Făcătura Copilul de geniu. Cum ar demonta CIA magia!
Postat la: 13.05.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Concursul 'Românii au Talent' a fost câștigat de un băiețel de numai șapte ani, pe nume Rareș Prisăcariu, care a uimit România. Sigur, vorbim de România care folosește rețelele de socializare ca să afle de la influcenceri cu ce creme să se dea și ce să mai mănânce. Fără să vreau să fiu răutăcioasă, copilul drăgălaș recită ceva ce nu pricepe, iar asta e demonstrat științific.
O spune chiar un fost agent CIA, Andrew Bustamante. Într-un podcast din SUA, Bustamante explica faptul că oamenii au trei faze ale evoluției. De la 0 la 7 ani, ei nu disting adevărul de realitate și cred orice li se spune. Urmează o etapă în care disting realitatea de adevăr, de la 7 la 14 ani, pentru ca mai apoi până în jurul vârstei de 24 de ani, să se formeze cu principii și idei care de regulă le rămân pe viață. Cunoscând mediul în care au fost crescuți și credințele aferente, ei pot fi manipulați ca la carte. E parte din întreaga bază pe care CIA face strategia pentru a ajunge la persoane de interes.
De ce e relevant? Fiindca ne arată că intelectul românilor e undeva cu minus. Dacă o țară întreagă poate crede că acest copilaș drăguț a compus acel text care conține referințe la experiențe de viață pe care el nu are cum să le fi avut până la vârsta de șapte ani, îmi e clar, suntem fraieri! Suntem la nivelul de 0-7 ani, în care nu distingem adevărul de minciună. Sigur, nimic de zis, micuțul e simpatic și talentat și poate avea un viitor ca actor. Dar de aici până la a lăcrima la adevărurile din textul compus de un adult care probabil vrea să combată tot acest trend WOKE e cale lungă. E bine că România își apără credința, e bine că spunem că există Dumnezeu, e bine să dăm speranță. Ce e prost însă e că mare parte din populația acestei țări nu înțelege că e vorba de un show menit să facă audiență, cu texte bine targetate, și nu de un copil cu revelații apostolice!
Loredana Codruț
(stiripesurse.ro)
-
Tatăl lui Tucker Carlson a încercat să blocheze în 2009 fraudarea alegerilor din România
Dick (Richard Warner) Carlson este tatăl lui Tucker, are 82 de ani și este în continuare activ, după o carieră prodigioa ...
-
Un război tot mai ciudat
Cu avioane care vin la sfântul așteaptă. Cu blindate care sunt și ele pe drum. Cu baraje și magistrale submarine care sa ...
-
Cu poliția, procurorii și OLAF anchetând mari cazuri de corupție în Parlament, Comisia Europeană contraatacă
A făcut-o ieri, propunând în mod oficial crearea unui Organism european de etică, o construcție administrativă nouă în p ...
-
Trump și Carlson, ecoul disperării Americii normale. Au devenit simboluri mondiale ale luptei împotriva transumanismului!
Donald Trump a fost pus sub acuzare în scandalul documentelor clasificate, o înscenare menită să-i blocheze candidatura ...
-
"Baba cu chiloți de tablă" și "Doi scheleți se trag de piele" - două filme aliniate ideologic
Tiff-ul de anul acesta îl premiază pentru întreaga activitate pe genialul Oliver Stone. Fixat cumva psihologic în 1960, ...
-
Gușă: Discursul Dianei Șoșoacă e promovat ca să blocheze dezbaterea reală. Operațiunea "Vadim-nebunul" redivivus!
Cei care mai cunoașteți felul în care e organizată presa românească știți bine că poți să fii mediatizat doar dacă ți se ...
-
Festinul sărăciei de la Bulboaca!
În cea mai nevoiașă țară din Europa, săraca țară a Moldovei de peste Prut, a avut loc cel mai mare festin al micro Europ ...
-
Drobul de sare și inteligența artificială
Din nou un copil înarmat a făcut victime în Statele Unite. Interzicem armele? La Londra va avea loc primul summit la niv ...
-
Care e adevărul legat de achizițiile de armament?!
Până la greva profesorilor doar câțiva jurnaliști au expus cheltuielile nesăbuite făcute de către guvernările Iohannis p ...
-
Regele Charles ar putea fi folosit de lobby-ul maghiar!
