Gaza, o înfundătură. Sau o conservă?

În timp ce o colosală armată navală și aeriană a fost deplasată de Statele Unite și aliații lor în proximitatea Gazei, în plan diplomatic se fac eforturi consistente de toate părțile pentru a tempera războiul. Și mai ales consecințele acestuia în ceea ce privește populația. Mai mult decât în cazul Ucrainei, de fapt mult mai mult, asistăm la opinteli diplomatice de anvergură. Atât în lumea occidentală, cât și în lumea să-i spunem anti-occidentală. Va fi creat un echilibru? Și, dacă da, cum va funcționa?

Puterea de foc a flotei maritime și aeriene dislocate de Statele Unite și de aliați în apele Israelului, în imediata vecinătate a Gazei, este fără precedent după cel de-al Doilea Război Mondial, respectiv după debarcarea din Normandia. În plan militar, decizia devine din ce în ce mai clară, după ce în Israel sosește și numărul unu de la Pentagon. Israelul va fi apărat cu toată energia, cu toată puterea de foc navală, aeriană, dar și a batalioanelor de infanterie marină de care sunt capabile Statele Unite împreună cu aliații lor. Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că dacă Libanul va interveni, lovind dinspre nord Israelul cu forțele Hezbollah, atunci această țară va fi făcută una cu pământul. La fel în ceea ce privește Iranul, dacă cumva va înlocui implicarea indirectă printr-o implicare directă, manifestă și ostentativă. Și toate celelalte state din zonă ostile Israelului vor avea aceeași soartă. Aceasta în plan militar. În plan politic, situația se cam inversează. Astfel încât Gaza se poate transforma într-o fundătură în ceea ce privește ofensivă israeliană. Și asta după ce a fost închisă ca o conservă.

Războiul diplomatic care însoțește pregătirile militare poate literalmente să preia rolul principal. Nu s-a mai întâmplat nici măcar în timpul războiului din Iugoslavia sau mai recent, pe parcursul războiului din Ucraina, ca liderii occidentali să intre într-o asemenea stare de fierbere. Contactele politice la cel mai înalt nivel s-au intensificat, iar șefii de state, rând pe rând, merg în Israel pentru a se confrunta cu Netanyahu. În regim de maximă urgență, este inițiat în acest sens și un summit al Uniunii Europene. Ce încearcă să demonstreze Occidentul în acest război diplomatic pe care-l duce? În primul rând, că este decis să apere cu orice preț Israelului. În al doilea rând, că este profund preocupat de soarta populației civile din Gaza, de supraviețuirea ei și de asigurarea unui viitor decent fără Hamas. Acest al doilea obiectiv vine cumva în contradicție cu pregătirile de natură militară, care se concentrează exclusiv asupra protejării Israelului și distrugerii organizației Hamas.

La rândul lor, cei mai mulți lideri ai lumii antioccidentale se întâlnesc în adevărate iureșuri de vizite reciproce și încearcă cu disperare să pună în plan propagandistic semnul egalității între Hamas și palestinieni, să protejeze organizația teroristă Hamas sub pretextul că protejează populația din Gaza și să profite de întreaga conjunctură pentru a reitera necesitatea edificării statului palestinian.

Între aceste două blocuri de state se află o entitate care și-a dovedit pe deplin ineficiența, respectiv Organizația Națiunilor Unite, un uriaș cu picioare de lut, care nu are nicio posibilitate de a adopta vreo decizie cardinală, atâta timp cât în Consiliul de Securitate există state care-și utilizează cu obstinație dreptul de veto.

Situația, în loc să se simplifice, se complică pe zi ce trece, pentru că, în ciuda asigurărilor date, Israelul nu poate efectiv să asigure trecerea ajutoarelor umanitare spre Fâșia Gaza, singurul culoar existent fiind temeinic bombardat și deci distrus de către Israel. Și chiar dacă unele cantități de alimente și medicamente vor ajunge în Gaza, nimeni și cu atât mai puțin organizațiile umanitare nu pot garanta că nu vor fi distruse de către teroriști și că, într-un fel sau altul, vor ajunge la sinistrați. În cealaltă extremitate, Gaza rămâne închisă ca o conservă întrucât, în ciuda angajamentelor luate, autoritățile de la Cairo refuză să deschidă granița. Argumentând că Israelul nu și-a îndeplinit angajamentele luate privind organizarea taberelor de refugiați. Pentru Egipt este într-adevăr o problemă cardinală aceea de a accepta un uriaș exod de populație palestiniană, care s-ar putea ridica la cifra amețitoare de un milion de persoane. Sau chiar mai mult.

În toată această nebunie generală, autoritățile de la Beirut par paralizate de dependența lor cvasi totală față de Teheran. La fel cum teroriștii care încearcă să-i transform pe civilii din Gaza în carne de tun sunt transformați ei înșiși în masă de manevră a unor forțe politice externe și în final tot în carne de tun, și în Liban se poate repeta tragedia care cu câteva decenii în urmă a transformat această nouă Elveție într-un morman de ruine. Să ne amintim cum autoritățile de la Beirut au luat decizia fatală, în timpul confruntărilor dintre palestinienii conduși de Yasser Arafat și statul Israel, de a-i adăposti pe militarii liderului palestinian, care ulterior avea să primească premiul Nobel pentru pace. Și ce au făcut atunci acei palestinieni care se transformaseră în teroriști? Au intrat practic într-un regim de ostilitate inclusiv armată cu autoritățile de la Beirut. Și în cele din urmă au fost aruncați înapoi peste graniță, dar după ce Libanul a fost transformat în ruine. Se pare că această dramatică experiență a fost uitată.

Dintr-o clipă în alta, Joe Biden urmează să sosească în Israel. De ce? Pentru a semnala întregii lumi că Statele Unite caută cu disperare, dar și cu toată energia, soluții pentru a susține statul Israel, dar, în același timp, pentru a-i proteja pe palestinienii din Gaza, victime ale confruntării dintre Hamas și Israel. Într-o mână va ține ramura de măslin, iar cu cealaltă va amenința prin cele mai teribile arme pe care Statele Unite le au la dispoziție.

Ținând cont de această conjunctură militară și de acest dans frenetic al diplomației din întreaga lume, din ce în ce mai mulți analiști susțin că va fi indispensabilă organizarea unei conferințe a marilor puteri. Iar de la masa acestei conferințe nu ar putea lipsi, deși ipoteza este suprarealistă, Vladimir Putin, taxat în prezent drept inamicul numărul unu al statelor democratice și împotriva căruia există un mandat de arestare pentru crime de război emis de Curtea Internațională de Justiție. Dar mă rog - liderul rus ar putea fi prezent, dacă ceilalți lideri vor fi siliți să-l asculte și prin intermediul unei videoconferințe.

Sorin Rosca Stanescu