Hainele cele noi ale împăratului
Postat la: 12.07.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
"Nu numai culorile și desenele erau frumoase, dar ei ziceau că hainele făcute din această stofă aveau și o însușire minunată, și anume că toți cei care nu erau potriviți pentru slujba pe care o îndeplineau și toți care erau proști de dădeau în gropi nu puteau să le vadă. - Strașnice haine! s-a gândit împăratul. Dacă mi-aș face niște haine de acestea aș putea să aflu care dintre slujbașii împărăției nu-s buni pentru slujbele pe care le au și aș putea să aflu care din supușii mei sunt proști și care sunt deștepți. Numaidecât trebuie să-mi fac asemenea haine. Și a dat pehlivanilor o mulțime de parale să înceapă să lucreze." (Hans Christian Andersen)
Declarația summitului NATO de la Washington la cei 75 de ani aniversari poate fi privită și ca o nouă constituție a imperiului american extins. NATO e o organizație politico-militară. Sau declarația mai poate fi văzută ca o constituție revizuită și adăugită, o constituție adusă la zi în care subiectul principal este Ucraina, noua mare provincie a imperiului, aflată în război cu Rusia din care cândva a făcut parte. Sub imperiul țarilor și a URSS.
Din această declarație aflăm tot de ce avem nevoie ca să înțelegem imperiul din care și noi facem parte, pe la margine. Din cine este compus imperiul? Din Statele Unite ale Americii, bineînțeles, din Marea Britanie, Canada, Uniunea Europeană, Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Japonia. Un miliard de oameni - așa scrie în declarație. Și să nu uităm, sunt salutați și noii membri: Finlanda și Suedia. Și ultima dar nu cea din urmă, Ucraina. Ucraina care e chiar preocuparea principală a declarației. Câți bani, ce ajutoare, strategii, asigurări etc. NATO e mașinăria care își rotește ochii 360o (expresie care revine obsesiv), global.
Imperiul pare să-și fi regăsit ceva foare important pe care îl pierduse pe drum după 1990: adversarul. Adversarul principal e de la sine înțeles Rusia: „Invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina a distrus pacea în zona euro-atlantică (de ce și atlantică? - n.n.) și a subminat grav securitatea globală (cum? - n.n.)". Adversarul e prezentat pe larg în declarație. Dar urmează imediat China: „Ambițiile declarate și politicile coercitive ale Republicii Populare Chineze (RPC) continuă să pună la încercare interesele, securitatea și valorile noastre. Parteneriatul din ce în ce mai profund dintre Rusia și RPC..."
Dar nu-i nimic pentru că „Vom continua să asigurăm apărarea noastră împotriva tuturor amenințărilor și din toate direcțiile, pe baza unei abordări de 360 de grade".
Joe Biden a mai produs o gafă monumentală: l-a anunțat pe președintele Putin când îl primea la tribună pe Zelensky. Zelensky nu și-a putut reprima râsul. Summitul aniversar al NATO vine în mod nefericit după dezbaterea televizată dintre actualul președinte american Joe Biden și fostul președinte Donald Trump. Rezultatele dezbaterii sunt cunoscute: un fiasco pentru Joe Biden și pentru Partidul Democrat. Dintr-o dată presa mainstream, CNN, New York Times, Washington Post, Wall Stret Journal au descoperit brusc marile slăbiciuni datorate vârstei ale lui Biden. Timp de patru ani nu le-au văzut. Joe Biden ar trebui să se retagă din cursa pentru un nou mandat, au spus toți în cor. Dar Biden nu se lasă, nu se dă dus.
La fel Declarația de la Washington din 2024 e foarte ofensivă, acoperă toate domeniile mai ales militare și toată geografia globală. Dar câte din cele declarate se vor și pune în practică? Avem de a face cu un adevărat document fondator sau doar cu un act de propagandă? Nici un analist serios nu se va încumeta să răspundă la o asemenea întrebare.
Noua „Constituție" de la Washington reprezintă poate doar hainele cele noi ale împăratului. Și dacă împăratul e gol?
„- Împăratul e gol! A spus deodată un copil.
- Asta-i vocea nevinovăției! a zis tatăl copilului și a spus în șoaptă ce vorbise copilul
- Împăratul e gol! a strigat tot poporul.
Împăratul a auzit și i s-a părut și lui că poporul are dreptate, dar s-a gândit: „Acuma nu mai pot să dau înapoi, trebuie să o țin într-una așa cum am început". Și curtenii au mers înainte și au dus trena pe care n-o vedea nimeni fiindcă nu era nici o trenă." (op. cit.)
Petru Romoșan
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...
-
Patriotismul este o aplicație a graviației
Patriotismul este o falsă raportare la țară. Țara este convenție artificială care statistic, își schimbă configurația od ...