Nicolae Titulescu, semnatar al Tratatului de la Trianon, atrăgea atenția asupra a ceva ce s-a dezvoltat după 1920, și an ...
-
Noua Ordine Internațională: refacerea circuitelor de aprovizionare cu produse agricole
Stupefiantă este viteza cu care se extind consecințele conflictului din Ucraina și care, de acum, este vizibil că afecte ...
-
„O cafea în așteptare" - un obicei care n-a prins în ospitaliera noastră țară
Din păcate, mediocritatea nu ucide, dar generează efectiv ura, invidia și tirania. Când definești un om de valoare, aleg ...
-
Un rege peste 56 de state, mai ieftin decât președintele unui singur stat!
Spectaculoasa prezență în țara noastră a Regelui Charles al III-lea, comportamentul său excepțional, emoționant, este un ...
-
Revenirea la idealitate
Invitat de comunitatea adventistă să susțin o conferință despre repercusiunile Reformei religioase - în prelungirea Conf ...
-
Guvernul trebuie să scadă TVA de la 19% la 5% la vânzările de apartamente
Dacă guvernul (noul) vrea să deblocheze piaţa imobiliară, vânzările de credite, de materiale de construcţii şi să reînce ...
-
Cum se apropie România de „zero absolut"
În lunile de început ale anului, țara a fost martora unui banchet opulent, ornat cu promisiunile populiste ale coaliției ...
-
Iohannis a decorat-o pe amanta președintelui Germaniei!
Klaus Iohannis și soția sa, dotată cu o poșetă Yves Saint Laurent de cca.3000 de euro, au mers cu un avion charter de lu ...
-
Atacul împotriva BOR devine violent și public. ''Ultimul Apărător'' trebuie să fie îngenuncheat!
Despre cartea lui Oliver Jens Schmitt (''Biserică de Stat sau Biserică în Stat. O istorie a Bisericii Ortodoxe Române'', ...
-
-
Surprize de proporții la Bulboaca
La Bulboaca, o localitate din Republica Moldova până de curând total necunoscută în Europa, au avut loc câteva eveniment ...
-
Klaus a înviat! Adevărat că s-a dat în stambă și că a devenit un ''președinte-bun-de-suspendat''
V-am povestit acum vreo zece zile că, în excursia din America de Sud, Klaus Iohannis a dispus să i se ofere un mecanism ...
-
Viitorul Ordinii Internaționale din perspectiva Crizei Ucrainiene
În cadrul războiului mondial hibrid amorsat de mai multă vreme, Pandemia Covid 19 a fost o etapă. Se pare că toți actori ...
-
Iohannis s-a spălat pe mâini
I-a primit. La Cotroceni. În calitate de președinte al României. Jucând rolul de mediator. S-a angajat să arbitreze cel ...
-
Nu mai fiți cocoși cu breasla care v-a lăsat repetenți!
Creșterea cu 25% a salariilor profesorilor ar însemna doar 500 de milioane de euro în acest an.
-
Coabităm cu Erdogan
Presa obedientă din România, dar și din lumea întreagă, cea închinată mult mai mult decât se cuvine Washingtonului, s-a ...
-
Și totuși, lui Erdogan i-a trecut glonțul pe la ureche!
Alegerile din Turcia ce s-au încheiat ieri cu victoria lui Erdogan vor deveni subiect de studiu pentru toți consultanții ...
-
Diversiune și contradiversiune în jurul lui Joe Biden!
Analistul Cozmin Gușă face o paralelă care ne-a dat de gândit, între două cazuri penale extrem de spectaculoase. Elena U ...
-
De la "sufrageria lui Oprea" la "mini-conclavul de la libanez". Ghid explicativ
Sufrageria casei lui Gabriel Oprea a devenit celebră atunci când Dan Andronic a fost obligat să aleagă ''Calea Adevărulu ...
-
România a ajuns la nivel de președinție africană!
Cărți exaltate de perspectiva globalizării și electronizării (vezi Peter F. Drucker, Post-Capitalist Society, Harper, Ne ...
-
Elena Udrea, Puiu Popoviciu și ''biden''-ul, etalonul de măsurare a deciziei din justiția românească
Miliardarul Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv la șapte ani de pușcărie de către justiția românească în 2017, și ...