La un pas de al Treilea Război Mondial

Postat la: 22.10.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

La un pas de al Treilea Război Mondial

Ministrul francez al Apărării solicită ultimativ partenerilor NATO o intervenție directă în războiul din Ucraina, prin utilizarea armelor convenționale. Scurt pe doi. Coreea de Sud își anunță intenția de a trimite trupe în Ucraina, în contrapartidă cu militarii din Coreea de Nord, care luptă de partea forțelor Federației Ruse. Mai rămâne ca și Hamasul și Hezbollah să intervină în războiul ucrainean de partea lui Vladimir Putin, iar forțele israeliene, de partea lui Volodimir Zelenski. Și astfel prologul celui de-al Treilea Război Mondial va fi împachetat și legat cu fundițe.

Înainte de a se declanșa cel de-al Doilea Război Mondial, a existat războiul din Spania. Un război cumplit, cu numeroase atrocități, victime și distrugeri de bunuri materiale care, așa cum s-a constatat mai târziu, a fost un teren de exercițiu, un teren de încercare pentru forțele care aveau să se confrunte mai târziu în cel mai sângeros război din istoria omenirii. De partea lui Franco s-au plasat atunci Germania și Italia și, împreună cu ele, voluntari din diverse state ale viitoarei axe a răului. Adversarii dictatorului Franco s-au adunat din toate colțurile lumii. E adevărat, nu s-a creat o coaliție de state, dar în mod neoficial a participat în acest război un număr uriaș de mare de voluntari, aducându-și cuvenitele sacrificii pentru ca spaniolii să rămână un popor liber. Însuși Ernest Hemingway, unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii, a luptat pe frontul din Spania. În acele timpuri, tinerilor romantici și curajoși nu li spunea mercenari. După ce în Spania s-a săvârșit încălzirea, a izbucnit în toată grozăvia lui și cel de-al Doilea Război Mondial.

Păstrând proporțiile și raportându-ne la epocă, ținând cont și de tehnologiile existente, putem asista la un proces asemănător, declanșat de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei. Deși Putin a eșuat în războiul său programat să fie fulger, deși nu a estimat corect reacția Occidentului și nici capacitatea ucrainenilor de a se apăra, deși s-a intrat într-un război de uzură, iată că lucrurile se pot precipita în mod tragic. Dacă partenerii NATO acceptă propunerea lansată în mod insistent, mai întâi de președintele Macron, iar acum de ministrul Apărării din Franța, atunci practic organizația declară război în mod oficial Federației Ruse. Dacă și trupele nord-coreene se vor ridica la cifra preconizată de 13.000 de militari, dacă vor veni pe câmpul de luptă de cealaltă parte a frontului și trupe sud-coreene și dacă în toată nebunia asta se vor mai implica de o parte și de alta și Iranul, Hamas, Hezbollah și forțele israeliene, atunci vom avea servită pe tavă o altfel de Spanie.

Situația este însă mai complicată și mai periculoasă decât ar putea sugera tabloul de mai sus. NATO, dacă se implică pentru a apăra Ucraina, o va face în mod obligatoriu nu numai pe teritoriul Ucrainei, nu numai în teatrul de luptă propriu-zis, ci și pe teritoriul Federației Ruse. Aplicând lovituri tuturor facilităților militare de care dispune Putin și care pot fi utilizate împotriva Ucrainei. Războiul se va extinde și asupra spațiului aerian al Federației Ruse. Dacă se implică și alte state, pe lângă statele NATO, așa cum de altfel vedem că se întâmplă, avem un fel de război mondial pe un teritoriu strict determinat, dar extrem de vast, care în prima etapă acoperă suprafața Rusiei, cel mai mare stat ca întindere din lume, și suprafața Ucrainei. Iar apoi se poate extinde în toate direcțiile. Pentru că și strategii Federației Ruse pot adopta și pune în practică aceeași teorie. Rușii nu se pot apăra de NATO decât atacând pur și simplu statele NATO. Și se ajunge la pasul trei.

Doctrina militară a Federației Ruse, modificată de două ori pe parcursul acestui război, pornește de la teza conform căreia, dacă Federația Rusă este supusă unei agresiuni vitale, ea se va apăra aruncând în luptă întreg arsenalul militar de care dispune. Deci inclusiv arsenalul nuclear și termonuclear. Tot conform doctrinei militare, statele NATO și aliații lor, cum ar fi în acest caz Israelul, ca să dau un singur exemplu, vor utiliza la rândul lor întregul arsenal nuclear și termonuclear de care dispun. În aceste condiții, războiul din Ucraina, deja escaladat, care riscă să genereze un război mondial, îi va oferi omenirii cu certitudine ultimul război mondial din istoria ei. La acest grad de nebunie s-a ajuns!

Sorin Roșca Stănescu

loading...
PUTETI CITI SI...