De la "sufrageria lui Oprea" la "mini-conclavul de la libanez". Ghid explicativ
Postat la: 28.05.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Sufrageria casei lui Gabriel Oprea a devenit celebră atunci când Dan Andronic a fost obligat să aleagă ''Calea Adevărului'', relatând prin 2017 desfășurarea unei întâlniri a Statului Paralel din seara alegerilor din 2009, unde participanții îi făceau galerie lui Băsescu, pe care-l ajutaseră în campanie și de care depindea viitorul lor.
Pe lângă Gabriel Oprea, care i-a găzduit, și Dan Andronic, care i-a turnat, au mai fost prezenți Laura Kovesi, Florian Coldea, Vasile Dîncu, George Maior. Dezvăluirea, titrată în 2017 ca fiind ''Operațiunea Noi Suntem Statul'', a facilitat și credibilizat eliminarea pe rând din Sistem a lui Coldea, Kovesi, Maior, respectiv marginalizarea lui Dîncu în PSD (ce-a revenit însă imediat apoi pe filiera Dragnea-Coldea). Să marcăm deci utilitatea dezvăluirii distribuției din sufrageria lui Oprea, care venea după ''detonarea'' anti-(Coldea+Kovesi) a lui Sebi Ghiță din Belgrad.
Ieri după-amiază a fost lansat scandalul ''mini-conclavul de la libanez'', care are relevanță și potențial de audiență tocmai pentru că doi dintre protagoniști sunt sufrageriștii Coldea și Dîncu, iar faptul că Târziu de la AUR s-a nimerit în poză, reprezintă doar ''piperul din supă'', adică mergea și fără el. Relatare pe scurt: Gândul a publicat niște poze de la intrarea într-un restaurant libanez mai retras (din imagini pare să fie Coin Vert, situat pe o stradă de lângă Arcul de Triumf), beneficiind fie de inspirația paparazzilor de la Cancan, fie de vreun pont servit chiar de unii ce monitorizau locația; în poze apăreau separat Coldea cu soția, respectiv Dîncu cu finii, adică deputatul Radu Popa cu nevasta, mai fiind imortalizat și momentul de final când aceștia s-au întâlnit la plecare cu Claudiu Târziu; către seară, atunci când sufrageriștii au realizat că nu mai au destulă influență ca să poată bloca mediatizarea, Radu Popa a fost mandatat să ofere o explicație publică, din care am aflat că Dîncu împreună cu soții Coldea și Popa au pus țara la cale stând la aceeași masă, dar și că în restaurant se mai aflau un celebru jurnalist și doi deputați, unul de la PSD și unul de la PNL (informație livrată pe principiul ''să n-avem vorbe la proces'').
Or fi fost multe conclavuri similare ieri prin București, tensiunea politică e mare în urma refuzului lui Iohannis de a accepta demisia lui Ciucă, și e de presupus că politicienii și serviciile secrete au organizat în diverse locații schimburi reciproce de informații. ''Mini-conclavul de la libanez'' e mai interesant însă pentru că a reunit doi dintre sufrageriștii Statului Paralel, dintre care Dîncu are funcție de conducere în PSD, iar Coldea este cel ce coordonează formarea unui front anti-guvernamental, având și capabilitatea de șantaj asupra unor jucători din PNL-PSD. Știrea a fost preluată și comentată așadar rapid, după următoarea grilă: televiziuni și site-uri ce-au fost ''pe fază'' și n-au putut fi accesate de către sufrageriști (Antena 3, RTV, g4media, stiripesurse, EVZ, Solidnews, Ziuanews, Romanialibera ș.a.,), respectiv alte câteva entități media ce-au dat-o în regim ''călduț'' (Adevărul, Comisarul, Flux24). Coldea a reușit blocarea mediatizării știrii în media pe care o mai controlează (B1TV, Euronews, Spotmedia, Cotidianul, Newsweek), iar Dîncu a beneficiat de clemența altora (Digi24, Prima Tv, Realitatea Plus). În mod surprinzător pentru mine, cel mai nervos și contra mediatizării știrii a fost Ion Cristoiu, ce s-a situat net de partea sufrageriștilor, susținând că așa-ceva nu reprezintă un eveniment de dat și comentat, cred însă că-și va revizui sau nuanța poziția după ce va intui consecințele devoalării mini-conclavului.
