Europa plătește oalele sparte în Ucraina!
Postat la: 04.07.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Astăzi, la Lugano, în Elveția, experții Băncii Europene de Investiții încearcă să pună la cale un plan financiar pentru refacerea Ucrainei. Pentru început, în valoare de 100 de miliarde de euro. Acesta ar urma să fie realizat după modelul aplicat deja cu ocazia achiziționării scandaloase a vaccinurilor anti-Covid. Și, firește, în această ipoteză, Europa va plăti oalele sparte în Ucraina de către Federația Rusă.
Din mai multe perspective, ironic vorbind, este o bună afacere. Vladimir Putin declanșează o invazie neprovocată, într-un stat care nu este nici NATO, nici UE. Cu această ocazie, distruge o bună parte a infrastructurii, determină refugierea în UE a milioane de ucraineni, ocupă 20% din țară, generează o criză energetică și alimentară, ambele extrem de costisitoare, iar, în final, cele 27 de state membre UE plătesc oalele sparte.
Între timp, Statele Unite, care intră și ele în inflație și în criză, le asigură totuși propriilor fabricanți de armament beneficii colosale, iar producătorilor de energie o dominare economică și politică a Europei prin intermediul gazelor lichefiate, care înlocuiesc gazul rusesc. Federația Rusă se alege din tot tămbălăul sângeros cu un vast teritoriu, ocupat de o populație traumatizată, copleșită de lipsuri, care va trebui o bună bucată de vreme ajutată să supraviețuiască în mijlocul unei infrastcturi distruse, dar, la schimb, cu un parteneriat politic și economic consolidat cu China, care se poate transforma într-un câștig financiar generat de exportul de energie, la fel de colosal ca cel care treptat este realizat de Statele Unite în Europa.
Cei patru călăreți ai Apocalipsei sunt aici. Ciuma, înlocuită acum de crizele pandemice, războiul, foametea și moartea. Au venit în galop pentru a reseta lumea. Și, în plin proces de resetare, Uniunea Europeană, aflată pe masa de operație, supusă unei terapii de șoc, nu găsește nimic mai bun de făcut decât să conceapă la Lugano un al doilea proiect extrem de costisitor și la fel de controversat cum a fost cel al achiziționării la comun a vaccinurilor anti-Covid. Să ne împrospătăm puțin memoria. La inițiativa doamnei Ursula von der Leyen, al cărei soț este amestecat până peste cap în afacerile Pfizer, și care nu este supusă sub nicio formă vreunei anchete a Parchetului European, instituție condusă de Laura Codruța Kovesi, s-a achiziționat, peste capul autorității statelor, o cantitate imensă de vaccinuri anti-Covid, care în bună măsură au mers la chiuvetă.
Premierii statelor europene au semnat fără să clipească contractul de achiziție pentru cantități uriașe, total nerealiste de vaccinuri, fără a observa că este pentru prima dată în istoria contractelor economice când, fără a se negocia, se încheie contracte cu clauze secrete, cu prețuri la discreția fabricanților și fără niciun fel de prevederi privind protecția cetățenilor. Contractele cu Big Pharma sunt atât de scandaloase, încât în orice lume normală ar fi trebuit să genereze demiterea imediată a șefei UE. Dar nu s-a întâmplat nimic. Pandemia a întors Uniunea Europeană cu roțile în sus. Paralizând cu foarte rare excepții voința statelor de a-și afirma în mod legitim drepturile suverane. Iar acum se pun la cale încă două fărădelegi.
Prima dintre ele va fi inițiată astăzi la Lugano. Statele europene se vor angaja într-o aventură extrem de costisitoare. Vor pune mână de la mână pentru a face față unor costuri pentru început doar de 100 de miliarde de euro, necesare refacerii Ucrainei, pe care nu ele au distrus-o. Sau refacerii a ceea ce mai rămâne neocupat din Ucraina, după ce marile puteri își vor fi luat mâna de pe capul lui Volodimir Zelenski. Desigur, la limită, nu este exclus să asistăm și la o șmecherie. Marca Ursula von der Leyen. Adică cele 100 de miliarde să se ducă nu către statul ucrainean, ci către firme din Uniune Europeană, alese pe sprânceană, care vor primi acești bani pentru ca, la schimb, să-și asume riscuri sau venituri substanțiale din refacerea infrastructurii acestui stat distrus de război. În final însă, oalele sparte nu le vor plăti nici rușii, nici ucrainenii, ci practic cetățenii statelor UE, care vor fi siliți să bage adânc mâna în buzunar. După ce, în prealabil au mai făcut-o o dată, găzduind cu generozitate milioane de refugiați.
A doua neleguire este și ea pe țeavă. Și, într-un fel, a fost anunțată. Din nou un proiect comun, adică comunitar, vizând plata în colectiv ca la CAP a importurilor de energie. Din nou se va juca pe mâna unor companii, care vor aduce această energie în Europa sau o vor genera, și pe mâna moartă a contribuabililor europeni.
Și teamă mi-e că se mai pune la cale și o a treia nenorocire, legată de criza alimentară. Și asta în timp ce liderii noștri politici dorm pe ei la Cotroceni, la Palatul Victoria și în Parlament, amețindu-se cu iluzia că România, una dintre cele mai bogate state din Uniunea Europeană, își poate asigura necesarul de hrană. Total fals! În fiecare zi importăm din Uniunea Europeană 70% din hrana pe care o consumăm, și asta pentru că suntem incapabili să procesăm ceea ce obținem din agricultură. Și vorba eminentului economist Mircea Coșea: „Importând 70% din hrană, importăm și inflația UE". Ura și gară!
Sorin Rosca Stanescu
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...