Efectul pervers al sancțiunilor economice
Postat la: 06.03.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Cel mai dur mecanism de sancțiuni economice aplicat vreodată în istorie generează efecte așteptate, dar și efecte neașteptate. În mod categoric, Federația Rusă nu s-a așteptat la așa ceva. Dar nici statele NATO nu s-au așteptat ca ecoul acestor măsuri de sancționare a Rusiei să se propage înapoi cu asemenea viteză și amplitudine. Nu este deloc exclus ca cea de-a treia parte, neimplicată în conflict, să fie de fapt beneficiara războiului economic.
Circulă în spațiul electronic o analiză extrem de bine concepută, conform căreia, reușind să profite de forța și de energia loviturii aplicate de adversar, Vladimir Putin ar fi pregătit un plan ingenios, la capătul căruia să preia de fapt activele deținute de occidentali în companiile rusești supuse sancțiunilor. Până la un punct, logica autorului anonim face sens. Să luăm de exemplu Raiffeisen Bank. Cea mai importantă instituție bancară austriacă, dar cu capital majoritar rusesc.
Sistemul de sancțiuni poate pune la pământ această bancă. În aceste condiții, valoarea ei de piață scade exponențial. Cineva poate cumpăra pe nimic ceea ce pare un cadavru. Un morman de gunoi. Autorul analizei de pe internet susține că Vladimir Putin a conceput un plan, prin care să achiziționeze pe mai nimic aproape tot ceea ce este practic abandonat de capitalul deținut de firmele statelor NATO. Ar fi ca un fel de naționalizare. O naționalizare extinsă inclusiv în ceea ce îi privește pe oligarhii ruși. Și că la capătul acestei operații, de fapt Federația Rusă ar ieși în câștig. Am studiat această ipoteză. Ea nu se confirmă în planul realității. Nu este decât unul dintre scenariile ingenios concepute ale propagandei de război. Dar ceva se întâmplă totuși cu aceste active.
Oligarhii ruși nu au posibilitatea să cumpere, decât în condiții extrem de complicate și prin mulți interpuși, activele pe care vesticii le vând pe mai nimic, în condițiile în care cotațiile pe bursă se prăbușesc, atunci când companiile sunt listate, ori valoarea lor se diminueză dramatic, atunci când sunt nelistate. În ceea ce privește riscul de a investi, dacă mai au resursele necesare, acesta este enorm, pentru că oricând poate interveni din nou blocajul. Este greu de presupus pe de altă parte că ar exista companii din Vest dispuse să aspire aceste aparente gunoaie, lipsite pentru o perioadă indefinită de timp de orice perspectivă de profit.
Iar când doi se ceartă, al treilea câștigă. În acest război economic necruțător, care se desfășoară între Federația Rusă și statele NATO, există o a treia parte, care stă în expectativă. China. China este cea care are o imensă oportunitate de a pătrunde atât pe piața vestică, cât și pe piața Federației Ruse, pentru a cumpăra masiv acțiuni sau părți sociale, care în prezent au ajuns la cote minime. Dar care în perspectivă vor crește.
Sâmbătă, Vladimir Putin a declarat că această blocadă economico-financiară concepută de statele NATO echivalează aproape - și a accentuat asupra cuvântului „aproape" - cu o declarație de război. Așa e. Ne aflăm și nu ne aflăm în prezența unei declarații de război. Dar totuși, războiul în plan economic se desfășoară. Și este necruțător. În final, va face mai multe victime decât războiul clasic, care se desfășoară în prezent în Ucraina. Să facem foarte pe scurt o trecere în revistă a costurilor.
Ucraina va rămâne pentru mult timp o țară distrusă, cu aproape întreaga infrastructură la pământ și cu aproape două milioane de cetățeni plecați în bejanie. Coloșii economici ai Federației Ruse s-au trezit cu picoarele prefăcute în lut și riscă să se prăbușească. Inclusiv coloșii energetici. Putin trebuie să scoată din buzunar, numai pentru a se mișca militar în Ucraina, trei miliarde de dolari pe zi, pe lângă alte pierderi colosale, cea mai importantă fiind prăbușirea rublei și inflația galopantă. Vestul Europei, la rândul său, nu mai beneficiază, începând de ieri, nici măcar de un metru cub de gaz rusesc.
După ce Nord Stream 2 nu a mai primit avizul tehnic pentru a funcționa, după ce statele NATO din Europa s-au raliat sistemului de sancțiuni conceput la Washington, sâmbătă Federația Rusă a decis închiderea conductei Yamal-Europa. Spre Germania, spre Austria, spre alte state dependente de gazul rusesc, nu mai vine nimic. Singura șansă, cel puțin într-o perspectivă imediată, este achiziționarea la prețuri mult mai mari a gazelor lichefiate furnizate de companiile americane. Dar, atenție, nici acestea nu sunt suficiente. Între timp, Federația Rusă face eforturi de a-și exporta gazele și petrolul rămase în surplus către China. Ceea ce înseamnă că, decuplându-se de Europa, Rusia lui Vladimir Putin devine dependentă de Beijing.
Iar la capitolul costuri, unul dintre efectele perverse ale războiului economic este că, într-o severă criză economică mondială, nu numai financiară, ci și de alimente, Uniunea Europeană se trezește în brațe numai până în prezent cu un milion și jumătate de refugiați din Ucraina, urmând ca acest număr să crească zi de zi. Nu se știe până unde. Iar acest uriaș val de refugiați, în general femei, copii și oameni vârstnici, va costa imens. Factura o vor plăti integral statele NATO.
Sufocându-se destul de rapid, Federația Rusă va trage după sine cu certitudine și Europa de Vest. Care, pentru a se salva, va sta la mâna Statelor Unite. Sau, dacă Statele Unite nu vor avea suficiente resurse, la mâna Chinei. Cel mai straniu și mai spectaculos efect pervers al războiului economic este rolul pe care îl va juca de acum încolo China în echilibrul marilor puteri.
Sorin Rosca Stanescu
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...