Mai puţin Cîţu, mai mult SIE
Postat la: 26.08.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Scandalul „Florin Cîţu penal" e departe de a se fi stins, închis. Vor răbufni mereu alte dosare, alte dezvăluiri, se vor cere interminabil clarificări. Clarificări care nu au cum să vină pentru că Florin Cîţu e un personaj de penumbră, fabricat în birouri ferite, întunecoase. Ale cui? Foarte probabil, ale SIE, dar, când spui SIE, spui Securitatea, şi deci e implicat până la urmă tot Sistemul, tot statul subteran.
Klaus Iohannis şi PNL mai au de încasat destule lovituri care pot veni de oriunde, de la Ludovic Orban, chiar din PNL deci, de la USR-Plus, concurent pe partea „dreaptă", de la PSD, AUR, SRI sau chiar de la entităţi străine. A fost recrutat Florin Cîţu şi de CIA, de FBI sau de alt serviciu special american? Nu există deocamdată probe, urme. Decât, poate, cei 9 (nouă!) ani (prea mulţi!) petrecuţi de Cîţu în SUA pentru doar 4-5 ani de studii. Pentru că şi doctoratul se pare că a fost o altă minciună. Şi anii de absolvire se încurcă de la un CV la altul, mai ales după răspunsurile obţinute de ziarul Libertatea de la universitatea americană. Mai are Florin Cîţu şi alte diplome „drăguţe" pe care încă nu le cunoaştem? Are cumva şi o pregătire „de intelligence" americană?
Cei interesaţi de scandalul „Florin Cîţu penal" ar trebui, poate, să-l treacă pe actualul prim-ministru al României pe planul doi şi să se intereseze mai mult de activitatea SIE, Serviciul de Informaţii Externe, din vremuri presupus apuse şi până astăzi. Drumul spre gloria politică a lui Florin Cîţu pare serios vegheat şi protejat de mari nume din SIE sau apropiate de serviciu: Mugur Isărescu, Minodora Ilie (Fundaţia Internaţională Omenia este într-adevăr a rezerviştilor?), Ioan Talpeş, Daniel Dăianu, Mişu Negriţoiu, Alina Gorghiu, Lucian Isar, Klaus Iohannis etc. Dacă aprofundăm ce mai înseamnă SIE, am putea înţelege mai bine şi rolul jucat de Florin Cîţu.
Florin Cîţu nu a fost ales de popor nici pentru postul de ministru de Finanţe şi cu atât mai puţin pentru postul de prim-ministru. Modul în care a făcut şi continuă să facă împrumuturi gigantice fără să dea socoteală populaţiei în numele căreia face aceste împrumuturi e cu adevărat scandalos şi dă măsura iresponsabilităţii sale şi a patronilor săi nevăzuţi, aşa cum nici gestionarea ţării în general, economic dar şi politic (vezi deplasarea sa recentă la Kiev), nu ne poate lăsa indiferenţi. România nu e jucăria lui Cîţu şi a patronilor săi, oricare ar fi ei.
Negocierile dintre PNL şi USR-Plus prin care USR-Plus l-ar fi impus pe Florin Cîţu prim-ministru sunt mai degrabă comice şi penibile, ba chiar binişor batjocoritoare la adresa opiniei publice despre care se crede că poate să înghită orice. De fapt, Florin Cîţu i-a fost dat în plic lui Klaus Iohannis, şi nişte băieţi mai descurcaţi au rezolvat problema domnului preşedinte înainte ca acesta să plece într-un binemeritat week-end la Sibiu. Cine e la capătul firului pentru numirea lui Cîţu, un anonim venit din neant în postul de prim-ministru al României? SIE? Statul subteran? CIA? Soros? FMI? Nici un răspuns. Putem doar presupune că au un amestec grosolan cei care i-au făcut preşedinţi, de câte două ori, pe Traian Băsescu şi pe Klaus Iohannis. Şi sunt aceiaşi care l-au făcut preşedinte în Ucraina pe mediocrul comic Volodimir Zelenski fie şi numai pentru că suntem din zonă?
