Diversiune și contradiversiune în jurul lui Joe Biden!
Postat la: 28.05.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Analistul Cozmin Gușă face o paralelă care ne-a dat de gândit, între două cazuri penale extrem de spectaculoase. Elena Udrea, care e proptită după gratii la penitenciarul Târgșor și Puiu Popoviciu, proptit la Londra, în cazul căruia Înalta Curte a decis să-i anuleze executarea pedepsei de șapte ani de închisoare cu executare. Gușă susține că sunt două cazuri în oglindă. O oglindă inversată. Cum așa?
Startul în cele două spectaculoase dosare penale este diferit. Diametral opus. Și, în mod straniu, analistul Gold FM ignoră acest lucru. Elena Udrea, fără niciun fel de dubiu, a făcut trafic de influență, presiuni și, desigur, și șantaj, pentru a obține sume colosal de mari de bani de la diverși oameni de afaceri, sub pretextul că banii ar reprezenta o contribuție la fondurile de campanie ale lui Traian Băsescu, ea fiind cel mai apropiat partener al acestuia și la campania PD ea fiind unul dintre liderii partidului. Aceste fapte, indiscutabil penale, au fost cel puțin parțial, în mai multe rânduri, recunoscute de Elena Udrea. Desigur, nu și faptul că o parte din banii strânși i-a atras pentru ea însăși. Fapt este că a avut și încă mai are o avere colosală.
Împotriva ei, din momentul în care a intrat în competiție cu Florian Coldea, atunci când acesta era cel mai puternic reprezentant al SRI și, totodată, al statului subteran, a fost declanșată o amplă anchetă, s-a întocmit un rechizitoriu, a avut loc un proces care a durat foarte mult, Gala Bute, a existat și o victimă colaterală, marele sportiv român, care de curând a și decedat și s-a ajuns, astfel, în situația în care în Costa Rica, unde fugise, Elena Udrea a fost reținută și încarcerată. Pentru prima dată, eu sunt cel care a dezvăluit, bazându-mă pe surse din Costa Rica și de la Washington, că Elena Udrea a fost supusă unui debriefing de către agenții serviciilor secrete americane în timpul președinției Trump și că, în schimbul punerii ei în libertate, Udrea a dezvăluit cum, la presiunile lui Joe Biden, pe atunci vicepreședinte al Statelor Unite, Traian Băsescu a făcut în așa fel încât Gitenstein, fostul ambasador al Statelor Unite la București să devină președinte al fondului proprietatea. El a pus astfel mâna pe o halcă importantă din averea statului român. Prietenia lui față de Joe Biden a fost răsplătită și, cu certitudine, la rândul său, a răsplătit acest favor în beneficiul președintelui american în funcție.
Elena Udrea a fost scăpată din penitenciarul din Costa Rica și a ajuns în România. Între timp, Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale. Teoretic, ceea ce spune Cozmin Gușă poate sta în picioare. Și anume, că ar exista o anchetă în curs declanșată de americani împotriva lui Joe Biden, iar mărturiile Elenei Udrea fiind o piesă importantă în dosar, președintele Statelor Unite este interesat ca acest martor să fie decredibilizat. Că Statele Unite ar fi manevrat sau nu lucrurile în așa fel încât Elena Udrea să fie condamnată și trimisă după gratii este discutabil și nu există nicio dovadă directă în acest sens. Pe de altă parte, este cel puțin scandalos faptul că procedând astfel, justiția din România nu a ținut cont de deciziile Curții Constituționale privind prescripția. Să admitem însă că până la un punct, foarte avansat, raționamentul lui Cozmin Gușă stă în picioare.
La celălalt capăt al construcției sale logice stă un alt caz, la fel de celebru, cel al lui Puiu Popoviciu. Acesta a fost hăituit într-un sistem tot dirijat de Florian Coldea, fie pentru că nu a "cotizat", fie pentru că era un apropiat al lui Traian Băsescu, sponsor al uneia dintre fiicele acestuia, iar Florian Coldea începuse să muște la greu mâna fostului său binefăcător și stăpân.
