Coabităm cu Erdogan
Postat la: 29.05.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Presa obedientă din România, dar și din lumea întreagă, cea închinată mult mai mult decât se cuvine Washingtonului, s-a întrecut pe sine pe parcursul campaniei electorale desfășurate în Turcia. Din simplul motiv că Recep Tayyip Erdogan este un partener incomod al Statelor Unite. Și este incomod pentru că urmărește obiective de interes național pentru statul turc. Mulți, foarte muți i-au cântat prohodul. Acum va trebui să coabităm cu Erdogan încă cinci ani.
Cei care au sugerat insistent că Erdogan va pierde puterea au făcut-o așteptându-se să aibă un partener mai comod în contracandidatul său, pe care au mizat. Nu le-a ieșit pasența. În ciuda faptului că, pe diverse căi, turcilor din țară și din străinătate li s-a sugerat că există toate șansele ca Erdogan să piardă. Populația s-a prezentat masiv la urne. Circa 90% dintre cetățenii cu drept de vot. La al doilea tur de scrutin au mai venit la urne încă 50.000 de persoane, care între timp au împlinit 18 ani. Și despre acest comportament exemplar sub aspect democratic s-au spus vrute și nevrute. Cum că prezența masivă la vot nu ar fi un rezultat al educației civice și democratice. Turcii s-ar fi prezentat masiv la vot pur și simplu pentru că legea i-a obligat. Și această afirmație este distorsionată. Este adevărat că Turcia este unul dintre puținele state din lume în care prezența la vot e obligatorie. Dar totuși cei care nu se prezintă riscă o sancțiune de doar doi-trei dolari. În ceea ce mă privește, prefer să rămân invidios. Și să-mi doresc ca la viitoarele alegeri să meargă și românii la vot într-un procent mult mai mare decât acel rușinos 30% de acum trei ani.
Dacă opozantul său ar fi reușit să-l învingă în cel de-al doilea tur de scrutin, Recep Erdogan nu ar fi fost sub nicio formă lăsat la vatră, așa cum și-ar fi dorit adversarii săi. Să ne amintim că unul dintre cele mai relevante rezultate ale primului tur de scrutin a fost că partidul său a reușit să obțină o majoritate absolută în Parlament. Ceea ce i-ar fi permis oricum lui Erdogan să stăpânească în continuare situația în următorii patru ani. În schimb, Turcia ar fi fost destabilizată. Echilibrul politic s-ar fi transformat astfel într-o succesiune de crize. Consecințele ar fi putut fi nefaste pentru întreaga lume civilizată. Și mai cu seamă pentru echilibrul NATO. Turcia este cel mai puternic stat NATO sub aspect militar din Europa. Desigur, dacă nu luăm în calcul faptul că nu deține armament atomic. Ocupă o poziție geostrategică de maximă importanță, mai ales în configurația conflictului actual dintre Federația Rusă și coaliția neoficială a celor peste 40 de state care susțin cauza Ucrainei. Este indiscutabil cel mai important jucător regional și-și manifestă sub Erdogan din plin vocația unui jucător la nivel global. Întinsă pe două continente, puterea politică din Turcia este obligată să țină un echilibru uneori extrem de fragil între diversele grupe de populație, etnii și religii. E complicat, dar longevivul Erdogan s-a priceput să o facă.
Turcia nu este un stat care poate supraviețui importând fără discernământ așa-numitele valori ale civilizației occidentale. Turcia are alte valori, pe care le cultivă și le apără. Din această perspectivă, cercurile de putere de la Washington și Bruxelles sunt dispuse să considere că Turcia lui Erdogan este un partener nesigur. Și au militat în mod activ, secret și nesecret, pentru înlăturarea acestuia. Și aducerea la Ankara a unui lider politic care ar putea fi transformat în marionetă. Ceea ce pentru o vreme cel puțin ar fi creat Occidentului o stare de liniște și de confort. Însă pe termen mediu și lung, ar fi fost generată o gravă instabilitate. În întreaga regiune. Ceea ce deranjează Occidentul în mare măsură - și de aici și tentativele la care am asistat de a manipula electoratul și opinia publică - este jocul de echilibru pe care Turcia îl face în raport cu Federația Rusă. Dar și acest joc de echilibru, deranjant în prezent, pe termen mediu și lung poate fi benefic.
Sorin Rosca Stanescu
-
Despre viitorul nostru, între aritmetică și geopolitică
A trebuit să meargă ministrul Energiei, Sebastian Burduja, tocmai la Paris, la Conferința Internațională „Roadmaps to Ne ...
-
Scandalul GSP: Bătălia este între patroni și acoperiții rezerviștilor!
Acum o săptămână scriam despre Tolo, Țepelin și GSP următoarele: "Cătălin Tolontan își pregătește plecarea de la Ringier ...
-
Schimbăm norii. Un test neintenționat de geo-inginerie alimentează o încălzire record a apei oceanelor
Afirmația nu îmi aparține. Este titlul unui articol relativ recent din revista Science - a se vedea numărul din 2 august ...
-
Sociologii l-au băgat deja pe Simion în finala prezidențială
Să continuăm, prieteni goldiști, cu analizarea cercetărilor în serie ale institutelor de sondare. O să vedeți că așa put ...
