Nicușor Dan a cam început să lipsească
Postat la: 16.09.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
În cel mai recent editorial al său, analistul Ion Cristoiu remarcă - și bine face - că Nicușor Dan a lipsit de la inaugurarea liniei 5 a metroului bucureștean. Această absență, pe care Cristoiu nu o interpretează, poate avea cauze atât de importante, încât să ne dea încă de pe acum scorul alegerilor pe București. Care ar fi acestea?
După ani de zile de căzneli, finalizarea acestei linii de metrou, așteptată cu interes de sute de mii de cetățeni ai Capitalei, reprezintă indiscutabil o realizare importantă. A fost cel mai important obiectiv pe care regimul Klaus Iohannis l-a putut bifa, în condițiile în care la Palatul Victoria a funcționat „Guvernul său". De aceea, eu unul nu mă mir că mai marii statului s-au înghesuit la tăiatul panglicii. În imaginarul colectiv, această linie de metrou poate aduce puncte importante în bătălia electorală, în favoarea frontului anti-PSD. Chiar dacă opt din cei nouă ani în care s-a muncit la metrou, guvernarea a aparținut PSD-ului. Exceptând desigur anul de tristă amintire, când la Palatul Victoriei a aterizat și a stat degeaba Dacian Cioloș.
Nu este pentru nimeni vreun secret faptul că ne aflăm în toiul unui adevărat război electoral, în care se înfruntă candidații pentru locale ai frontului PSD și ai frontului anti-PSD. Iar Bucureștiul este perla coroanei. Premiul cel mare râvnit de ambele tabere. Și mă gândesc în primul rând, așa cum vă gândiți și dvs., la persoana care va deveni primar general. În toate cercetările de piață, Nicușor Dan, candidatul susținut de PNL și USR, apare ca fiind pe a doua poziție, suflându-i în ceafă Gabrielei Firea. Din această pricină, era nu numai util, dar chiar obligatoriu ca la tăiatul panglicii pentru cel mai important obiectiv edilitar din București, alături de președintele Klaus Iohannis și de premierul Ludovic Orban să se afle foarte la vedere și Nicușor Dan. În calitatea acestuia de candidat la Primăria Generală a Capitalei. De primă vioară în această complicată campanie electorală. Dar nu s-a întâmplat așa. Dimpotrivă. S-a produs un eveniment cu totul și cu totul inexplicabil. Nicușor Dan a lipsit.
De ce a lipsit Nicușor Dan? A lipsit fiindcă nu ar fi dorit să fie prezent? Cu totul și cu totul exclus. Pentru Nicușor Dan, care are nevoie de cât mai multă vizibilitate, ar fi fost un prilej excepțional să se facă remarcat, iar figura sa și numele său să se lipească la fel ca un timbru pe emblema mărețului obiectiv al liniei 5 de metrou din Drumul Taberei. Dar dacă Nicușor Dan a vrut să fie prezent - și nu există nicio îndoială că a vrut - de ce nu s-a aflat totuși acolo? Răspunsul nu este complicat de dat. El pur și simplu nu a fost invitat de către regizorul acestei puneri în scenă. Iar regizorul nu lucrează de capul lui. Marele amfitrion, personajul politic care s-a băgat cel mai mult în față a fost, așa cum toată lumea a văzut, președintele Klaus Iohannis. Ei bine, preedintele Klaus Iohannis nu a dorit să fie însoțit la tăiatul panglicii liniei 5 de metrou de către Nicușor Dan. Oare de ce?
Recunosc, întrebarea de mai sus este retorică. Nicușor Dan se află în epicentrul unui uriaș scandal de corupție. După ce Dana Budeanu a difuzat o înregistrare, din care rezultă că acesta a făcut trafic de influență, alte și alte detalii scandaloase au fost făcute publice. Ca să nu mai punem la socoteală faptul că Nicușor Dan a recunoscut că el este persoana surprinsă de această înregistrare și a pretins că, de bună credință fiind, într-adevăr a insistat pe lângă autoritățile statului pentru a rezolva problemele unei persoane rău-famate, care făcea o construcție ilegală într-un spațiu verde. Ieri seară, deci la câteva ore distanță de evenimentul din Drumul Taberei la care Nicușor Dan nu a fost poftit, noi dezvăluiri, de o gravitate extremă, au fost făcute și probate de către una dintre principalele televiziuni de știri. Situația este atât de explozivă, încât de Nicușor Dan au ajuns să se distanțeze chiar și membrii marcanți ai celor două partide care au decarat că îl susțin în cadidatura sa la poziția de primar general al Capitalei.
Deci dacă marele amfitrion a fost Klaus Iohannis, atunci pun mâna în foc că tot Klaus Iohannis este cel care i-a arătat lui Nicușor Dan cartonașul roșu. Și a făcut-o într-un mod suficient de ostentativ, pentru ca în viitor să nu poate fi acuzat, indiferent ce i s-ar întâmpla lui Nicușor Dan, că ar fi protectorul acestuia. Este o mișcare abilă, dar doar în aparență. Pentru că orice om cu mintea întreagă își poate da seama că, pentru o candidatură atât de importantă cum este cea de primar general al Capitalei, Klaus Iohannis și-a dat în prealabil acordul. Iar Ludovic Orban, chiar dacă a fost inițiatorul acestei opțiuni politice sau chiar dacă nu a fost el inițiatorul, rămâne expus cu bomba cu ceas în mână. Atâta timp cât președintele s-a dat la o parte.
Sorin Rosca Stanescu
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...