Destui observatori sunt deja de acord că SIE are merite deosebite în cariera neverosimilă a lui Forin Cîţu. Să lăsăm deoparte deocamdată CIA, Soros, FMI etc., şi să ne ocupăm de faliţii noştri. Dacă prim-ministrul Florin Cîţu (la fel ca Ludovic Orban înaintea sa atunci când Cîţu era doar ministru de Finanţe) tot nu catadicseşte să ne explice pentru ce face în continuare împrumuturi faraonice, atunci merită să ne punem nişte întrebări în legătură cu prezumtivii săi patroni şi protectori din SIE.
Este acest serviciu secret şi o reţea de crimă organizată încă de la înfiinţarea sa de către NKVD-ul sovietic în anii '50 (DIE, CIE, SIE)? Câţi refugiaţi români în Occident au fost asasinaţi, răpiţi, terorizaţi, recrutaţi, urmăriţi de predecesorii, colegii şi prietenii lui Nicolae Pleşiţă (vezi cazul Paul Goma-Virgil Tănase sau cazul Matei Haiduc), Aristotel Stamatoiu, Mihai Caraman, Ioan Talpeş (a livrat sau nu „fantomele"?), Cătălin Harnagea, Gheorghe Fulga, Claudiu Săftoiu (împins la demisie pentru că a afirmat în Parlament că SIE desfăşoară acţiuni operative pe teritoriul României, inclusiv interceptări telefonice), Silviu Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Teodor Meleşcanu, Gabriel Vlase (directori ai serviciului)? Pentru prima perioadă poate fi citit cu folos volumul Culisele spionajului românesc. DIE 1955-1980, scris de Mihai Pelin şi publicat în 1997 la Editura Evenimentul românesc. CNSAS nu a avut acces la cele mai multe dosare CIE (1981-1989) şi SIE (după 1990). De ce? Secrete de stat sau crime şi infracţiuni de stat?
Ce mai spionează azi SIE ca să poată beneficia de sute de milioane de euro de la buget în fiecare an? Şi, dacă tot ne îndatorăm colosal prin Florin Cîţu ca să plătim salarii şi pensii (inclusiv salariile enorme ale cadrelor SIE şi pensiile speciale ale rezerviştilor DIE-CIE-SIE), n-ar fi mai judicios şi mai înţelept să facem economie de un serviciu devenit, foarte probabil, inutil, atribuţiile sale constituţionale putând fi preluate de SRI şi serviciul de informaţii al armatei? Pentru că se foloseşte de secret, SIE nu raportează niciodată nici o activitate. Dar mai are vreo activitate utilă şi pentru ţară, nu numai pentru angajaţii săi, pentru rezervişti şi pentru partenerii externi (pe banii noştri)? Ca şi în alte ţări pe care le-am luat ca model, SIE se regăseşte din plin în MAE, Ministerul Afacerilor Externe (mai are România vreo politică externă proprie?), şi în ICR, Institutul Cultural Român (iniţial Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea, care a funcţionat între 1947 şi 1989 şi care se ocupa în primul rând de supravegherea şi controlul intelectualilor români din exil, devenit Fundaţia Culturală Română între 1990 şi 2003, condusă de Augustin Buzura). Şi aceste instituţii sunt inutil obeze tot din cauza lui SIE? Câtă diplomaţie, cât comerţ, câte relaţii economice şi câtă cultură mai fac „baieţii" şi „fetele" Securităţii prin marile şi micile capitale ale lumii? Câte firme acoperite are SIE pe teritoriul României şi cât ne costă acestea la buget? Şi SIE mai desfăşoară activităţi operative pe teritoriul României, inclusiv interceptări telefonice (vezi Claudiu Săftoiu)?
Cariera politică cu totul ieşită din comun şi din norme a lui Florin Cîţu ne dă, iată, ocazia să punem nişte întrebări oamenilor „umbrei" (şi ai întunericului?). Uite că e bun şi Florin Cîţu totuşi la ceva!
Petru Romoşan
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...