Criză majoră Franţa-NATO-AUKUS
Postat la: 23.09.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Miercuri 22 septembrie 2021, preşedintele francez Emmanuel Macron a avut o convorbire la telefon cu preşedintele american Joe Biden în legătură cu criza submarinelor australiene. Cei doi au anunţat printr-un comunicat comun că vor să pună capăt crizei, desigur temporar, parţial, şi că se vor întâlni în octombrie pentru a continua discuţiile. Excelentul ambasador francez la Washington, Philippe Étienne (fost ambasador al Franţei la Bucureşti în timpul marinarului nediplomatic Băsescu), se întoarce săptămâna viitoare la post. Cine nu era convins că Joe Biden este chiar preşedintele activ al SUA are acum, după catastrofala retragere a trupelor americane şi NATO din Afgansitan, încă o dovadă de proporţii istorice că Joe Biden conduce efectiv Administraţia Biden.
Pierderea acestui „contract al secolului" poate fi decisivă pentru alegerile din aprilie 2022 din Franţa. Cu atât mai mult cu cât „globalistul" Macron e atacat violent din toate părţile pentru lamentabila administrare a crizei Covid şi a paşaportului vaccinal. După păcăleala pe care a reuşit să le-o aplice anterior „vestelor galbene". Manifestaţiile anti-Macron sunt din nou săptămânale şi acoperă masiv aproape toate oraşele Franţei. Atâta doar că nu se întrevede nici un contracandidat serios la orizont. Nici generalul Pierre de Villiers, fostul şef al Statului Major al Armatelor, şi nici fratele acestuia, Philippe de Villiers, care a mai candidat la preşedinţie, nu par încă hotărâţi să candideze. Sau întârzie să-şi anunţe candidatura.
Povestea cu submarinele australiene e mai complicată decât o simplă reziliere de contract. Seamănă foarte bine cu un celebru banc de la Radio Erevan : „Un ascultător întreabă : Este adevărat că faimosul compozitor Haciaturian a primit lunea trecută în dar o Volgă albă pentru serviciile aduse URSS ? Radio Erevan răspunde : Da, cu câteva mici corecţii. Nu era luni, ci miercuri ; nu era albă, ci era neagră ; nu era vorba de o Volgă, ci de o bicicletă, care nu i s-a dat, ci i s-a furat."
De fapt, execuţia contractului franco-australian era prevăzută să înceapă doar peste un an. Relaţiile dintre Australia şi Franţa nu au fost niciodată foarte bune, Australia fiind un fel de papagal al UK şi SUA în relaţiile cu Franţa. Iar toţi francezii ştiu că adversarul cel mai mare al Franţei nu e Germania, ci Marea Britanie. Aşa că e greu de înţeles de ce autorităţile franceze - preşedintele, prim-ministrul, ministrul Apărării şi ministrul Afacerilor externe - s-au dus atât de departe într-un contract totuşi fantezist. Care avea, probabil, rostul doar de a-i ajuta pe australieni în negocierile duble cu SUA şi UK. Mai mult, presupusul contract de vânzare-cumpărare a unor submarine cu propulsie nucleară încheiat cu SUA şi UK se transformă într-un contract de închiriere a unor submarine nucleare americane care va fi plătit scump de Australia. Interesul de a avea submarine nucleare la Perth, în Australia, e în primul rând al americanilor, pentru a declanşa războiul rece cu China. Britanicii vor numai să se bage şi ei în seamă.
„Guvernul Morrison are în vedere să închirieze pe termen scurt submarine cu propulsie nucleară de la Marea Britanie sau de la Statele Unite, dar Coaliţia subliniază faptul că armele nucleare nu vor fi plasate în Australia. Ministrul de Finanţe, Simon Birmingham, şi ministrul Apărării, Peter Dutton, au confirmat duminică în interviuri distincte că închirierea submarinelor de la aliaţii din AUKUS ar putea fi o soluţie provizorie până când Australiei i se vor livra propriile submarine - potenţial, în anii 2040. [...] Perth va fi astfel transformat, probabil, într-o bază adaptată staţionării permanente a submarinelor nucleare americane. Acestea transportă arme nucleare. Navele „închiriate" sau cel puţin elementele lor de propulsie ar fi, evident, mereu echipate cu marinari americani sau britanici.
