Mâinile campionului
Postat la: 03.08.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Duminică se încheie Jocurile Olimpice de la Tokio, ca un triumf al sportului și al olimpismului, în bătălia crâncenă și parcă interminabilă cu pandemia. Pentru sportul românesc, cele numai patru medalii pe care le-am cucerit până acum (1 aur și 3 argint), oricât de onorabile sunt, nu înseamnă însă decât egalarea bilanțului total de la Rio (1-1-2) sau, altfel spus, alți patru ani de bătut pasul pe loc, după cel mai slab rezultat din istoria olimpismului nostru, din 1936!
Suntem, așadar, tot acolo, dar nu e nici pe departe vina sportivilor, ci este consecința firească a felului în care toate conducerile României și toate partidele de după ‘89 au privit și au tratat atât marea performanță, cât și mișcarea sportivă în esența și importanța ei! Sporturi de mare tradiție, care ne-au adus succese istorice de-a lungul anilor, s-au prăbușit treptat-treptat până la pragul simplei figurații în arenele olimpice, mondiale și europene, umilind de-a dreptul gloriile de odinioară. Unde ne sunt gimnastica, atletismul, handbalul, caiacul și canoea, luptele, tirul, halterele, judo-ul, boxul, tenisul de masă chiar? În prezent, vedem ici și colo doar mari absențe sau apariții simbolice, unele chiar jenante. Dezamăgitoare au fost retragerea tenismenelor, în frunte chiar cu Simona Halep, căderea lui Marian Drăgulescu și accidentarea Larisei Iordache, decepționantă ratarea dublelor campioane mondiale Beleagă-Cozmiuc de la categoria ușoară și a schifistelor de la 8+1, inexplicabilă clasarea lui Robert Glință, ca să nu mai vorbesc și de francezul care ne-a reprezentat la triatlon (locul 36!).
Iar rușinea absolută a venit de la fotbaliștii guralivului Rădoi, incapabili să înscrie măcar un gol în turneul olimpic, la care FRF a deplasat a doua delegație ca mărime din întreg lotul tricolor, în frunte cu starostele Burleanu! Reproșuri li se cuvin și cluburilor autohtone care au refuzat să trimită la Tokyo jucătorii care fuseseră selecționați. Chipurile pentru că nu doreau să-și riște șansele din cupele europene. Or, știm de-acum că s-au făcut de râs și acolo, fiind eliminate pe rând.
Aici, însă, o paranteză, legată de comentariile apărute pe rețelele sociale. CSA Steaua, clubul lui Ciprian Tudosă, unul dintre glorioșii medaliați cu argint, alături de Marius Cozmiuc în proba de schif 2 rame, a postat pe net, în ziua succesului de la Tokyo, o fotografie cu palmele sportivului, însoțită de comentariul adăugat ulterior de un site: " În ziua în care un canotor medaliat la Olimpiadă publica poza cu aceste mâini muncite, ziarele de sport alocau 99% din spațiu unor fotbaliști eliminați de echipe din Kazahstan și Albania !".
Aveți imaginea alături și apreciați singuri ce poate însemna sacrificiul unui medaliat olimpic! Nu se mai înghesuie nici un lider politic să-și facă poze cu medaliații, iar dacă ar fi după mine, aș plasa această poză în Muzeul Sportului de la COSR, ca să intre în istorie și să vadă toată lumea prețul unei medalii. Sau să și-o agațe în birou ministrul Novak, al Sportului, care nu s-a mai deranjat să-i întâmpine pe schifiști la întoarcerea de la Olimpiadă, eventual să-i dea o copie și ministrului Drulă, de la Transporturi, care, din înălțimea funcției sale efemere, nu i-a răspuns la telefon Elisabetei Lipă, președinta Federației de Canotaj, cu șase prezențe olimpice, medalii și titluri olimpice, mondiale și europene!Marți dimineață a ieșit din istorie și ultima canoe românească ajunsă într-o finală olimpică, parcă pentru a onora măcar așa istoria flotilei de aur a amiralului Ivan Patzaichin.
Veteranul Victor Mihalachi și tânărul său coechipier Cătălin Chirilă n-au reușit însă decât locul 5, departe de podium și de speranțele noastre! Iar ca tacâmul să fie complet, tot marți dimineață, cu două ore înainte ca Larisa Iordache să intre în presupusa ei (unică) finală de la sol, a ticluit pe contul de fbook o lungă jelanie lacrimogenă,în care ne anunța că nu mai intră în concurs, că iar își ia o pauză , după care din nou... va reveni! La 25 de ani, când Nadia Comăneci s-a retras la 19?! Nimic mai trist și mai edificator pentru sfârșitul olimpic al gimnasticii românești!...
Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...