Măștile batjocoririi factorului uman

Postat la: 19.07.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Măștile batjocoririi factorului uman

Numărul atacurilor împotriva politicienilor de dreapta a crescut în ultimele luni, spune "Evenimentul zilei", într-un material recent.

În cazul premierului slovac Robert Fico, atentatorul este, în mod ironic, un poet de provincie care încercase să lupte contra „violenței" și „neonazismului", cuvintele-cheie după care pot fi identificați militanții de extremă stânga. În cazul lui Trump, tot ce se știe este că atentatorul a fost și donator pentru o organizație a Partidului Democrat.

În cazul atentatelor contra politicienilor de dreapta din Germania, care au vizat doi politicieni AfD și un militant anti-islamist, poliția nu a făcut cunoscute motivele atacurilor și orientarea politică a atacatorilor.

Robert Fico a remarcat mai multe similarități între atentatul asupra sa și cel împotriva lui Donald Trump. Premierul slovac, lider al unui partid de orientare populistă, Smer-SD (Direcția - Social Democrația), a fost victima unui atentat în luna mai. El a fost împușcat în timpul unei adunări populare de un bărbat în vârstă de 71 de ani.

Robert Fico a remarcat coincidențele între atacul contra lui Donald Trump şi cel care l-a vizat în urmă cu două luni. El a apreciat că cele două atentate seamănă de parcă ar fi fost trase la indigo. Robert Fico pleda pentru oprirea „ideologiile progresiste şi liberale", comparându-le cu un cancer.

„Dacă agresorul lui Donald Trump ar fi vorbit slovaca, îi era suficient să citească din ziarele (locale) Dennik N, Sme sau Anktuality, pentru a i se alimenta dorinţa de a «rezolva» lucrurile. (...) Opozanţii politici ai lui Trump încearcă să-l reducă la tăcere şi, atunci când nu reuşesc, ei agasează în aşa măsură publicul încât un amărât pune mâna pe o armă de foc", a susținut Robert Fico.

La finalul lunii mai, un bărbat înarmat cu un cuțit a agresat mai multe persoane la un eveniment politic organizat de un politician anti-islamist. Trei persoane au fost rănite, înainte ca poliția să intervină și să-l împuște pe agresor. Între victime s-a numărat și un ofițer de poliție. Agenții de ordine au folosit armele din dotare și l-au rănit pe agresor înainte să facă mai multe victime.

La evenimentul unde s-a produs atacul armat, urma să vorbească Michael Stürzenberger, un activist anti-islamist. De altfel, mitingul făcea parte din turneul său „Open Eyes". Activistul de extremă dreaptă se numără printre cei răniți.

Un atac a avut loc și în orașul Karlsruhe din sud-vestul Germaniei, pe 9 iunie. Doi membri ai partidului de extremă dreapta AfD au fost atacați de un grup de indivizi mascați cu bâte de baseball. Trei persoane au suferit răni ușoare, iar autoritățile au anunțat arestarea a cinci suspecți.

"Prezumtivii beneficiari ai crimei transmit mesaje de solidaritate și deplâng violența din societate. Crocodilii varsă lacrimi acide peste sângele șiroind" - scrie presa de peste Ocean.

Mai mult, tot mai mulți ziariști de peste Ocean, și nu doar ziariști așteaptă o investigație asupra Secret Sevice, investigație care a fost deja pornită.

O întrebare, cel puțin, este foarte pertinentă: cum a găsit acest tânăr o modalitate de a ajunge în clădire și de a se strecura pe acoperiș? Dacă mai adăugăm și întrebările noastre, ale românilor despre "afacerea Coldea", care a distrus, în ultimă și cea mai gravă instanță destine și vieți omenești, nu putem să nu ne amintim despre Graham Greene și de celebra sa carte "Factorul uman".

Se spune despre Graham Greene că ar fi "cronicarul cel mai de seama al conștiinței și neliniștilor ființei umane din secolul XX". Afirmația aparține lui William Golding, el însuși un mare scriitor. Adevărul este că Graham Greene a analizat omul intr-un mod inconfundabil, folosind mijloace artistice rafinate, povestind de multe ori cu durere acțiuni cu victime și călăi. De aceea, parcurgerea scrierilor pe care ni le-a lăsat va ramâne înca multă vreme copleșitoare.

În "Factorul uman", în viziunea lui Greene, serviciile secrete se compun din personaje care poartă cu voluptate măști, angrenate fiind într-un joc mizerabil și periculos. Prefăcătoria și falsitatea sunt însușirile lor de bază. Falsitatea de zi cu zi le alterează complet identitatea, îi face de nerecunoscut, chiar și în proprii lor ochi. Greene prezintă domni politicoși, afabili, cu tabieturi fine, care participa la partide de vânatoare, sunt pricepuți în arta culinară, dar nu se dau înapoi să-și ucidă fără nici o emoție inamicii.

