Marea Revoluție Globală din 2020
Postat la: 06.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Trăim vremuri Revoluționare. Revoluționare fără ghilimele, revoluționare în sensul strict al cuvântului, o Revoluție care a dat deja naștere unei "Noi Normalități" și a unui "om nou".
Căci dacă vă veți uita in Dicționar veti constata ca prima definite a cuvântului "REVOLÚȚIE, revoluții, s. f. I. 1." este "Schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți." si abia al doilea sens e ăla uzual - popular, cum îl considera și DEX-unul, cu care ne-am obișnuit noi, și anume acela de "2. (Pop.) Răscoală, revoltă."
Deci, pentru a sintetiza și clarifica sfera noțională a cuvântului Revolutie trebuie sa ajungem sa înțelegem ca aceasta nu este definita și nu are ca principala caracteristica nici autorul sau actorul principal al acesteia cum ar fi o anumită grupare politica sau chiar poporul in ansamblul sau și cu atât mai puțin modul de manifestare al actorilor: violent, sângeros sau de catifea.
Singurul lucru care definește o revolutie este schimbarea radicala pe care o aduce in societate. Nimic altceva.
Or, ceea ce am trăit in 2020 a fost, fără doar și poate, o Revolutie in adevăratul sens al cuvântului, iar vremurile pe care le trăim le putem eticheta, fără sa ne temem ca greșim, ca fiind unele unele cu adevărat Revoluționare.
Niciodată intr-un interval atât de scurt nu s-au întâmplat atât schimbări de radicale la nivel global. Niciodată limitările de drepturi și libertăți fundamentale fundamentale nu au fost atât de radicale și evidente de la limitarea liberalii religioase și de conștiința, la limitarea dreptului la LIBERA exprimare, la libertatea de mișcare, de întrunire, de asociere! Și mai ales limitarea dreptului de a gândi! Niciodată pana acum popilulatia întregii lumi nu a "achiesat" atât de repede și de deplin la măsurile de coerciție la care a fost supusa.
Intr-un singur an, de fapt doar in vreo 10 luni, lumea s-a schimbat dramatic, astfel ca lumea anteRevolutionară pare acum utopica, desprinsa dintr-o poveste. Dar cel mai important e ca omul s-a schimbat radical și brusc, aceasta fiind o reușită pe care nicio alta Revolutie anterioară nu a reușit-o atât de bine.
De ce? Pentru ca Marea Revoluție Globală are ceva ce nu au avut celelalte revoluții anterioare, și anume un centru unic de comanda la nivel global și o arma de exterminare ideologică și informațională in masă a oponenților, a contrarevoluționarilor: Mass-media și Internetul!
Afirmația de mai sus in ceea ce privește "armele" Marii Revoluții Globale este probata irefutabil de propria voastră experiența și interacțiune cu Mass-media și rețele de "socializare" in care ați putut constata nu doar ca diversitatea de opinii pare sa fi dispărut, ci și ca orice opinie contrara intereselor Revoluției este înfierată și combătută cu mânie revoluționara și exterminată, executata public pe eșafod in uralele mulțimilor fanatizate.
Cât despre comanda unică a Marii Revoluții Globale, aceasta este asumată transparent de Forumul Economic Mondial, iar Revoluția condusă de acest Forum Revoluționar are și un nume:
THE GREAT RESET!
Totul este aparent transparent, la vedere, fiind expuse fără ocolișuri țelurile și mijloacele acestei Revoluții chiar pe site-ul Forumului (https://www.weforum.org/great-reset/):
"Este urgent ca părțile interesate la nivel mondial să coopereze în gestionarea simultană a consecințelor directe ale crizei COVID-19. Pentru a îmbunătăți starea lumii, Forumul Economic Mondial începe inițiativa Marea Resetare.
CONTEXTUL
Criza Covid-19 și perturbările politice, economice și sociale pe care le-a provocat schimbă fundamental contextul tradițional pentru luarea deciziilor. Inconsecvențele, inadecvările și contradicțiile mai multor sisteme - de la sănătate și financiar la energie și educație - sunt mai expuse ca niciodată în mijlocul unui context global de preocupare pentru vieți, mijloace de trai și planetă. Liderii se află la o răscruce istorică, gestionând presiunile pe termen scurt împotriva incertitudinilor pe termen mediu și lung.
OPORTUNITATEA
Pe măsură ce intrăm într-o fereastră unică de oportunitate pentru a modela redresarea, această inițiativă va oferi informații care să ajute la informarea tuturor celor care determină starea viitoare a relațiilor globale, direcția economiilor naționale, prioritățile societăților, natura modelelor de afaceri și managementul a unui bun comun global. Pornind de la viziunea și vasta expertiză a liderilor angajați în comunitățile forumului, inițiativa Great Reset are un set de dimensiuni pentru a construi un nou contract social care să onoreze demnitatea fiecărei ființe umane."
Traian deja in plină "Nouă Normalitate"!
Spuneți "Adio" normalității pe care o știați.
Da! Lumea s-a schimbat deja. Și o sa se mai schimbe, asta e clar! Ceea ce e normal, îmi veri spune, ca doar asta se întâmpla "de când lumea"...
Da, doar ca ceea ce particularizează Marea Revolutie Globală numita "The GREAT RESET" este viteza schimbărilor și DIRECTIA dezvoltărilor ulterioare.
Limitarea drepturilor si libertăților? Cenzura? Ideologia unica de stat? Controlul populației? Ura antitraditionala și antireligioasa? Controlul economiei de către multinaționale?
Clar, toate astea sunt deja cunoscute, le trăim deja! Astea erau previzibile și predictibile înaintea declanșării revoluției, doar ca nu știam cum vor proceda pentru a strânge și mai tare șurubul.
Acum știm. Dar nu știm și nici nu cred ca vrem sa știm ce ni se pregătește in valul 2 de revolutie. Căci întotdeauna implementarea și consolidarea "valorilor revoluționare" are costuri mult mai mari decât revoluția însăși. Istoria confirma de fiecare data acest lucru.
Ce se va întâmpla cu noi, cu toți? Nu știu. Foarte probabil ce vor ei. Ce se va întâmpla cu noi antirevoluționarii, reacționarii și subversivii care atentam la idealurile nobile ale Rebolutiei Globale? Nu știu nici asta. Mă aștept la ce e mai rau. Și asta in primul rând din partea populației cuprinse de elanul revoluționar...
Cum nu vreau sa va stric începutul acestui al doilea An Revoluționar, sau anul 1 După Marea Resetare, va voi indemna la un singur lucru: NU VĂ TEMEȚI!
Indiferent cât de putini și de slabi suntem, cert e ca suntem de partea bună a baricadei! Poate nu și a istoriei... dar,
#NuVăTemeți!
"Pentru că n-aţi primit un duh al robiei, pentru a trai in temere din nou, ci aţi primit Spiritul înfierii, princare strigăm: Avva! Părinte!" (Romani 8, 15).
Dan Chitic
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...