Despre ipocrizia lui Zelensky

Postat la: 29.03.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Despre ipocrizia lui Zelensky

Câteva vorbe despre ipocrizia (sau prostia?) lui Zelensky, dar și despre ipocrizia (sau prostia?) experților și jurnaliștilor români. Văd la noi un entuziasm general la declarația lui Zelensky că își dorește încheierea de acorduri cu țările care au minorități naționale în Ucraina pentru protejarea drepturilor lingvistice ale acestor comunități. Mulți au sărit ca proștii din baie zbierând că este pentru prima oară când Ucraina face așa ceva.

Zelensky ori habar nu are despre ce vorbește, ori minte cu seninătate. Ucraina a ratificat în 1998 Convenția Cadru privind Protecția Minorităților Naționale în cadrul Consiliului Europei, iar în 2005 a ratificat Carta Europeană a Limbilor Regionale și Minoritare, tot în cadrul Consiliului Europei. Cele două tratate la care Ucraina este parte alături de toți vecinii săi conțin toate prevederile necesare pentru protecția drepturilor minorităților naționale, inclusiv drepturile lingvistice. Problema este că guvernele de la Kiev au ignorat cu seninătate aceste prevederi în ultimii 20 de ani, găsiți pe pagina CoE rapoartele de monitorizare. Nu mai amintesc de pachetul de documente bilaterale româno-ucrainene, la fel ignorat de Kiev de un sfert de secol.

De aici înțelegem că jurnaliștii și experții noștri sunt fie proști, fie ticăloși - ori habar nu au care este arhitectura europeană de protecție a minorităților naționale, ori știu - dar preferă să-i sufle în pupă lui Zelensky chiar când acesta zice tâmpenii. Și nu în ultimul rând ce să mai înțelegem după spusa lui Zelensky? Dacă vrea noi acorduri cu țările vecine înseamnă că Ucraina se retrage din tratatele amintite mai sus? Dacă Ucraina nu a respectat tratatele din 1998 și 2005, ce garanții există că vor fi respectate noile acorduri promise? În sfârșit, înțeleg că Ucraina a fost atacată de Rusia care face praf și pulbere tot ce-i iese în cale, dar povestea asta cu niște noi acorduri este o aiureală fără cap și fără coadă.

George Damian

loading...
PUTETI CITI SI...