-
De unde vine dezastrul bugetar în care am ajuns
În timp ce afacerile companiilor au crescut cu 500%, PIB-ul cu 570%, salariile cu 640%, cheltuielile bugetare au crescut ...
-
Extremiștii și comuniștii
Lumea s-a sucit. Rău de tot. Și s-a divizat. Și mai rău. În Europa, în Statele Unite și în lumea întreagă s-au format pe ...
-
Noua situație a Uniunii Europene
Cu profunzimea-i cunoscută, fostul cancelar german Helmut Schmidt a lăsat în urmă cel puțin trei atenționări: Uniunea Eu ...
-
Agitație fără precedent în SUA
Agitație fără precedent în SUA la această oră: la miezul nopții expiră anul fiscal american, iar în absența unui nou bug ...
-
Cele cinci instituții ce-au dezvoltat civilizația umană și care azi sunt toate în ruină: familia, biserica, școala, legea, opinia publică
În vara asta am muncit, dar am reușit să și citesc mai mult decât în altele dinainte, câțiva dintre prietenii mei au pro ...
-
Frica de AUR generează strategia de luptă publică între guvernanți și USR într-un presupus beneficiu reciproc
După necazul arestării intempestive sau plănuite îndelung a lui Buzatu de Vaslui, pesediștii au primit răgaz să comunice ...
-
Aurel Rogojan: România sub guvernarea înaltelor trădări
În titlul X al Codului Penal al României „Infracțiuni contra securității naționale", la articolul 398, faptele de înaltă ...
-
Câtă corupție și mizerie morală se vede în urma arestării baronului celui mai sărac județ din România!
În PSD, Dumitru Buzatu a fost în ultimele decenii un lider local influent, vopsit într-un Gică contra, care mârâia publi ...
-
O țară de zombi
Asta va deveni în curând România. În prezent, unul din patru români este afectat direct sau indirect de efectele consumu ...
-
Azerbaidjanul joacă cartea Rusiei, care-și marchează astfel dominația militară în Europa!
Am semnalat acum două zile semnificația geopolitică deosebită a conflictului militar din Nagorno-Karabah, cu posibilitat ...
-
România și-a pierdut busola prin blocarea dezbaterii publice și suprimarea libertății de exprimare
Ion Cristoiu a avut o idee bună aseară și a postat pe blogul său, retransmis de dimineață pe Gold FM, de la 7 dimineața, ...
-
Iohannis, la judecată pentru găurile netransparente
Președintele Klaus Iohannis, în plin regim de austeritate, a mai dat o gaură la bugetul statului. Netransparentă. Dar ev ...
-
Ambasadoarea SUA ne umilește printr-un editorial de PR
Kathleen Kavalec, noua ambasadoare SUA în România, a publicat ieri un editorial prin care în aparență ne mulțumește că a ...
-
Cum se va termina succesul capitalismului financiar
Lumea occidentală, capitalismul la care ne-am raportat şi ne raportăm cu toţii (vrem o lume ca afară), începe să fie din ...
-
Ozenismul - noul șiretlic al Diavolului
Diavolul progresist pregătețte un alt șiretlic. După plandemie și război, acum e rândul unei alte drăcovenii: UAP, noul ...
-
Peste câte mări are nevoie Klaus Iohannis să domnească?
Văzându-i aerul olimpian cu care patrona forumul „Inițiativei celor 3 mări", pentru un minut m-am gândit că președintele ...
-
OMV Petrom sfidează statul român
Așa ceva s-a văzut destul de rar. Ca o societate comercială, nu contează cu ce capital, român sau străin, să-i dea șah g ...
-
De la soluții la aplicare. Optica lui Virgil I. Bărbat
Cercetătorul, teoreticianul, comentatorul preocupat de viața din zilele noastre, dar care nu escamotează dificultățile, ...
-
Noii dumnezei
Un magistrat extrem de experimentat, pe care ani de zile l-am apreciat fără rezerve, aflat în fruntea organizației judec ...
-
Ucrainenii decretează că "partida rusească" va câștiga alegerile din România!
După ce s-au îndoit public și oficial de inteligența indienilor și chinezilor (zilele trecute, prin vocea dobitocului de ...
-
Este pentru binele cel mare!
It's for the greater good... (este pentru binele cel mare)... Es ist für ihre Sicherheit... (este pentru siguranța ta). ...
-
Cum procedăm cu drogurile in scoli
Fenomenul drogurilor a apărut odată cu deschiderea frontierelor și cu circulația liberă peste granite. Contactul cu lume ...
-
Cu românii ține cineva?
Poate părea cel puțin curioasă osârdia cu care oamenii din PNL, urmașii lui Brătianu adică, apără dreptul „multinațional ...
-
Un avertisment al pieţelor financiare
Asistând la incertitudinea fiscală promovată de premierul Ciolacu, la tensiunile politice dintre PSD şi PNL, ştiţi care ...
-
Noua struțocămilă
Este la ordinea zilei o discuție, mai degrabă o speranță, că după alegerile legislative social-democrații și liberalii v ...
-
Drona din România e americană!
În opinia mea, drona picată la Plauru nu a fost nici dronă ucrainean, nici rusească. A fost a americanilor de la noi - o ...