În înțelegerea lui Graham Greene serviciile secrete disprețuiesc în totalitate "factorul uman", îl manipulează, folosindu-l ca pe o marionetă, doar pentru a-și realiza scopurile. "Dupa misterioasa lor imagine se ascunde, de fapt, o lume brutală, fără scrupule și fără suflet. Ceea ce, pentru conștiiința acestui uriaș scriitor este, ca și pentru oamenii normali ai societății, pur și simplu, insuportabil". Și atunci și, mai ales acum, ideea că națiunile și politicienii sunt conduși/conduse de către aceste servicii secrete (Deep State) este din ce în ce mai prezentă în lume.

Nu vreau și nu pot să fac vreo analiză. Față de zecile de "analiști" de politică externă de toate vârstele (de la imberbi cu mânecile sacoului suflecate până la cot și până la oameni de vârste respectabile care apar în fiecare seară la tv, (bașca prompteristele blonde tot mai fanate), analiza mea ar fi modestă, prin chiar mediocritatea mea într- o astfel de intreprindere.

Totuși, pentru cei care vor putea face o analiză adevărată, cred că este necesar să se privească mai departe de vârful nasului. Înțeleg că ordinul de zi pe unitate sună altfel, dar un analist ar trebui să ia în calcul și ce se întâmplă în alte zări...

Statele Unite au primit informaţii de la o sursă umană în ultimele săptămâni despre un complot iranian care viza asasinarea fostului preşedinte Donald Trump, a informat marţi CNN, citând persoane informate asupra acestui subiect. Cu toate astea, oficialui iranieni a anunţat că Teheranul, pentru rolul direct al lui Trump în asasinarea cu dronă la Bagdad a generalului iranian Qasem Soleimani, în 2020, comandantul Forţei Al Quds, unitate din Corpul

Gărzii Revoluţionare Islamice din Iran a ales să ia măsuri legale împotriva lui Trump.

Asupra acțiunilor criminale ale lui Putin, împotriva opozanților, uciși de ofițeri ai serviciilor secrete ruse, n-avem de făcut nici o speculație. El n-are de gând să pară "curat", necorupt și democrat. Nici nu afirmă că l-ar interesa "drepturile omului. De la otrava "Noviciok" și până la crima brutală asupra Annei Politkovsa, zeci de cadavre ale unor oameni periculoși pentru criminalul de la Moscova îngrașă acum pământul Rusiei.

Una dintre cele mai importante tentative de asasinat a fost împotriva filozofului politic rus și apropiatului aliat al lui Vladimir Putin, Aleksandr Dugin. A eșuat când propagandistul de la Kremlin a schimbat mașina cu fiica sa pe 20 august 2022, și a fost ucisă într-un asasinat cu mașină-capcană. Volodimir Zelenski spune despre suspectarea serviciilor secrete Ucrainiene în atentatul în care a fost ucisă Daria Dughina, simplu: „Nu se află pe teritoriul Ucrainei."

Cred că o astfel de analiză n-ar trebui să lase pe dinafară declarația Șefului Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), generalul Vasili Maliuk, care a mărturisit la postul de televiziune național ICTV că Daria Dughina, fiica colaboraționistului Moscovei, Alexander Dughin, a fost asasinată accidental de serviciile speciale ucrainiene, într-un atentat cu mașină capcană. Ținta a fost tatăl Dariei. Din nefericire, cei doi au făcut schimb de mașini. Teribil, Daria s-a dezintegrat chiar sub ochii tatălui ei.

Vânătoarea serviciilor speciale vizează (deocamdată!) conaționalii colaboraționiști și concetățenii ruși acuzați că prin acțiunile lor au dus la moartea civililor sau soldaților ucraineni. Desigur, Maliuk subliniază că afirmațiile lui nu reprezintă poziția oficială a Kievului. Maliuk a spus că Ucraina nu își poate asuma în mod oficial responsabilitatea crimelor. "Oficial, nu vom admite acest lucru. Dar, în același timp, pot oferi câteva detalii" - a spus acesta...

Șeful SBU a admis faptul că această campanie de asasinate, desfășurată prin rețele de agenți secreți și agenți clandestini, a acordat prioritate cetățenilor ucraineni care colaborează cu autoritățile de ocupație rusă pentru a aresta și tortura alți ucraineni. În interviu, Maliuk a oferit detalii despre mai multe crime autorizate de oficialii ucraineni și despre presupusele procese interne ale guvernului ucrainean care le-a autorizat.