Referitor la consecințe, relevant este scandalul dialogului de aseară de la RTV dintre Radu Cristescu (PSD) și Claudiu Târziu. Deputatul PSD a sugerat că Dîncu va avea probleme mari în PSD, deoarece acolo amintirea cătușelor lui Coldea este încă vie și colaboraționismul mai ales de tip amical cu ''Generalul Negru'' nu este permis, în plus a prins momentul să eticheteze din nou AUR ca fiind partid-securist din pricina întâlnirii (nedovedită totuși) dintre Târziu și Coldea. Liderul AUR, contrariat desigur și de tăcerea lui George Simion referitor la subiect, s-a dat în stambă și-a devenit vulgar și necredibil, fapt ce-i va crea probleme previzibile.
Pentru Coldea treaba e și mai serioasă, deoarece îi șifonează rău faima de ''fixer'', el fiind un așa-zis consultant ce-și face banii tocmai pentru capacitatea declarată de a bloca scandaluri de presă sau dosare în justiție. Ori dacă nici măcar un prânz nevinovat n-a putut bloca de la mediatizare, la ce să mai spere naivii lui clienți în cazuri mai grave?! Desigur că Coldea a fost pedepsit astfel pentru cine-știe-ce matrapazlâcuri serioase pe care le-o fi provocat în ultima vreme, i s-a arătat lungimea nasului, cu alte cuvinte. Scandalul ''mini-conclavului de la libanez'' e de mare audiență deci, și de o relevanță pe care o vom deduce în perioada următoare, prin poziționările și evenimentele consecutive.
Cozmin Gușă
-
Despre viitorul nostru, între aritmetică și geopolitică
A trebuit să meargă ministrul Energiei, Sebastian Burduja, tocmai la Paris, la Conferința Internațională „Roadmaps to Ne ...
-
Scandalul GSP: Bătălia este între patroni și acoperiții rezerviștilor!
Acum o săptămână scriam despre Tolo, Țepelin și GSP următoarele: "Cătălin Tolontan își pregătește plecarea de la Ringier ...
-
Schimbăm norii. Un test neintenționat de geo-inginerie alimentează o încălzire record a apei oceanelor
Afirmația nu îmi aparține. Este titlul unui articol relativ recent din revista Science - a se vedea numărul din 2 august ...
-
Sociologii l-au băgat deja pe Simion în finala prezidențială
Să continuăm, prieteni goldiști, cu analizarea cercetărilor în serie ale institutelor de sondare. O să vedeți că așa put ...
-
De unde vine dezastrul bugetar în care am ajuns
În timp ce afacerile companiilor au crescut cu 500%, PIB-ul cu 570%, salariile cu 640%, cheltuielile bugetare au crescut ...
-
Extremiștii și comuniștii
Lumea s-a sucit. Rău de tot. Și s-a divizat. Și mai rău. În Europa, în Statele Unite și în lumea întreagă s-au format pe ...
-
Noua situație a Uniunii Europene
Cu profunzimea-i cunoscută, fostul cancelar german Helmut Schmidt a lăsat în urmă cel puțin trei atenționări: Uniunea Eu ...
-
Agitație fără precedent în SUA
Agitație fără precedent în SUA la această oră: la miezul nopții expiră anul fiscal american, iar în absența unui nou bug ...
-
Cele cinci instituții ce-au dezvoltat civilizația umană și care azi sunt toate în ruină: familia, biserica, școala, legea, opinia publică
În vara asta am muncit, dar am reușit să și citesc mai mult decât în altele dinainte, câțiva dintre prietenii mei au pro ...
-
Frica de AUR generează strategia de luptă publică între guvernanți și USR într-un presupus beneficiu reciproc
După necazul arestării intempestive sau plănuite îndelung a lui Buzatu de Vaslui, pesediștii au primit răgaz să comunice ...
