Jumătate de triliard de dolari destinați industriei americane de război

Nimeni n-a sesizat atât contrastul, cât și asemănarea dintre München-ul toamnei anului 1938 și cel al iernii 2024. Dacă atunci, francezii și britanicii au semnat Acordul de așa-zisă pace cu Hitler, prin care cedau Sudetele Germaniei, fără a invita și Uniunea Sovietică, în zilele noastre, vedem un altfel de München. Nu ne referim la prestigioasa echipă de fotbal Bayern sau la Oktoberfest, ci la Conferința NATO de securitate. De ce n-a prins nimeni fenta cu cel mai mare acord comercial de înzestrare militară din istoria umanității, semnat cu cerneală simpatică, tot la München, sub ochii noștri? Un Plan Marshall pe invers.

În zadar mama (profesoară de istorie) îmi explica despre dezastrul din anii 1938, când dictatorul nazist i-a păcălit pe francezi și pe englezi. Eram mai fascinat de ciocolata Willy Wonka și de magia Hoch Zylinder-ului galben de pe ambalaj. În Hochparter, îmi făcusem o galerie de astfel de hârtii cu valoare capitalistă, alături de posterul cu Pink Floyd. Dacă de mic, soldații mei de plumb erau întotdeauna a Wehrmacht-ului, ale vecinului Călin, de pe strada Someșului din Timișoara, era roșii căcănii ai Armatei sovietice. Mama intra în contradicție permanentă cu bunicii, care spuneau că nemții au fost mai umani decât rușii.

Crescută și învățată la școala lui Daicoviciu și bătrânul Giurescu, mama mea, Ileana, știa să facă simple corelații și puneri în context. Avea logică și explicații simple. Nu dramatiza, cu toate că a trebuit să fugă de foame din Moldova, la vârsta de cinci ani, tatăl ei fiind luat prizonier la Stalingrad. M-a învățat să nu interpretez ideologic istora, pentru că risc să trag concluzii greșite.

München-ul anului 1938 seamănă, dintr-un anumit unghi de vedere, cu München-ul anului 2024. Și atunci și acum puterile invadatoare, Germania, care a luat pe sus Sudetele, precum azi, Rusia, Crimeea, Donețk și Lugansk, au revendicat că drepturile minorităților etnice erau violate de ofițerii statelor, Cehoslovacia, în primul caz, Ucraina, în cel de-al doilea. Nici atunci, nici acum, liderii ruși n-au fost invitați.

Există și mari diferențe. Premierul britanic de azi, Rishi Sunak, e opusul naivului Nevile Chamberlain care, săracul de el, credea că prin Acordul de la München, din septembrie 1938, semnat cu Hitler, împreună cu Benito Mussolini, conducătorul fascist al Italiei, Édouard Daladier, premierul Franței, va obține pacea.

Vigilentul, dar și vizionarul Winston Churchill a ținut, după câteva zile, un faimos discurs în Camera Comunelor de la Londra, clamând înfrângerea. Adresându-i-se premierului laburist, Nevile Chamberlain, Churhill, aflat în opoziție, i-a adresat celebrele vorbe: " Ai avut de ales între război și lipsa de onoare. Ai ales lipsa de onoare și vei avea război." L-a acuzat că nu l-a invitat și pe Stalin la semnarea Acordului. După un an, se parafa rușinosul Tratat Ribbentrop-Molotov. Când am aflat de consecințele acestuia pentru țara mea, am îngropat soldații de plumb sub rădăcinile nucului din grădină. Occidentul, reprezentat atunci de Franța și de Marea Britanie, era mai speriat de expansiunea comunismului, decât de cea a nazismului.

Președintele SUA, Franklyn Roosvelt, se confrunta cu distrugerile provocate de uraganul, care a lovit Long Island, ucigând peste 300 de oameni de-a lungul țărmului Rhode Island. America era în plină refacere după Marea Recesiune. Ziarele erau mai preocupate de începerea stagiunii Teatrului de revistă de pe Broadway. Nimeni nu era interesat de ce se întâmplă pe bătrânul continent. Economia își lua avânt sub administrația celui mai longeviv președinte al SUA. Coincidență sau nu, anunțul morții subite a lui Alexei Navalnîi, opozantul lui Putin, s-a făcut cu jumătate de oră înainte de deschiderea lucrărilor celei de-a șaizecea ediție a Conferinței de Securitate a țărilor membre NATO. Poate nu întâmplător, înainte de evenimenul lunii februarie 2024, presa de peste Ocean alarma civilizația europeană cu zvonul că Trump, dacă va câștiga alegerile din toamnă, va scoate SUA din NATO.

Trick & track-ul american a prins. Liderii europeni au căzut în capcană. Prin frica indusă, mai ales de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care proclama că în patru, cinci ani, Rusia va ataca un stat membru al Alianței Nord Atlantice, pentru a verifica vigilența apărării comune, toate vocile liderilor țărilor europene au cerut în cor să ne înarmăm și să scoatem mai mulți bani. Și mai mult, s-a spus cu voce tare că e arhi-necesară trimiterea de armament în Ucraina. Perfidul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz, a turat discuțiile privind scoaterea de bani mai mulți pentru armată din toate trezoreriile europene, uitând să exlice de ce Germania are cea mai redusă contribuție din PIB pentru armată. Sub 2 %.

Pentru prima oară la o astfel de întrunire de securitate, liderii statelor membre ale NATO au recunoscut supremația militară a Rusiei în Estul Ucrainei. Înainte de summit-ul NATO, rușii cuceriseră, ca un contra trofeu, Avdiivka, un oraș important pentru închiderea inelului de ocupație din inima Donețkului. Sursele deschise susțin că la München nu s-a mai vorbit deloc de contraofensivă, ci doar de îngrijorare și de frică.

Efectele sancțiunilor n-au dat roade. Putin nu mai moare de cancer. Activele rusești din băncile occidentale, aproximate la 300 de miliarde de dolari, fac cu ochiul traderilor războiului. Când un înalt oficial american a fost întrebat cum vor îndeplini Statele Unite angajamentul lui Biden din 2021, când a promis „consecințe devastatoare" pentru Rusia, dacă Navalnîi ar muri în închisoare - o declarație făcută de președintele SUA, în prezența lui Putin la o întâlnire de la Geneva -, acesta a ridicat din umeri.

Lăsând de o parte, penibila clamare a nevoii de o nouă ordine mondială a secretarului general al ONU, Antonio Manuel de Oliveira Guterres, la München, s-a iscălit cu cerneală inteligentă probabil cel mai mare acord comercial de înzestrare militară din istoria umanității, între țările membre UE și producătorii americani. Doar România face achiziții de patru miliarde de dolari anual de produse - just in case - made in USA. Dacă facem regula de trei simplă pentru cele 30 de state membre, în afara SUA, depășim amețitoarea sumă de jumătate de triliard de dolari. Cum să nu duduie economia Unchiului Sam?

Marius Ghilezan

P.S. Pentru cei care nu sunt încă duși cu pluta, banii din Planul Marshall de refacere a Germaniei postbelice s-au dus în proporție de 85 % către industriașii americani, specialiști - nu-i, așa? - în reconstrucție. Acum, se duc la Raython, Lockheed Martin, General Dynamics, marii industriași ai înarmărilor fără limite.

Amenințarea cu Putin va lua pe sus cel puțin o țară din NATO are rolul de a spori numărul de cifre din cel mai mare acord comercial SUA-restul țărilor civilizate de armament.