Cum pleacă Elena Udrea la Târgșor?!

Postat la: 13.06.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Cum pleacă Elena Udrea la Târgșor?!

Rămâne pentru mine o enigmă, dacă nu care cumva statul subteran ne oferă în aceste zile o probă legată de modul său de operare. În sensul că încearcă să acopere o sentință penală, dată în condiții ilegale, printr-o altă sentință penală, ce se vrea legală. Dacă e așa, ar trebui să ne înfiorăm. Fapt e că Elena Udrea este extrădată și urmează să ajungă după gratii la Târgșor. Dar sentința de extrădare, precum și sentința de condamnare vor face parte din cuprinsul cărții negre a justiției.

Elena Udrea a fost condamnată definitiv în faimosul proces Gala Bute, dar, înainte de pronunțarea sentinței, a părăsit România. A fost capturată în Bulgaria, unde s-a făcut luntre și punte pentru a scăpa, încercând să dovedească că este persecutată politic și că sentința ei de condamnare a fost ilegală. Mai mulți juriști, unii de marcă, și mai mulți analiști din presă, unii extrem de apreciați, au susținut sus și tare că Elena Udrea va avea câștig de cauză la Curtea de Apel din Sofia. Nu m-am numărat printre aceștia. Deși, la rândul meu, am argumentat în mai multe rânduri că, în pofida faptului că infracțiunea săvârșită de cel mai apropiat colaborator al lui Traian Băsescu este pe cât de gravă, pe atât de clară, modul în care a decurs procesul este ilegal. Am lansat la un moment dat chiar supoziția că intenționat s-a procedat astfel, pentru ca, în final, Udrea să scape nesancționată. Poate că așa au și stat lucrurile la un moment dat. Cât timp Traian Băsescu reușise să mențină cel mai mic numitor comun în interiorul statului subteran, cel cu „culoare în justiție" între tabăra activilor și tabăra rezerviștilor. Între timp însă lucrurile s-ar schimbat.

Condamnarea Elenei Udrea, deși justificată, motivată și întemeiată pe fond, pentru că ea a folosit un eveniment sportiv, Gala Bute, pentru a pune la cale în folos personal și în beneficiul găștii politice din care făcea parte un întreg lanț al traficului de influență, finalizat prin extorcarea unor bani, a avut o serie de vicii, care ar fi trebuit să conducă la anularea acesteia. Președintele completului nu a fost tras la sorți, așa cum stabilește legea, ci desemnat fără respectarea acestei prevederi. Completul care a condamnat-o nu era specializat în acte de corupție și, ca atare, nu putea judeca o asemenea cauză. Iar unul dintre magistrați nu depusese jurământul și, ca atare, nu avea dreptul să judece și cu atât mai puțin să se pronunțe. Cu toate acestea, tăvălugul justiției a mers mai departe, Elena Udrea a fost condamnată definitiv la închisoare cu executare, a plecat din țară, dar a fost capturată în Bulgaria, în proximitatea frontierei cu Grecia. Și a urmat o nouă încălcare a legii în cazul ei.

Cum era și firesc, justiția din Bulgaria s-a străduit să parcurgă toate etapele legale, pentru a stabili în final dacă Elena Udrea trebuie extrădată sau nu. Dacă în cazul ei s-au încălcat sau nu în mod brutal normele legale, atunci când justiția română a condamnat-o. În acest sens, ambele instanțe care au judecat cauza, prima instanță și Curtea de Apel din Sofia, au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție din România să răspundă în scris la serie întreagă de întrebări. În funcție de răspunsurile date, s-a dat sentința la Sofia, în sensul extrădării Elenei Udrea. Numai că și această procedură a fost viciată. Tot de către Înalta Curte de Casație și Justiție din România. Chiar de către șeful secției penale a instanței supreme, pe nume Daniel Grădinaru. Acesta, la 30 mai, a informat Curtea de Apel din Sofia că Înalta Curte de la București a respectat toate normele prevăzute în legea penală. Ascunzând de fapt, sub semnătură proprie, gravele nereguli pe care le-am semnalat mai sus. Iar Curtea de Apel din Sofia ce putea să facă? A luat de bun acest document și s-a pronunțat.

Elena Udrea urmează să fie împachetată, trimisă în România și probabil depusă la Târgșor. Acolo va fi primită cu brațele deschise de către deținutele cărora, după un stagiu petrecut acolo, le-a luat apărarea cu mult curaj și cu multă energie, denunțând condițiile improprii în care prizonierii statului sunt siliți să-și ispășească pedepsele. Dar nu și de către gardieni. Și aici, iată, se mai petrece un fapt fără precedent. Și la fel de scandalos. Direcția Penitenciarelor a reacționat printr-un comunicat, care practic constituie o nouă amenințare la adresa Elenei Udrea. O amenințare deloc voalată.

Numai că pe rolul instanțelor mai există o cauză extrem de importantă și încă și mai complexă, legată de presiunile îmbrăcând forma șantajului exercitate de Elena Udrea asupra omului de afaceri Bogdan Buzoianu, care, în urma acestora, pentru a-și putea continua afacerile legate de comercializarea energiei electrice, s-a văzut silit să-i ofere Elenei Udrea, sub formă de mită, o uriașă sumă de bani și să-i cedeze o creanță foarte consistentă legată de un trust de presă. Elena Udrea a contestat faptul că l-ar fi șantajat pe Buzoianu și a invocat faptul că banii oferiți de acesta reprezintă o donație către partid, destinată campaniei electorale. În instanță s-a dovedit contrariul. Procesul urmează să se finalizeze probabil printr-o sentință la ani grei de închisoare. Dacă în acest al doilea proces ce se va încheia la Curtea de Apel nu vor fi comise ilegalități similare sau cu un grad ridicat de gravitate, atunci, în plan psihologic cel puțin, prin a doua condamnare, se va încerca cumva și validarea primei condamnări luate în condiții neconforme. Este o chestiune de zile până când vom afla răspunsul.

Și tot foarte curând vom afla și dacă Elena Udrea are sau nu de gând să-și ducă până la capăt amenințările mai mult sau mai puțin voalate lansate de Sofia, în sensul că se pregătește să facă mari dezvăluri. Aceste dezvăluiri, dacă vor fi făcute, vor fi lansate de după gratii, într-un moment în care Elena Udrea nu mai are mare lucru de pierdut și prin urmare nu se vor bucura în principiu de prea multă credibilitate. Mai ales dacă ele se vor păstra în tonul extrem de ambiguu al jurnalului ei scris, încredințat cu mai mulți ani în urmă jurnalistului Ion Cristoiu. Dar cine știe? Poate tocmai ruptura din interiorul statului subteran sau faptul că Traian Băsescu, care a fost cel de-al doilea beneficiar al banilor obținuți prin șantaj de Elena Udrea, i-a întors spatele și a abordat politica struțului, o vor determina să iasă la război cu tot armamentul din dotare. Dacă e decisă să vorbească, să meargă cu dezvăluirile până la capăt, eu unul mă ofer să mă prezint de câte ori este necesar în acest scop la vorbitor, la Târgșor, pentru a consemna cu acuratețe ceea ce vrea să spună și pentru a transmite mesajul ei în mod nealterat către opinia publică. M-am pronunțat de atâtea ori împotriva acestei doamne și împotriva partenerului ei, Traian Băsescu, încât presupun că mă pot bucura în acest sens de credibilitatea necesară.

Sorin Rosca Stanesc

loading...
PUTETI CITI SI...