DNA face iar o omletă ieftină, cu cârnați
Postat la: 14.10.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
După o urmărire de trei luni de zile, Direcția Națională Anticorupție l-a săltat pe Nelu Tătaru. Fostul ministru liberal al Sănătății, medic de profesie, e acuzat că a luat șpagă de la pacienți ouă, carne și sume de bani între 100 și 500 de lei. Situația sa seamănă perfect cu cea a lui Traian Remeș, fost ministru de finanțe, care a pățit-o din cauza unor cârnați.
Dincolo de faptul că Tătaru susține că n-a condiționat efectuarea actelor medicale de primirea șpăgii și va fi probabil achitat, cele două cazuri au o problemă comună: DNA a fost creată pentru combaterea marii corupții, cea a gulerelor albe, care provoacă daune imense bugetului de stat. Pentru asta, pentru faptul că se așteaptă de la ei să recupereze bani mulți pentru stat, procurorii DNA au salarii imense, de peste 5.000 euro pe lună.
Pentru munca asta au și sporuri de toate felurile, locuințe și mașini de serviciu și dreptul să se pensioneze cu pensii mai mari decât salariile pe la 45-50 de ani. Și, în situația asta, în presă apar imagini înduioșătoare cu Tătaru, care se holbează la două bucăți de 50 de lei, aruncate pe masă.
Cazul acesta, demn de un sectorist care agață un gestionar care fură la cântar în piață, are o problemă de eficiență economică. Trei luni de zile DNA a folosit procurori, investigatori sub acoperire, filmări cu camere ascunse și acum se întreabă cum să atașeze probele, mai precis ouăle, la dosar. Un calcul simplu arată că eventualele șpăgi încasate de Tătaru în trei luni de zile nu acoperă nici măcar leafa pe o zi a celor care l-au urmărit. Mai scandalos e faptul că marile dosare de corupție ale DNA din ultimii ani cad pe rând în instanțe.
Recent a fost achitat Călin Popescu Tăriceanu într-un dosar în care fostul premier a fost acuzat că a luat o șpagă de 800.000 euro. Înaintea lui a scăpat Vasile Blaga, fostul ministru de interne căruia i-a găsit poliția 700.000 euro în portbagajul BMW -ului implicat într-un accident auto. La fel, Ponta și Ludovic Orban nu mai au astăzi nicio problemă. Și mai trebuie spus că Tătaru a fost ministru al Sănătății în pandemie, perioada aia nebunească în care, în numele luptei contra COVID 19, s-au făcut achiziții nebunești de miliarde de euro, cumpărându-se în neștire măști neconforme, vaccinuri rămase nefolosite, izolete și fel de fel de teste.
Dar DNA are treabă cu ouăle lui Tătaru, că au ajuns să coste și 1,5 lei bucata. Deocamdată, singurul efect notabil e scoaterea lui Tătaru de pe lista PNL pentru parlament. Nicolae Ciucă, președintele PNL, a cerut expres acest lucru pentru că doctorul anchetat de DNA Iași păta imaginea partidului. Nu-i așa? Nu vrem penali în funcții publice.
Dar, la Iași, ca să rămânem în zonă, pe lista PNL sunt Mihai Chirica, primarul orașului și Costel Alexe, președintele Consiliului Județean care au fiecare, pe cap, două dosare penale în care au fost deja trimiși în judecată, plus alte câteva în lucru. Dar, spre deosebire de Tătaru, Chirica și Alexa se înțeleg perfect cu șefii PNL Chirica e faimos pentru că are un copilaș precoce care, la vârsta de un an, și-a cumpărat singur o casă și un teren de 250.000 euro. Alexe, la rândul lui, e încurcat de 22 tone de tablă care s-au dus singure la firma unei rude. Dar asta nu contează. În PNL, când trebuie, câteva ouă cântăresc mai greu decât un tren cu tablă.
Aurelian Pavelescu
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...
-
Patriotismul este o aplicație a graviației
Patriotismul este o falsă raportare la țară. Țara este convenție artificială care statistic, își schimbă configurația od ...
-
USR, Lasconi și minciuna progresului: cum curentul woke vă manipulează și vă distruge viețile
Când te uiți la ceea ce a ajuns să însemne curentul „woke" în România - o ideologie importată, ambalată frumos și promov ...
-
Voturile lui Cozmin Gușă și ale Dianei Șoșoacă l-au împins pe Călin Georgescu în turul 2
Suntem înaintea alegerilor parlamentare, dar cu prezidențialele blocate, în urma unui demers al CCR ce poate fi asimilat ...