În substanța sa, cazul Popoviciu este total diferit de cel al Elenei Udrea. Popoviciu a încheiat un contract pentru o suprafață uriașă de teren din nordul capitalei cu Institutul Agronomic. A preluat terenurile acestuia în schimbul unei sume consistente de bani, pe care anual o livrează în conturile Institutului Agronomic. Acest teren, pe care s-au construit o serie întreagă de mall-uri în nordul capitalei dar și ambasada Statelor Unite, nu aparțin statului român. Ele au fost donate sub condiția de a fi utilizate ca fermă didactică de cel care le-a avut ca proprietate între cele două războaie mondiale. Este adevărat, s-a schimbat destinația acestor terenuri. Nu statul român, care, repet, nu a fost și nu e proprietar, ci doar moștenitorii celui care a făcut donația, ar putea acționa în judecată civilă și în niciun caz penală, Institutul Agronomic. Și, la pachet, l-ar fi putut acționa în judecată, tot civilă, și pe Puiu Popoviciu, solicitând, fie rezilierea contractului și totodată rezilierea donației, fie ca sumele plătite către Institutul Agronomic să fie transferate urmașilor proprietarului. Acest lucru nu s-a întâmplat.
Din această perspectivă, Puiu Popoviciu a fost condamnat la șapte ani de închisoare în mod nejustificat. S-a refugiat în Marea Britanie, iar justiția din Marea Britanie l-a lăsat în libertate, constatând că nu este vorba de vreo infracțiune care să poată fi vreodată pedepsită în statul Majestății Sale. După mulți ani, iată că Înalta Curte îi anulează lui Puiu Popoviciu executarea pedepsei și dispune rejudecarea acestui caz de la zero. Sub aspect penal, este o situație cu totul și cu totul diferită față de cea a Elenei Udrea.
Din perspectivă politică, într-adevăr, până la un punct cel puțin, afirmațiile lui Cozmin Gușă nu sunt simple alegații și, prin urmare, se susțin. Pentru că, într-adevăr, și aici există un interes al unchiului Sam. Au existat dezvăluiri conform cărora Puiu Popoviciu ar fi fost asistat de oamenii lui Joe Biden pentru a-și putea susține procesele împotriva statului român. Probabil că așa e. Este încă o piesă într-un dosar care a fost cusut pentru a demonstra că Joe Biden este corupt. Pentru Joe Biden este vital acum, când se apropie de o nouă rundă de alegeri, ca pe de-o parte să demonstreze că un martor împotriva lui, Elena Udrea, este compromis, iar dovada e că e condamnată pentru înaltă corupție, și pe de altă parte că o piesă importantă, Puiu Popoviciu, care ar putea fi utilizată împotriva sa, este inocentă. Tot ce se poate! Sunt spectaculoase aceste demonstrații de logică formală. Mi-e teamă însă că dovezile sunt păstrate cu sfințenie în ,,camera hărților" de la Departamentul de Stat al Statelor Unite.
Sorin Rosca Stanescu
-
Despre viitorul nostru, între aritmetică și geopolitică
A trebuit să meargă ministrul Energiei, Sebastian Burduja, tocmai la Paris, la Conferința Internațională „Roadmaps to Ne ...
-
Scandalul GSP: Bătălia este între patroni și acoperiții rezerviștilor!
Acum o săptămână scriam despre Tolo, Țepelin și GSP următoarele: "Cătălin Tolontan își pregătește plecarea de la Ringier ...
-
Schimbăm norii. Un test neintenționat de geo-inginerie alimentează o încălzire record a apei oceanelor
Afirmația nu îmi aparține. Este titlul unui articol relativ recent din revista Science - a se vedea numărul din 2 august ...
-
Sociologii l-au băgat deja pe Simion în finala prezidențială
Să continuăm, prieteni goldiști, cu analizarea cercetărilor în serie ale institutelor de sondare. O să vedeți că așa put ...
-
De unde vine dezastrul bugetar în care am ajuns
În timp ce afacerile companiilor au crescut cu 500%, PIB-ul cu 570%, salariile cu 640%, cheltuielile bugetare au crescut ...
-
Extremiștii și comuniștii
Lumea s-a sucit. Rău de tot. Și s-a divizat. Și mai rău. În Europa, în Statele Unite și în lumea întreagă s-au format pe ...
-
Noua situație a Uniunii Europene
Cu profunzimea-i cunoscută, fostul cancelar german Helmut Schmidt a lăsat în urmă cel puțin trei atenționări: Uniunea Eu ...
-
Agitație fără precedent în SUA
Agitație fără precedent în SUA la această oră: la miezul nopții expiră anul fiscal american, iar în absența unui nou bug ...
