQ. Acestora, autoritățile publice au ajuns să le promoveze și să le protejeze drepturile cu prețul încălcării drepturilor noastre, ale celorlalți - persecutarea majorității pentru hatârul minorităților.
- Persoane care contestă evidența datului biologic, susținând că nu se primește nimic la naștere, nu există un dat natural, ci totul este pentru că ni s-a indus și așa am fost educați. Astfel, se confundă voit sexul cu genul, care - ce să vezi? - poate fi de peste 100 de feluri. Pe cale de consecință, unii își înscriu copiii, la naștere, cu X sex, urmând să-și aleagă singuri când, cum și dacă vor mai dori unul (sau mai multe).
- Copii smulși cu forța din sânul familiei de către instituții așa-zise de protecție, de tip Barnevernet, sub pretextul că părinții lor sunt prea religioși sau prea tradiționalist-conservatori.
- Copii educați în școli să își reclame părinții la poliție pentru cele mai banale motive, pe principiul „Să scăpăm pe copii de părinții lor. Aceasta trebuie să facă școala".
- Tendințe de globalizare excesivă și chiar de dictatură mondială, ca: abolirea proprietății private, dizolvarea suveranității naționale, sacrificarea intimității, sub pretextul întăririi securității persoanei, desființarea sistemului salarial, de dragul unor indemnizații „binevoitoare" din partea statului, și alte năzuiri de felul acesta - toate în numele așa-zisului BINE COMUN. Orice asemănare a acestor aspirații cu principiile marxiste și comuniste nu este deloc întâmplătoare.
Odată implementate cele de mai sus,
- Omul Nou ar urma să nu mai creadă în Dumnezeu, ci în cei care l-au făcut „nou" - în păpușarii lumii și în guvernanții-marionete impuși de aceștia vremelnic în fruntea statelor.
- Legat până acum în mod natural de familie, Biserică și patrie, omul nou ar urma să abandoneze aceste instituții considerate învechite și să accepte, în schimb, concepte de viață noi, care frizează ridicolul, gen corectitudinea politică și hiperobsesia discriminării.
- Familia, unanim recunoscută până mai ieri ca „celula de bază a societății", ar urma să devină - și deja a devenit pe alocuri - o simplă alăturare a două persoane, indiferent de sex, care, în lipsă de copii naturali, îi vor „vâna" pe cei din familiile nealiniate Sistemului.
- Bisericile, în care oamenii credincioși și-au aflat alinare sufletească veacuri de-a rândul, ar urma să devină spații sociale, săli de spectacole (în Occident, deja se întâmplă acest lucru) sau simple muzee ale unui trecut considerat prea retrograd.
- Patria, pentru care și-au jertfit viața înaintașii noștri, ar urma să fie considerată un moft naționalist și o simplă provincie într-o uniune statală fără istorie și, ca atare, și fără identitate.
- Democrația, care a ridicat state ca cele ale Americii pe culmile cele mai înalte ale civilizației și prosperității, ar putea deveni un concept desuet, pentru că - nu-i așa? - popoarele nu mai sunt în stare să-și decidă singure soarta.
- Drepturile omului, atât de prețuite de toate instituțiile universale și consfințite în legi fundamentale aflate la mare cinste până acum, ar urma să mai poată fi revendicate, în ERA VACCINĂRII OBLIGATORII, doar cu masca pe figură și numai de la ferestrele caselor, pentru că afară va fi tot pandemie și lockdown.
- Libertatea, de care nici Dumnezeu „n-a îndrăznit" să Se atingă, ar urma să ne fie îngrădită grosolan, pentru că noii stăpâni ai lumii nu vor avea nici îngăduința, nici răbdarea și nici iubirea Lui.
Frații mei,
Vă întrebați, probabil, de ce ar vrea cineva să mutileze lumea în halul ăsta; de ce ar vrea să o deconstruiască astfel. De ce altceva, dacă nu pentru a-I șterge urmele lui Dumnezeu din creația Sa? Pentru a-L scoate din ADN-ul uman cu orice preț și, astfel, artizanii Marii Resetări să poată spune că, de vreme ce ei au „creat" această LUME NOUĂ, sunt și stăpânii ei de drept.
Cine sunt acești „iluminați arhitecți" ai Noii Ordini Mondiale? Ați auzit, cu siguranță, vehiculându-se tot mai mult termenul de ELITĂ. Așa le place să-și spună. De fapt, sunt adevărații păpușari ai lumii, prea puțin cunoscuți publicului, dar care se arată tot mai deranjați de creșterea populației la nivel global și, mai ales, de prea puțina ei docilitate. Aceștia sunt cei care și-au propus construirea unei LUMI ALTFEL. Istoria omenirii, însă, e plină de exemple ale unor mari civilizații care s-au prăbușit, pentru că s-au lăsat devorate de cultul idolatriei de sine și al libertinismului moral. Oare lumea aceasta NOUĂ, care se arată tot mai gata să renunțe și la Dumnezeu, și la principiile morale recomandate de El, dar și la instituțiile ei sociale și culturale de bază, va reuși să aibă o soartă mai bună decât civilizațiile din vechime?