Australienilor le e deja greu să-şi păstreze echipajele submarinelor lor actuale. Puţinul personal disponibil pentru navele „închiriate" nu va fi îndestulător pentru a le face să funcţioneze. Australienii vor plăti deci scump pentru a avea privilegiul de a fi invitaţi la bordul submarinelor comandate, fără îndoială, de Statele Unite. Guvernul australian prevede, de asemenea, să achiziţioneze de la Statele Unite un număr de rachete costisitoare şi de arme cu bătaie lungă. Aceasta va permite o integrare mai profundă a efectivelor sale în planurile americane de război împotriva Chinei" („The fallout from the AUKUS deal", moonofalabama.org, 20.09.2021).
Chiar dacă lucrurile nu sunt ce par a fi, NATO a primit o lovitură, probabil, mortală. În 9 septembrie 1965, Charles de Gaulle părăsise comandamentul militar integrat al NATO. Nicolas Sarkozy, considerat şi el un „american", a reintegrat Franţa în NATO activ în 2009. Singura soluţie onorabilă care le rămâne politicienilor francezi în faţa propriei populaţii, jignită de americani, indignată, este să se retragă din NATO, ceea ce nu va face, bineînţeles, Emmanuel Macron pentru că el e perceput azi de majoritatea francezilor tot ca „american" sau, mă rog, „globalist". La fel sunt la Bucureşti „americani" sau „globalişti" USR Plus şi Clotilde Armand sau Dacian Cioloş, care nici ei nu reprezintă în nici un caz o „expansiune" a Franţei, ci doar a „globalismului" ascuns sub etichetă franceză.
Consecinţele economice pentru Australia riscă însă să fie enorme. Principalul său partener comercial, China, va trece la sancţiuni dure. Să luăm un singur exemplu. China este cumpărătorul aproape exclusiv al minereului de fier australian, principalul produs de export al ţării. China se reorientează deja spre Guineea, din Africa de Vest. Guineea deţine cea mai mare rezervă mondială de minereu de fier de foarte bună calitate, la Simandou - 110 km de dealuri. China deţine participaţii importante în minele din Guineea. Preţul minereului de fier australian a scăzut de la 230 de dolari/tonă în luna mai la 110 dolari. China şi-a diminuat brutal producţia de oţel. Exporturile australiene către China de cărbune, vin, orz şi carne de vită au scăzut şi ele semnificativ. După recenta semnare a tratatului AUKUS, relaţiile Australiei cu China vor continua să se deterioreze.
Prin decizia lui Joe Biden şi Boris Johnson de a înlătura Franţa din contractul submarinelor australiene, nu numai NATO, ci şi UE au încasat o lovitură de mari proporţii. Rămâne de văzut cum va reacţiona Germania după alegerile de duminică 26 septembrie 2021. „Peter Ricketts, fost ambasador britanic în Franţa, prezice că NATO va avea probleme [...] : „Cred că această decizie afectează, cu siguranţă, încrederea francezilor în NATO şi în aliaţii ei, şi le întăreşte impresia că trebuie să militeze pentru o autonomie strategică europeană", a declarat el Agenţiei France Presse. Cred că acest lucru îi face rău lui NATO, căci NATO se bazează pe încredere" (idem).
Deci, despre ce e vorba între aşa-zişi aliaţi ? Ca în bancul de la Radio Erevan, nu era o Volgă, ci o bicicletă, şi nu i s-a dat, ci i s-a furat : „Pe ansamblu, nu văd nici un avantaj pentru Australia în această decizie. Şi-atunci ce motivează această iniţiativă ? E vorba de şantaj. China e de departe primul partener comercial al Australiei. „Strategii" americani şi australieni afirmă că submarinele sunt necesare pentru a apăra de China rutele comerciale maritime ale Australiei, al cărei principal partener comercial e... China. Un lucru care nu are nici un sens. Singura raţiune pentru care Australia s-a întors politic şi militar contra Chinei este şantajul exercitat de Statele Unite" („To protect itself from US hostility Australia decides to buy US submarines", moonofalabama.org, 16.09.2021). Se citează, de altfel, frecvent, în aceste zile şi „accidentul" celor două Mistral franceze (nave de război, portelicoptere) care, la presiunea SUA, nu au mai fost livrate Rusiei în 2015, pe vremea lui François Hollande.
Petru Romoşan
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...