Maliuk a susținut că procesul decurge după cum urmează: înainte de a planifica și executa un asasinat, conducerea SBU cooperează cu agențiile de aplicare a legii și de informații la nivel național pentru a identifica ținta și a confirma că el sau ea a fost responsabil pentru activitățile din timpul războiului, care au dus la uciderea sau rănirea cetățenilor ucraineni.

N-am nimic de comentat, așa cum am spus. Doar că orice analiză care are ca obiectiv "asasinatul politic" nu poate să nu privească și spre est. De observat, totuși, este lipsa de analiză a lumii Occidentale, democratice a acestor declarații. Să fi fost o întâmplare? Poate ne vor spune "analiștii" imberbi, cu mânecile sacoului suflecate, sau generalii de la tv. Deocamdată s-au limitat să ne spună senini, că adevăratul vinovat în atentatul împotriva lui Trump, este chiar el însuși...

Oricum, Ideea este simplă. Nu trebuie decât ca oamenii incomozi să fie transformați în ținte. Asta se aplică atât politicienilor, cât și ziariștilor și oamenilor publici care nu se conformează "liniei oficiale". Chiar și la noi, în România, ziariștii care nu se conformează liniei oficiale sunt jigniți, transformați în paria, ținte ale oprobriului public, etc. Toate acestea, să ne amintim, a început în pandemie, când oficial, li s-a cerut jurnaliștilor să se informeze DOAR din surse oficiale...

Academicianul, scriitorul, sociologul și plasticianul Eugen Mihăescu, bun cunoscător al vieții politice americane, descrie această tehnică în amănunt, într-un text din Cotidianul, care merită citit și citat.

"Vedete celebre sau personalități din Partidul Democrat au făcut de-a lungul timpului declarații capabile să incendieze mințile tulburate: "Aruncați în aer Casa Albă" striga Madonna în 2016 după victoria lui Donald Trump. "Închideți-l pe Baron Trump (fiul cel mai mic al fostului președinte) într-o cușcă cu pedofili!" îndemna Peter Fonda actor și activist, fiului celebrului Henry Fonda. Lor li se alătura, în 2018, Johnny Depp, la un festival din Marea Britanie, întrebându-se: "Când a fost ultima dată când un actor a ucis un președinte? Poate că a sosit din nou momentul!"

Atunci când Trump și-a anunțat candidatura anul trecut, democratul Dan Goldman declara la o televiziune că Trump "nu este numai nepotrivit, ci este distrugător pentru democrație și trebuie să fie eliminat!" Și nu mai demult decât pe 8 iulie, președintele Joe Biden, exasperat de insistențele colegilor din Partidul Democrat, care îi cereau să îi asigure că este capabil să-și asume candidatura și mandatul până la capăt, declara: "Am discutat destul despre situația mea mintală, a sosit momentul să punem ținta (Bull's Eye) pe Trump."

Campania de demonizare a candidatului Donal Trump a ajuns la paroxism în ultimele luni, când s-a dovedit că toate încercările de a-i bara drumul către președinția Americii prin justiție nu numai că au eșuat, dar i-au crescut cota de popularitate, l-au ajutat să strângă mai multe fonduri pentru campanie și i-au ridicat cota în sondajele privind intenția de vot. Rezultatul isteriei anti-Trump s-a văzut sâmbătă la Butler, în Pennsylvania.

Președintele Joe Biden "se ruga" duminică, după atentat, pentru sănătatea lui Donald Trump, dar, în urmă cu o lună, scria pe rețeaua de socializare X: "El (Donald Trump) este o amenințare pentru libertatea noastră. Este o amenințare pentru democrația noastră. Este literalmente o amenințare pentru tot ceea ce reprezintă America."

Elita Uniunii Europene - susține deasemenea academicianul -, a declanșat o la fel de primejdioasă, acțiune de transformare în țintă a premierului maghiar Victor Orban. Și are dreptate: zilele trecute, campania mai multor țări europene - începută cu mult înainte -, de transformare în țintă și de boicotare a guvernului de la Budapesta a continuat cu acțiunea unor miniștrii ai afacerilor externe din UE, care plănuiau să boicoteze un summit pregătit de Ungaria, care deține președinția rotativă a Consiliului UE, pentru luna august.

Partenerii din UE pregătesc astfel, o înfierare Ungariei, dar și o pedeapsă "țintei" Viktor Orban, pentru vizitele la Putin și Xi Jinping.

Aștept(ăm) de la zecile de "experți", doctori în politică externă, studii de securitate, prompteriste, generali, universitari, șamd, în exces pe piața publică românească, o analiză pe această temă. Oare o să aștept(ăm) mult?

Octavian Hoandră

loading...
PUTETI CITI SI...