Pensionarea lui Dancu, o afacere brăileană
Postat la: 07.07.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Nu îmi fac un titlu de glorie din situațiile în care am anticipat unele mișcări ale mafiei brăilene care a pus Poliția Constanța cu, scuzați expresia, botul pe labe...În acest context, am comentat o parte din inițiativele în forță ale interlopilor de a impune decapitările din funcțiile de conducere de la nivelul Poliției Constanța, promovând oamenii lor!
Un veritabil „regim al interimarilor"! Bătea la ochi faptul că ori de cîte ori pica un titular constănțean, în scurt timp, era numit ca interimar câte un general anonim sau un colonel adus din Brăila sau din alte județe...De aceea, numirea lui Constatin Dancu, la vremea respectivă, în funcția de inspector șef al IPJ Constața, a stârit un val uriaș de agitație în subteranele constănțene! Dancu avea o frumoasă carte de vzită. Lucrase o perioadă cu Victor Popescu(nașul traficanților de droguri), fusese numit șef la Circulație. Cu toate că nu a fost dorit de mafia brăileană, care îi ducea dorul generalului Jipa și care a pus în mișcare tot felul de diversiuni ca să-l conteste, Dancu a fost promovat! Reamintesc că, la vremea domniei sale, Jipa intrase în conflict cu șeful Gărzii Financiare Constanța, miza fiind un transport cu un număr mare de vagoane cu benzină de super calitate! Am fost singurul care am scris și poate tocmai de aceea povestea a rămas în coadă de pește!
În ultima vreme, atmosfera din interiorul Poliției Constanța s-a deteriorat din nou! De fapt, ea nu a fost niciodată armonioasă,pentru că mafia brăileană nu s-a împăcat cu gândul că nu au reușit să-și pună omul în fruntea Poliției constănțene! Conform unui scenariu cunoscut, în Poliția Constanța, au reînceput „decapitările" pe filiera brăileană! Interlopii erau de mult hotărâți să scape de Constantin Dancu, omul care le stă, și acum, când a fost eliberat din funcție, ca un ghimpe în coastă!
E limpede că cercurile de interese, care au pus laba lor mare și lată pe stațiunea Mamaia, sunt incomodate vizibil de stilul de lucru al lui Dancu, care s-a dovedit a fi total necooperant cu filiera brăileană! De altfel, zilele lui pe funcție erau deja numărate, înainte de a fi propus pentru pensionare. La câteva ore după „pensionarea" lui Dancu, este anunțat insepectorul Adrian Constantin Glugă, noul șef al IPJ Constanța, venit, după schema przentată mai sus, să preia postul!
Și uite așa, intrăm direct în caruselul consacrat al coincidențeor brăilene...Care este meritul deosebit care ar sta la numirea în regim de urgență a lui Glugă la Constanța! Ca să vedem cum de se leagă! Domnul Glugă a condus timp de mai mulți ani IPJ Brăila, fiind, o altă coincidență, „urmașul" actualului adjunct al IPJ Constanța, comisar șef Mircea Vizitiu, și el, tot marca Brăila!
Întrebare. Toată floarea cea vestită a Poliției Române provine doar de la Brăila? Dancu a fost pensionat forțat pentru un motiv de-a dreptul pueril: hora din Mamaia, „un grav derapaj pe litoral", potrivit decarației ministrului de Interne! Execuțiile continuă, a câta coincidență, cu demiterea șefilor Poliției Mamaia și a Secției 4 Poliție! Totul în strânsă legătură cu scandalurile care au avut loc la Constanța a grupurilor interlope brăilene! Care au afirmat, încercând să intimideze polițiștii Secției 4, că vor fi schimbări din funcție venite de la nivel înalt! Același grup brăilean a mai fost implicat vara trecută într-o bătaie sângeroasă la Mamaia, la grupul EGO. Atunci, s-au efectuat arestări, măsură care a deranjat grupurile de interese respective.
Acestea sunt doar o infimă parte din motivele reale care au determinat scoaterea pe tușă a lui Constantin Dancu! Din păcate, nici actualul ministru de Interne nu este de partea polițiștilor constănțeni! E de-a dreptul caraghios ca un ministru, care se laudă că e și liberal, face dintr-o banală horă o motivație jenantă pentru a scoate din schema Poliției Române profesioniști! Jucători de hore mai avem! De-alde Cattani falși, câți vrei! Dar polițiști meseriași, unde mai găsești, domnule Vela! Chiar și miniștri se găsesc pe toate drumurile! Eu personal, îi mulțumesc domnului ministru, că ne oferă astfel de subiecte fierbinți! Deja am fost contactat pe această temă, de mai mulți rezerviști, care vor să prezinte detalii legate de acest subiect.
Lucian Cristea
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...