Oare, într-o astfel de lume, Se va mai „naște" Hristos? Și dacă da, pentru cine, de vreme ce Omul Nou dă tot mai multe semne că nu mai are nevoie de El, iar noile lui principii nu mai au nimic comun cu preceptele evanghelice? Aceasta este întrebarea care ne stăruie în minte acum, când vedem cum se năruie sub ochii noștri lumea lui Dumnezeu, sub „secera și ciocanul" așa-zisului progresism; când stăpânitorii acestei lumi, urcându-se pe valul unor crize special create - criză sanitară, crize politice, crize economice, criză socială -, se arată gata să „dea foc" creației lui Dumnezeu, ca oarecând împăratul Nero, care, sub pretext că vrea să reconstruiască Roma, a incendiat-o, cu tot cu locuitorii ei.
Dragii mei,
Știu că, la o sărbătoare ca aceasta, v-ați fi așteptat mai degrabă la cuvinte de îmbărbătare și de speranță, decât la aceste temeri, oricât de îndreptățite ar fi ele. Știu că v-ați fi dorit mai mult optimism în ceea ce privește lumea aceasta, pământească, dar misiunea noastră, a oamenilor Bisericii, este să cultivăm, cu prioritate, încrederea în Lumea de Dincolo, cerească, mai cu seamă atunci când lumea de aici este supusă unui proces continuu de pervertire. Nu ne atrage atenția Apostolul Pavel că „nu avem aici cetate stătătoare, ci pe aceea care va să vie o căutăm" (Evr. 13, 14)? Că, adică, deși locuim pe pământ, suntem, totuși, cetățeni ai Cerului? De aceea, se cuvine să ne bucurăm de viața aceasta doar în perspectiva celeilalte!
Și încă ceva: să nu lăsăm frica de virusul acesta, care ne terorizează în prezent viața, să ne afecteze credința! Aduceți-vă aminte de cuvântul care zice: "dacă trăim, pentru Domnul trăim, și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci și dacă trăim, și dacă murim, ai Domnului suntem" (Rom. 14, 8). Nu uitați nici îndemnul Domnului, Care ne spune: "nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai degrabă de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheenă" (Mt. 10, 28)! Protejați-vă de boală, dar nu vă lăsați obsedați de ea! Sunt persoane care, de frica virusului, au rupt legătura și cu Dumnezeu, și cu Biserica, ori au căzut în depresie. Nu s-au îmbolnăvit de Covid, dar s-au îmbolnăvit de frica lui. Nu! Nu așa trebuie privită boala, ci cu încredere deplină că „niciun fir din părul nostru nu va pieri" (Lc. 21, 18) fără voia Domnului. Păi, uităm că El este nu doar Domnul vieții, ci și Stăpân al morții, de vreme ce a biruit moartea - „cu moartea pe moarte călcând"?
Vă întrebați, probabil: de ce a îngăduit Dumnezeu această cumplită încercare care s-a abătut asupra omenirii, indiferent de cine și de ce anume a plănuit-o? Răspunsul nu poate fi decât unul: PENTRU PĂCATELE NOASTRE. Prea ne îndepărtaserăm, mulți dintre noi, de El. Prea începuserăm să ne credem, unii, dumnezei. Sau, cred că mai există și un al doilea răspuns: CA SĂ NE ARATE DEȘERTĂCIUNEA VIEȚII ACESTEIA, ÎN COMPARAȚIE CU CEALALTĂ (Eccles. 1, 2). Prea ne lipiserăm cu toții inima de cele pământești, uitând cu totul de cele cerești. Or, Dumnezeu nu ne-a creat pentru lumea aceasta, ci pentru cealaltă. Aduceți-vă aminte că omul a ajuns pe pământ din greșeală! Da, din greșeala strămoșilor Adam și Eva, după care am fost trimiși cu toții aici ca să ne pregătim mai temeinic pentru paradisul de care ne-am arătat nevrednici. Iar acum, văzând Dumnezeu că, în loc să ne luăm în serios pregătirea pentru Împărăția Cerurilor, noi nici nu prea mai vrem să auzim de ea, cum altfel să ne atragă atenția asupra nimicniciei vieții acesteia, dacă nu arătându-ne, din când în când, cât de muritori suntem?
De aceea, de nimic să nu ne întristăm peste măsură sau să ne pierdem nădejdea! Nici pentru deturnarea și confiscarea lumii noastre de către cei ce se vor noii ei stăpâni, nici din cauza bolii și nici chiar din cauza morții. „Tot răul, spre bine", zice românul. Răul trebuie să ne facă mai buni, pentru că Dumnezeu îl îngăduie ca să ne apropiem mai mult de El, ca să ne putem desprinde mai ușor de viața aceasta și să ne-o dorim mai mult pe cealaltă.
Așa stând lucrurile, nu credeți că a sosit momentul să conștientizăm și mai mult cuvintele pe care le cântăm la fiecare liturghie: „Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni pe voi și mințind vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri" (Mt. 5, 11-12)? Să ne bucurăm, așadar, nu să ne întristăm! Să ne bucurăm de ceea ce a mai rămas din Dumnezeu în lumea Lui! De ceea ce, încă, ne mai identifică și ne mai leagă de El, de faptul că Îi mai putem sluji, că încă ne mai putem ruga în biserici, că încă mai putem scrie aceste rânduri în libertate, că încă Se mai „naște" pe pământ în fiecare decembrie. Iar când toate acestea se vor sfârși, să ne bucurăm că „numele noastre sunt scrise în ceruri" (Lc. 10, 20)! Acolo este adevărata noastră PATRIE, pentru aceea merită să luptăm din răsputeri, pe aceea trebuie să ne silim a nu o pierde, ci să o dobândim cu toții pentru veșnicie! Amin.
† S E B A S T I A N
Episcopul Slatinei și Romanaților
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...