Marea Resetare sau Complotul secolului?
Postat la: 30.08.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
SARS-CoV-2 e din ce în ce mai suspect. Deşi odată cu venirea verii ar fi trebuit să cam dispară, el pare să se eternizeze. Măsurile de distanţare socială, obligaţia de a purta mască, zonele roşii etc. se înmulţesc. Se anunţă în continuare, zilnic, infectări masive şi decese. Poţi să nu le iei în serios, să le ignori? Imposibil.
Prima „infecţioloagă" a UE, cancelarul german Angela Merkel, ne anunţă cu toată seriozitatea luni dificile la apropierea iernii. Doamna Merkel nu e doar o talentată infecţioloagă amatoare, e şi un prooroc sanitar. Pentru că oamenii de ştiinţă din toată lumea, doctorii şi cercetătorii, în primul rând cei din Germania, au un alt discurs, mult mai rezervat şi relativizant.
Este acest nenorocit de coronavirus unul mai degrabă politic, artificial, „îmbunătăţit" în laborator şi folosit pentru foarte importante scopuri politico-economice ascunse ? Care scopuri ? Păi, faimosul „The Great Reset", introducerea monedei digitale, venitul minim universal (dacă toate economiile implozează, dispar), rezolvarea prin redistribuire, prin prăbuşirea dolarului american a datoriei faraonice a SUA ? Şi, desigur, şi alte planuri, cunoscute numai de oligarhia mondială, de oamenii de la Davos (World Economic Forum). Dar şi de unii experţi care au început să vorbească.
Virusul pare că nu se dă dus nici vara, e foarte rezistent micuţul !, şi va reveni în forţă, suntem deja asiguraţi, odată cu iarna - în orice caz, e şi foarte original, căci e prima dată în istorie când o pandemie se declanşează simultan pe glob. Nici măcar celebrul profesor marseiez, Dr. Didier Raoult, nu pare să se mai opună frontal ciudatelor comandamente politice care i-au „mascat" în ultimele zile oraşul. Nu admite totuşi existenţa unui al doilea val, numeşte această situaţie „actul doi" şi, într-o competiţie cu alte epidemii majore din secolul XX şi XXI, Covid-19 ajunge, în opinia savantului, poate pe ultimul loc. Dar Didier Raoult recunoaşte dreptul politicienilor de a lua decizii discutabile, controversate (de fapt, antidemocratice, totalitare - n.n.), recunoaşte că politicienii au „o meserie dificilă". Vremuri periculoase pentru politicieni...
Avem şi noi un mare „infecţionist", poate chiar doi sau trei. Îl avem mai întâi pe preşedintele Iohannis, expert recunoscut în spălatul pe mâini. Dar îl avem şi pe Raed Arafat, Doctorul Miliţian (MAI), transformat spectaculos din cel mai credibil român în cel mai detestat. Satisfacţia lui lugubră de a speria, ameninţa, intimida, certa populaţia l-a transformat în doar câteva luni într-un nou Dracula local. Nu trebuie uitat nici Alexandru Rafila, Doctorul Conflict-de-Interese, reprezentantul OMS (instituţia prin care se coordonează pandemia !), şi el un apostol harnic al micuţului virus.
Dar să revenim la marele infecţionist Klaus Iohannis, care se vrea mai nou şi filosof politic televizat după-amiaza. Într-un colocviu socratic cu ziaristele de stat, Klaus Iohannis ne-a spus că nu crede că e important dacă eşti sau nu membru al unui partid pentru a deveni preşedinte. Dar oare e important să fii „membru" (vezi cazul Petrov) sau să reprezinţi Securitatea (veche şi nouă), Statul Profund şi alte puteri mai mult sau mai puţin globale ?
Nu există deocamdată probe incontestabile despre manipularea în laborator a acestui blestemat virus, dar avem destule probe - şi ele se înmulţesc zilnic - în legătură cu manipulările făcute pe seama virusului. În vreme ce toată lumea se preocupă de alegerile americane, de Donald Trump, Joe Biden, Kamala Harris, Nancy Pelosi etc., în spatele marii scene publice, FED-ul, Trezoreria (Ministerul de Finanţe) au intrat sub controlul lui BlackRock, cel mai mare fond de investiţii (peste 7 000 de miliarde de dolari), care se ocupă cu „salvarea" şi naţionalizarea economiei americane pe model chinez. S-au emis cantităţi necunoscute, incomensurabile de dolari, iar valoarea monedei americane nu face decât să scadă.
