Dacă Isus ar veni mâine ar fi întâmpinat de o mulţime indignată
Postat la: 25.01.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Doar asta mai ştim să facem, să ne indignăm. I-am cere abrogarea pensiilor speciale, câte un BMW, ca să ajungă la toţi, examene luate de toate loazele şi să se vindece mătuşa de bătături.
Isus nu e de gaşcă şi nu mai e interesant decât dacă se transformă în tonomat de dorinţe împlinite. Nu cred că noi mai avem reprezentarea a ceea ce înseamnă credinţă. Poate doar izolaţii din România ai doamnei Dite Dinesz sau bătrânii de pe coclaurii lui Iosif mai ştiu să se roage cu adevărat. Credinţa este apogeul intimităţii cu Tatăl şi nu se manifestă în piaţa publică. Dialogul cu Dumnezeu înseamnă linişte şi retragere din lumina reflectoarelor. Înseamnă sinceritate în tăcere...
Pe Dumnezeu nu Îl iubeşti urlând cu ochii ieşiţi din orbite, îmbrăcat musai în negru şi nici nu cred că rimelul sau fondul meu de ten L-ar împiedica să mă iubească. Dar dacă întorc spatele femeii de serviciu sau omului care mătură strada, atunci, da, ştiu că Îl supăr. Am convingerea că Dumnezeu îl va prefera pe ateul care dă de mâncare celui flămând şi îl îmbracă pe cel gol, fără să facă din asta un titlu de glorie, creştinului de faţadă care se înfometează ostentativ, anunţând toţi apropiaţii că el posteşte, în timp ce îşi înjură părintele, îşi bate soţia şi copiii şi îşi bea minţile.
Nu cred că Dumnezeu a tresărit nervos văzând îmbrăţişarea dintre un Mitropolit ortodox şi un Rabin, dar sunt convinsă că l-au apucat pandaliile citind comentariile absolut idioate ale unor cre(ş)tini, ce ascund, de fapt, înjurăturile la adresa celor care propovăduiesc buna înţelegere. Uităm prea des că Dumnzeu înseamnă iubire, nu fariseism, bunătate nu încrâncenare, înţelepciune, nu isterie colectivă. Nu ştiu care e unitatea de măsură la Judecata de Apoi, dar sper că nu vom fi judecaţi după cât şi câţi urâm, cât rău facem sau gândim. Pentru că atunci în Rai ar fi pustiu.
Credinţa nu are azi un duşman mai mare decât creştinul deţinător al "cunoaşterii absolute", adică al propriei opinii şi atât. Creştinismul nu va dispărea din cauza musulmanilor sau asiaticilor, ci din cauza noastră, a celor care uităm că suntem biete păpuşi de lut însufleţite de un Înţelept iubitor, dar care ne comportăm de parcă noi L-am fi creat pe El. Când vom restaura ordinea firească vom putea începe să sperăm la o viaţă frumoasă. Până atunci, celor care doresc să mă lapideze pentru crimele de lezmajestate din acest text, le spun să nu sune la interfon, ies eu din când în când să îmi primesc pietrele pentru îndrăzneala de a crede şi a mă ruga neconform cu legile lor meschine.
Adriana Stoicescu
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...
-
Patriotismul este o aplicație a graviației
Patriotismul este o falsă raportare la țară. Țara este convenție artificială care statistic, își schimbă configurația od ...