Internaționalismul liberal a eșuat, dar putem trăi într-o lume multipolară!
Postat la: 09.05.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
O nouă eră a rivalității marilor puteri și a competiției resurselor nu trebuie să se sfârșească în ruină, scrie editorialistul the New Statement, Michael Lind.
„Dacă previziunilor lui Robert D Kaplan, John Gray și Helen Thompson, privind un viitor tragic al luptelor globale și regionale între marile puteri și puterile mai mici deopotrivă, se vor împlini, atunci asistăm la sfârșitul poate pentru totdeauna a proiectul internaționalismului liberal," scrie autorul.
În urma celor două războaie mondiale și a Războiului rece, promisiunea internaționalismului liberal de a construi o lume a păcii a atras cetățenii din Occident și din lume. Marile puteri s-au înțeles că prin colaborare pot promova securitatea reciprocă, prosperitatea fiecărei națiuni și apăra valorile comune.
Autorul mai spune că o singură putere ar fi putut prelua conducerea lumii prin forță sau federalizare."Internaționaliștii liberali au căutat să împace obiectivele independenței naționale cu armonia globală, înlocuind competiția dintre state pentru putere și bogăție cu guvernanța globală, mai degrabă decât cu guvernarea globală," mai consideră Michael Lind.
"În viziunea internaționalist-liberală, securitatea colectivă ar face ca toate statele, mari și mici, puternice și slabe, să fie ferite de agresiunea altora. Agresiunea interstatală ar fi interzisă prin tratate, iar statele în afara acordurilor ar fi pedepsite de forțele militare naționale sau globale desfășurate pentru a aplica legea globală de către o organizație globală - Liga Națiunilor sau Națiunile Unite", conchide publicistul New Statement.
Marea greșeală a celor mai mari puteri democratice e că au crezut că vor putea democratiza lumea, la fel ca încreștinarea.
"Proiectul de liberalizare a lumii a eșuat, la fel de decisiv ca și încercările anterioare occidentale de a încreștina sau „civiliza" omenirea," este concluzia profesorului Michael Lind de la Universitatea din Texas.
Autorul mai deplânge situația din lumea liberală, în care adversarii sunt lichidați prin intermediul justiției.
-
Nu te TEME, popor român!
Nu te TEME, popor român, ca să-ți trăiești din tot sufletul CEASUL DEMNITĂȚII tale care, iată, a sosit! Nu te TEME, că n ...
-
Schimbarea Americii și a lumii
Avantajul unei abordări realiste a ceea ce se petrece în societate plecând de la soarta oamenilor, cu favorizările și în ...
-
"Am spionat în Cuba pentru CIA"
În iunie 2000 am fost arestat de Departamentul Securității de Stat al Cubei (DSE) sub motivul că sunt spion CIA, ancheta ...
-
Hemiplegia morală definitivă
Mitingul românilor a provocat un ecou foarte mare în întreaga lume. "Poporul s-a ridicat... Fără precedent în România!" ...
-
Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
În istorie se numește critica izvoarelor, internă și externă, se studiază la cursul de științe auxiliare ale istoriei (h ...
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...