Prăbuşirea dolarului e una controlată şi are mai multe ţinte, nu toate descifrate. În primul rând, datoria americană (106 % din PIB - 26,52 mii de miliarde de dolari la 20.07.2020) va fi redistribuită în toată lumea dominată de dolar. Dar şi Rusia, China, Iranul etc. vor contribui, involuntar, la absorbţia acestei datorii, pentru că nu au reuşit să se debaraseze la timp de dolar. Iar miza imediat următoare pare a fi trecerea la moneda digitală, la doarul distribuit direct de FED americanilor în nevoie prin mijloacele tehnologice actuale. Venitul minim universal, adică sclavizarea populaţiei sau un nou comunism „capitalist" (tot pe model chinez), va fi acceptat, chiar cerut de o populaţie rămasă fără resurse.
„Să examinăm situaţia din SUA : raportul datorie federală/PIB în Statele Unite a crescut mult în timpul Marii Recesiuni din 2008-2009 şi apoi a continuat să crească, trecând de la 62 % în 2007 la 90 % în 2010. În 2019 atinsese 106 %, iar Biroul pentru Buget al Congresului a avertizat că fondurile pentru securitatea socială si asigurările de sănătate vor fi epuizate până în 2028. Numeroşi economişti au arătat că raportul datorie/PIB de 100 % era deja extrem de ridicat şi că următoarele creşteri necesare de impozite pentru a-l reduce ar trebui să fie masive. Apoi a venit Covid-19. Confruntate cu închiderile şi căderile din economie, guvernele din lumea întreagă au aprobat enorme cheltuieli suplimentare, chiar dacă se vedea că veniturile aveau să scadă. [...] Raportul datorie /PIB în SUA după al doilea război mondial a fost de 116 % în 1945 şi de 66,2 % în 1955" (Bruno Bertez - „Non, nous ne sommes pas en guerre, la seule guerre, c'est celle qui sera menée contre vous", brunobertez.com, 24.08.2020)
Războiul comercial al lui Donald Trump cu China, ca şi cel asimetric sau „războiul fără restricţii" cu marea putere asiatică, Antifa, Black Lives Matter şi distrugerile de statui, de cartiere, revoluţia culturală rasială în curs, atacurile iraţionale ale „stângii" la preşedintele în funcţie, larma campaniei pentru prezidenţiale pot fi toate doar o perdea de fum care ascunde schimbări şi interese mult mai mari, cu adevărat revoluţionare. Care toate ţin de economie şi de viitoarea ei funcţionare în America şi în zona ei de influenţă.
Analişti economici tineri şi non-conformişti, preocupaţi, evident, de viitorul lor, citesc atent şi surprinzător lumea în schimbare : „În ciuda unei concurenţe monetare internaţionale emergente, dominaţia dolarului rămâne încă zdrobitoare : 63,5 % din rezervele în devize ale băncilor centrale din lume sunt constituite în dolari, faţă de 20 % în euro, 4,52 % în yeni şi 1,1 % în yuani. Euro este deviza concurentă cea mai serioasă, ceea ce inspiră un zâmbet subţire, dată fiind instabilitatea politică şi economică din zonă (Germania în recesiune, Brexit, Italia îndatorată, poate cu un proiect de ieşire din euro...). În orice caz, nu există o voinţă a Uniunii Europene de a vedea moneda euro internaţionalizându-se, căci asta ar însemna ca ea să suporte mai multă speculaţie, şi deci o mai mare fluctuaţie a cursului său, ceea ce Germania nu ar tolera. Christine Lagarde, fostă nr. 1 la FMI şi noua patroană a BCE, şi-a afirmat sprijinul pentru o monedă internaţională pe modelul „bancor"-ului, adică o valoare supranaţională, pe scurt, DTS-ul (Drepturi de Trageri Speciale ; în engleză, SDR Special Drawing Rights - adică un activ de rezervă internaţional care există deja de la finele anilor '60 şi din care ţările sunt deja astăzi în posesia unei sume echivalente cu cca 285 de miliarde de dolari - n.n.).
Ordinea economică şi financiară de mâine va fi deci gestionată indirect de o guvernanţă mondială a FMI sau direct de imperiul american. Asistăm deja de câteva decenii la lupta între cele două tabere pentru hegemonie" (Franck Pengam - „Quelle monnaie virtuelle pour demain : DTS ou cryptomonnaie", geopolitique-profonde.com, 28.08.2020).
Petru Romosan
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...