-
Aurel Rogojan: România sub guvernarea înaltelor trădări
În titlul X al Codului Penal al României „Infracțiuni contra securității naționale", la articolul 398, faptele de înaltă ...
-
Câtă corupție și mizerie morală se vede în urma arestării baronului celui mai sărac județ din România!
În PSD, Dumitru Buzatu a fost în ultimele decenii un lider local influent, vopsit într-un Gică contra, care mârâia publi ...
-
O țară de zombi
Asta va deveni în curând România. În prezent, unul din patru români este afectat direct sau indirect de efectele consumu ...
-
Azerbaidjanul joacă cartea Rusiei, care-și marchează astfel dominația militară în Europa!
Am semnalat acum două zile semnificația geopolitică deosebită a conflictului militar din Nagorno-Karabah, cu posibilitat ...
-
România și-a pierdut busola prin blocarea dezbaterii publice și suprimarea libertății de exprimare
Ion Cristoiu a avut o idee bună aseară și a postat pe blogul său, retransmis de dimineață pe Gold FM, de la 7 dimineața, ...
-
Iohannis, la judecată pentru găurile netransparente
Președintele Klaus Iohannis, în plin regim de austeritate, a mai dat o gaură la bugetul statului. Netransparentă. Dar ev ...
-
Ambasadoarea SUA ne umilește printr-un editorial de PR
Kathleen Kavalec, noua ambasadoare SUA în România, a publicat ieri un editorial prin care în aparență ne mulțumește că a ...
-
Cum se va termina succesul capitalismului financiar
Lumea occidentală, capitalismul la care ne-am raportat şi ne raportăm cu toţii (vrem o lume ca afară), începe să fie din ...
-
Ozenismul - noul șiretlic al Diavolului
Diavolul progresist pregătețte un alt șiretlic. După plandemie și război, acum e rândul unei alte drăcovenii: UAP, noul ...
-
Peste câte mări are nevoie Klaus Iohannis să domnească?
Văzându-i aerul olimpian cu care patrona forumul „Inițiativei celor 3 mări", pentru un minut m-am gândit că președintele ...
-
OMV Petrom sfidează statul român
Așa ceva s-a văzut destul de rar. Ca o societate comercială, nu contează cu ce capital, român sau străin, să-i dea șah g ...
-
De la soluții la aplicare. Optica lui Virgil I. Bărbat
Cercetătorul, teoreticianul, comentatorul preocupat de viața din zilele noastre, dar care nu escamotează dificultățile, ...
-
Noii dumnezei
Un magistrat extrem de experimentat, pe care ani de zile l-am apreciat fără rezerve, aflat în fruntea organizației judec ...
-
Ucrainenii decretează că "partida rusească" va câștiga alegerile din România!
După ce s-au îndoit public și oficial de inteligența indienilor și chinezilor (zilele trecute, prin vocea dobitocului de ...
-
Este pentru binele cel mare!
It's for the greater good... (este pentru binele cel mare)... Es ist für ihre Sicherheit... (este pentru siguranța ta). ...
-
Cum procedăm cu drogurile in scoli
Fenomenul drogurilor a apărut odată cu deschiderea frontierelor și cu circulația liberă peste granite. Contactul cu lume ...
-
Cu românii ține cineva?
Poate părea cel puțin curioasă osârdia cu care oamenii din PNL, urmașii lui Brătianu adică, apără dreptul „multinațional ...
-
Un avertisment al pieţelor financiare
Asistând la incertitudinea fiscală promovată de premierul Ciolacu, la tensiunile politice dintre PSD şi PNL, ştiţi care ...
-
Noua struțocămilă
Este la ordinea zilei o discuție, mai degrabă o speranță, că după alegerile legislative social-democrații și liberalii v ...
-
Drona din România e americană!
În opinia mea, drona picată la Plauru nu a fost nici dronă ucrainean, nici rusească. A fost a americanilor de la noi - o ...