-
Cele cinci instituții ce-au dezvoltat civilizația umană și care azi sunt toate în ruină: familia, biserica, școala, legea, opinia publică
În vara asta am muncit, dar am reușit să și citesc mai mult decât în altele dinainte, câțiva dintre prietenii mei au pro ...
-
Frica de AUR generează strategia de luptă publică între guvernanți și USR într-un presupus beneficiu reciproc
După necazul arestării intempestive sau plănuite îndelung a lui Buzatu de Vaslui, pesediștii au primit răgaz să comunice ...
-
Aurel Rogojan: România sub guvernarea înaltelor trădări
În titlul X al Codului Penal al României „Infracțiuni contra securității naționale", la articolul 398, faptele de înaltă ...
-
Câtă corupție și mizerie morală se vede în urma arestării baronului celui mai sărac județ din România!
În PSD, Dumitru Buzatu a fost în ultimele decenii un lider local influent, vopsit într-un Gică contra, care mârâia publi ...
-
O țară de zombi
Asta va deveni în curând România. În prezent, unul din patru români este afectat direct sau indirect de efectele consumu ...
-
Azerbaidjanul joacă cartea Rusiei, care-și marchează astfel dominația militară în Europa!
Am semnalat acum două zile semnificația geopolitică deosebită a conflictului militar din Nagorno-Karabah, cu posibilitat ...
-
România și-a pierdut busola prin blocarea dezbaterii publice și suprimarea libertății de exprimare
Ion Cristoiu a avut o idee bună aseară și a postat pe blogul său, retransmis de dimineață pe Gold FM, de la 7 dimineața, ...
-
Iohannis, la judecată pentru găurile netransparente
Președintele Klaus Iohannis, în plin regim de austeritate, a mai dat o gaură la bugetul statului. Netransparentă. Dar ev ...
-
Ambasadoarea SUA ne umilește printr-un editorial de PR
Kathleen Kavalec, noua ambasadoare SUA în România, a publicat ieri un editorial prin care în aparență ne mulțumește că a ...
-
Cum se va termina succesul capitalismului financiar
Lumea occidentală, capitalismul la care ne-am raportat şi ne raportăm cu toţii (vrem o lume ca afară), începe să fie din ...
-
Ozenismul - noul șiretlic al Diavolului
Diavolul progresist pregătețte un alt șiretlic. După plandemie și război, acum e rândul unei alte drăcovenii: UAP, noul ...
-
Peste câte mări are nevoie Klaus Iohannis să domnească?
Văzându-i aerul olimpian cu care patrona forumul „Inițiativei celor 3 mări", pentru un minut m-am gândit că președintele ...
-
OMV Petrom sfidează statul român
Așa ceva s-a văzut destul de rar. Ca o societate comercială, nu contează cu ce capital, român sau străin, să-i dea șah g ...
-
De la soluții la aplicare. Optica lui Virgil I. Bărbat
Cercetătorul, teoreticianul, comentatorul preocupat de viața din zilele noastre, dar care nu escamotează dificultățile, ...
-
Noii dumnezei
Un magistrat extrem de experimentat, pe care ani de zile l-am apreciat fără rezerve, aflat în fruntea organizației judec ...
-
Ucrainenii decretează că "partida rusească" va câștiga alegerile din România!
După ce s-au îndoit public și oficial de inteligența indienilor și chinezilor (zilele trecute, prin vocea dobitocului de ...
-
Este pentru binele cel mare!
It's for the greater good... (este pentru binele cel mare)... Es ist für ihre Sicherheit... (este pentru siguranța ta). ...
-
Cum procedăm cu drogurile in scoli
Fenomenul drogurilor a apărut odată cu deschiderea frontierelor și cu circulația liberă peste granite. Contactul cu lume ...
-
Cu românii ține cineva?
Poate părea cel puțin curioasă osârdia cu care oamenii din PNL, urmașii lui Brătianu adică, apără dreptul „multinațional ...
-
Un avertisment al pieţelor financiare
Asistând la incertitudinea fiscală promovată de premierul Ciolacu, la tensiunile politice dintre PSD şi PNL, ştiţi care ...
-
Noua struțocămilă
Este la ordinea zilei o discuție, mai degrabă o speranță, că după alegerile legislative social-democrații și liberalii v ...
-
Drona din România e americană!
În opinia mea, drona picată la Plauru nu a fost nici dronă ucrainean, nici rusească. A fost a americanilor de la noi - o ...