Păcăleala cu "ciclonul care n-a fost", făcută pentru ca s-ascundă incompetența și corupția de la inundații!
Postat la: 30.09.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
De pe la mijlocul săptămânii trecute, prieteni goldiști, populația României a fost alertată în mod excesiv prin comunicatele ANM (Administrația Națională de Meteorologie) cum că vine Ciclonul Ashley.
Oamenii s-au speriat într-un mod masiv și bineînțeles că primul lucru pe care l-au făcut a fost să dea fuga la dicționarul explicativ, la Dex, ca să afle mai corect ce ar fi asta, anume au aflat că ciclonul este o furtună puternică, cu deplasarea aerului în vârtejuri, însoțită de ploi torențiale și de descărcări electrice; deci, conform definiției naționale românești, românii se puteau aștepta la pericole și pagube mari. Dacă ar fi fost anunțate doar ploi puternice, însoțite de rafale de vânt, lumea n-ar fi intrat în panică; în final ați văzut că așa s-a întâmplat. Observând, însă, felul în care se mediatizează treaba cam de joi, un fel de tip teatral și la comandă, eu am bănuit că e vorba despre o operațiune de manipulare care s-a executat de la cap la coadă, pe bani, la toate buletinele de știri ale televiziunilor plătite în presa pe care au „arestat-o" oamenii de la putere, de partide și de Guvern.
Ce-am sesizat la finalul acestei perioade de isterie? Că au fost și regiuni din România în care ieri a plouat și a bătut vântul, altele în care n-a fost mai nimic - majoritatea, însă, prieteni goldiști, atmosferă de ciclon am sesizat doar la știrile internaționale, ce prezentau dezastrele din Mexic sau din sudul Statelor Unite ale Americii, acolo unde Uraganul Helen chiar a generat inundații mari. În Mexic apa pe străzi a depășit doi metri, în Acapulco chiar, iar în Florida americanii mergeau cu bărcuțele pe șosele; bineînțeles că mulți n-au pierdut prilejul de a-și afișa steaguri cu Trump, că tot e campanie electorală. La noi, în România, în afara faptului că magazinele au fost luate cu asalt vineri și sâmbătă, pentru că oamenii voiau să își procure rezerve alimentare de ciclon, mulți și-au anulat călătoriile, au stat închiși în case de frică, ieri nu s-au deplasat, nici n-au deschis ușile și geamurile că, vezi, Doamne, vine ciclonul, au privit televizoarele văzând afirmațiile tâmpe, alarmiste ale unora precum acest aiurit de ministru Fechet, al Mediului, de la PNL, personajul ce ne-a turnat minciuni pe bandă rulantă.
În fine, abia aseară, târziu, a fost citată poziția unui specialist, Lucian Sfîcă, profesor universitar specializat în știința meteorologiei, care a demontat minciuna și a zis în felul următor: „Ce avem de fapt în momentul de față nu e altceva decât o clasică situație pluviogenetică de vară pentru țara noastră - deși este un pic atipică, având în vedere că ne aflăm deja aproape de octombrie". El a explicat că, din punct de vedere științific, avansul unui talveg de altitudine din vestul Europei generează precipitații abundente, dar această situație este departe de a fi ceva rar sau catastrofal. Sfîcă a aruncat apoi bomba, spunând că: „Dacă faceți o simplă căutare pe internet, veți observa că Ashley este un termen folosit doar în România. Acest lucru ar trebui să ne dea de gândit", sugerând clar manipularea guvernamentală.
Subliniez încă o dată că nimeni nu l-a deranjat pe Sfîcă sau pe alți specialiști în meteorologie pentru explicații normale, atâta timp cât trebuia să se efectueze operațiunea de manipulare. Ei au fost mediatizați doar la finalul acestei operațiuni, după ce s-au încasat și banii. Lumea a fost extrem de revoltată ieri, toată ziua, azi-noapte, azi dimineață, pentru că oamenii au fost mințiți și și-au dat seama că, dacă sunt mințiți pe o asemenea speță, tulburându-li-se liniștea, programele și așa mai departe, pot să fie mințiți legat de absolut orice altceva. Din punctul ăsta de vedere, reacția lui Dan Diaconu de pe blogul său este sugestivă și o voi cita parțial:
„Cine-i dă afară pe ticăloșii de la Meteo?
