Ceremonia Olimpiadei: Decăderea ireversibilă a lumii euroatlantice. Am devenit "minoritari"!

Postat la: 27.07.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Ceremonia Olimpiadei: Decăderea ireversibilă a lumii euroatlantice. Am devenit

În timpul vieții mele am urmărit fiecare Olimpiadă, începând cu cea de la Moscova din 1980, iar la două dintre ele, "Londra 2012" și "Rio 2016", am participat ca spectator și suporter, chiar din tribune. Ceremoniile de deschidere sunt unice deoarece, pe fondul prezentării și defilării loturilor de sportivi olimpici, fiecare țară gazdă își prezintă lumii moștenirea istorică și tradițiile culturale, spectacole complexe și de neratat pentru cetățenii planetei, mai ales pentru cei interesați de evoluția lumii.

Nici aseară, urmărind ceremonia de la Paris, așteptările legate de a pricepe ceva în plus nu mi-au fost înșelate, numai că concluziile mele sunt acum despre involuția lumii și anormalitate, desigur că din unghiul din care privesc eu treburile. Ce-am văzut eu? Majoritatea figurilor artiștilor, dansatorilor și animatorilor ce-au participat la spectacol au fost pocite cu tentă satanistă, la mulți nici n-a fost nevoie însă de modificări, multe personaje erau deja femei cu barbă sau bărbați cu țâțe și fără penis. Ca să fie siguri că se pricepe blasfemia anticreștină a întregii manifestări, regizorii au recreat scena "Cinei cea de taină", cu șefă de ceremonii o "digeiță" dizgrațioasă, o huidumă de vreo 150 de kile, ce mixa o muzică greu digerabilă de la baza podiumului unde defilau prezentatori de modă, majoritar transgenderi.

Desigur că s-au prezentat și superbele clădiri istorice ale Parisului, catedrale, biblioteci, muzee, etc., dar de către niște actori deghizați în clovni, ce-au avut de fapt rolul să batjocorească vechea cultură franceză, mergând până la distrugerea cărților din superbele biblioteci pariziene. Celebrele melodii franțuzești au fost și ele modificate prin electronizare, de le puteai recunoaște doar pentru că prezentatorii le denumeau, noroc cu momentul final al lui Celine Dion, care ne-a reamintit ce înseamnă muzica frumoasă și ritmurile pe care noi le credeam nemuritoare. Sunt multe alte detalii scabroase ale ceremoniei de deschidere, toate au contribuit ca să confere evenimentului acea notă de transumanism, cu o puternică tentă de tip satanist.

În acest fel am priceput și mai bine ceea ce ziceam în titlu, anume că lumea noastră euroatlantică se află într-o decădere ireversibilă din punct de vedere moral și cultural, desigur că va urma și prăbușirea economică teribilă, nu ai cum să menții echilibrul prin lideri politici ce girează organizarea unor asemenea manifestări de anormalitate. Și da, alături de mulți alții dintre cei ce citiți ce scriu eu aici, cred că de fapt am ajuns să fim minoritari într-o lume ce aplaudă și plătește pentru asemenea spectacole (vedeți și festivalurile similare de uriaș succes din România!), unde se cultivă LGBT-ismul, transgenderismul, satanismul, drogangeala, într-un cuvânt tot ceea ce noi, ceilalți, ce încă ne considerăm în mod fals c-am fi majoritari, zicem că e anormalitate. Nu mai e!

Anormali vom fi etichetați noi, și asta cât de curând. Și niște detalii despre organizarea din Satul Olimpic: apa pentru spălat și dușuri este puțină, ca să nu se facă risipă, camerele sportivilor și autobuzele ce-i cară la competiții și antrenamente n-au aer condiționat, ca să nu se influențeze negativ clima, dar sportivii sunt epuizați de nesomn și transpirație, mobilierul din camerele minuscule este din materiale reciclabile, iar paturile din carton presat, ce s-au rupt în prima noapte cu sportivii de la categoriile mari de greutate.
Mai zic doar că Dumnezeu le-a dat un semn acestor organizatori cu gândire satanistă, a turnat o ploaie zdravănă pe toată durata de patru ore a acestei ceremonii de coșmar. Dar nu vor pricepe nimic, fiți convinși, liderii de doi bani ai lumii euroatlantice își vor continua neabătuți acest marș al anormalității și ne vor mâna exact în prăpastie, acolo unde ajung oile nătânge ce-și urmează berbecii dobitoci!

Cozmin Gușă

loading...
PUTETI CITI SI...