Au anunțat cu surle și trâmbițe că vine potopul, că vor bate vânturile de se vor rupe casele în două. De câteva zile urlă televiziunile c-o să murim înecați. Și iaca vine momentul Z. Ce-am avut? În majoritatea covârșitoare a zonelor pentru care s-a dat cod portocaliu, am avut ploi normale de toamnă. Am tot sunat pe la cunoscuți din diverse zone și toți mi-au spus cam același lucru, anume că a plouat așa cum plouă toamna. Culmea, nici măcar serviciile străine de meteorologie nu au dat alerte, ceea mă conduce cu gândul că totul a fost o ticăloșie pusă la punct în laboratoarele noastre. Faceți cu vremea cum ați făcut cu COVID-ul, adică așa cum ați transformat o răceală în maladia secolului, acum transformați toamna în dezastru natural?", se întreabă Dan Diaconu, vorbind despre faptul că acesta este un caz penal clasic, dar n-are cine să-l investigheze. Într-adevăr, îl confirm și eu. Vorbim despre un caz penal grav, dar nu-l va cerceta nimeni, deoarece manipularea a fost impusă și indusă tocmai pentru a masca treaba penală reală legată de furtul banilor din lucrările plătite tocmai pentru a masca treaba penală reală, legată de furtul banilor din lucrări plătite tocmai pentru prevenirea inundațiilor în zona județului Galați. Doar la Gold FM ați auzit săptămâna trecută și ați citit pe Solid News cum, la Galați, o firmă penală, dar unde sunt implicați baronii PSD și PNL, firma Socot S.A., a primit acum un an 25 de milioane de euro de la Guvern pentru lucrări ce nu au fost efectuate, iar banii au dispărut, au fost furați. Curtea de Conturi a României n-a anchetat, dar, exact la două zile distanță de dezastrul de la Galați, membrii acesteia au fost decorați de către Iohannis și omagiați împreună cu Ciolacu, printr-un concert la Ateneu. Printre cei medaliați și omagiați a fost și fostul PSD-ist Ion Mocioalcă, azi membru al Curții de Conturi și de mulți ani mentorul lui Sorin Grindeanu, atenție, Ion Mocioalcă unul dintre cei găsiți implicați în afacerile necurate ale firmei Socot S.A., cea care a furat banii care, dacă se cheltuiau în mod normal, oamenii ăia nu mureau la Galați, prieteni, pentru că noi am avut caz de inundații cu morți, din cauza unor bani furați de la statul români, bani dedicați prevenirii pericolelor inundațiilor. E clar ca „Bună ziua", nu?
În mod normal, pentru dezastrul de la Galați și morții rezultați ar fi trebuit să se opereze arestări, la fel și în alte locuri din țară unde baronii au generat situații similare și sunt multe (numai eu știu vreo șapte-opt). Asta nu se poate, deoarece ar fi generat în România un efect de domino până la vârful PSD și PNL, și atunci treaba cu ciclonul s-a inventat rapid, ați făcut cunoștință cu Ciclonul Ashley. De ce s-a inventat? Ca să apară că de vină pentru ceea ce ni se întâmplă este doar natura și capriciile ei, și nu baronii politici și foamea lor de bani, plus încrengăturile până la vârful Guvernului și al partidelor de guvernare. Ciolacu mi-a azi dimineață că „Paza bună trece primejdia rea". Ce deștept ești tu, bă, Marcele de la Buzău! Ai zis o vorbă corectă, dar nu cu asemenea acțiuni manipulatoare, mincinoase și generatoare de panică națională, care n-au avut în spate nicio bază științifică ca să declare acest ciclon care a alertat toată națiunea. Paza bună, Marcel Ciolacu, era să blocați furtul generalizat din avutul unui popor îndobitocit.
Cozmin Gușă
-
"Am spionat în Cuba pentru CIA"
În iunie 2000 am fost arestat de Departamentul Securității de Stat al Cubei (DSE) sub motivul că sunt spion CIA, ancheta ...
-
Hemiplegia morală definitivă
Mitingul românilor a provocat un ecou foarte mare în întreaga lume. "Poporul s-a ridicat... Fără precedent în România!" ...
-
Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
În istorie se numește critica izvoarelor, internă și externă, se studiază la cursul de științe auxiliare ale istoriei (h ...
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...